Cuceriri SF (17)

Rămâneam cu datorie mare, monşer, dacă nu apucam să vă povestesc în această rămăşiţă de 2019 despre alte incursiuni ale mele pe tărâmul literaturii SF:

A Case of Conscience – un roman care este extensia primului capitol (iniţial o nuvelă de sine stătătoare), despre un echipaj de oameni care explorează o planetă unde există viaţă inteligentă, dar nu pasiuni iraţionale, precum cele mulţumită cărora pătimim de la Adam şi Eva încoace. Deoarece unul dintre exploratori este savant, dar şi preot catolic, perspectiva teologică din care ni se oferă revelaţia acestui prim capitol este inedită şi chiar singulară în peisajul literaturii de gen pe care l-am contemplat până acum. În restul cărţii, James Blish ne oferă efectele transplantării unui reprezentant al acelei civilizaţii reptiliene pe pământ, o parabolă pe care unii ar numi-o tezistă, dar altminteri eficace în a prezenta dezagregarea cutumelor care ţin societatea la un loc, în condiţiile în care tinerii le resping cu obstinaţie sau chiar agresivitate. Chiar dacă nu agreaţi latura religioasă a cărţii, avertismentul asupra dictaturii revoltei şi ambiguitatea finalului pot hrăni reflecţia oricui.

The Last Policeman – o poveste poliţistă care urmează fără greşeală toţi tropii genului, însă plasată într-un cadru tulburător, pe care scriitorul Ben H. Winters îl creionează cu minuţiozitate şi îl exploatează la maxim. Protagonistul este un ofiţer de poliţie debutant, care nu se lasă convins de aparenta sinucidere a unui agent de asigurări într-o toaletă de McDonald’s (ironie auctorială, bănuiesc), deşi omenirea se pregăteşte de impactul devastator cu un corp ceresc gigantic, curat scenariul din Armaggedon. Spectrul iminentului dezastru dă peste cap mentalul colectiv sau organizarea şi funcţionarea societăţii, iar indivizii îşi văd dezlegate chingile Supra-Eu-rilor, dedându-se la felurite acte autodistructive sau antisociale. Tramă narativă își urmează corect cursul, însă marele merit al autorului este că, asemeni unei experienţe în realitatea virtuală, îţi dă ocazia să întorci privirea în toate părţile şi să absorbi diverse detalii, neplăcut de veridice. Impresia remanentă este, totuşi, că, deşi depresia este colectivă, umorul, umanitatea şi simţul datoriei supravieţuiesc.

Children of Time – o realizare monumentală, nu numai prin dimensiuni, ci şi prin ambiţia structurii şi a poveştii duale pe care o propune. Pe de o parte, avem odiseea unei nave care îi poartă pe ultimii supravieţuitori ai unei omeniri care a atins stelele, dar care şi-a tăiat craca de sub picioare acasă, iar pe de alta, istoria unei civilizaţii arahnide, rezultate dintr-un experiment uman eşuat, menit a răspândi virusul inteligenţei adaptative pe o planetă virgină, dar propice vieţii. Evoluţia mentalităţilor de pe vehiculul spaţial şi avatarurile acestei peregrinări sunt impecabil scrise, însă au predecesori iluştri, precum Anvil of Stars sau Tau Zero, aşa că n-au impactul celeilate componente narative. Pe de altă parte, epopeea umililor păianjeni, care străbat o cronologie grandioasă, de la etape pe care le putem asemui Epocii Preistorice, la unele care trimit la Antichitate sau Evul mediu şi ajungând până la o eră spaţială, m-a captivat de la un cap la altul. Nici nu ştiu ce să laud mai întâi la performanţa scriitoricească a lui Adrian Tchaikovsky: faptul că a dus la puterea a zecea realizarea lui Kafka din Metamorfoza, adică redarea relaţiei spaţiale a unei nevertebrate cu mediul înconjurător, sau faptul că tehnologia, dar şi ideologia societăţii arahnide sunt într-o perpetuă şi organică schimbare? Unde mai pui că aceste două fire narative se ating şi converg într-un mod fără cusur, ca într-un film de Christopher Nolan. Istoria este cea mai frumoasă poveste, se spune. Aici e şi mai şi: povestea creează cea mai frumoasă istorie. Nu pot premări îndeajuns acest roman.

Fahrenheit 451 – e greu să mai vii să spui ceva despre un roman deja legendar. Povestea omului legii (aici pompier) care are o misiune drastică (aici de a arde cărţi) într-o societatea distopică şi care îşi vede loialitatea zguduită, devenind el însuşi un proscris, este o matrice narativă care a fost folosită până la saţietate în cele peste şase decenii care ne despart de apariţia cărţii lui Ray Bradbury. Şi, dincolo de a savura scriitura impecabilă din punct de vedere al preciziei şi superbă din punct de vedere al lirismului, este fascinant, înfricoşător şi aproape amuzant de analizat din ce puncte de vedere i-au ieşit autorului previziunile. Pericolul nuclear pare a se fi îndepărtat, măcar din minţile noastre, a deţine cărţi nu este ilegal, însă le mai citeşte cineva? Şi nu cumva suntem strânşi tot mai mult într-un prizonierat al audio-vizualului? Iar gândirea critică şi nuanţată nu e oare în declin? Aşa cum spune chiar unul dintre personajele romanului, nicio carte nu deţine adevărul absolut. Însă sunt unele care surprind o aşa sugestivă porţiune a lui, încât merită păstrate şi date mai departe ca nişte artefacte nepreţuite. Fahrenheit 451 este una dintre ele.

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)

Cuceriri SF (10)

Cuceriri SF (11)

Cuceriri SF (12)

Cuceriri SF (13)

Cuceriri SF (14)

Cuceriri SF (15)

Cuceriri SF (16)

Cuceriri SF (2)

Continuand sa inspectez lista despre care v-am vorbit in articolul anterior dedicat romanelor SF si prin acelasi larg concurs al marinimosului posesor de Kindle, ma vad din nou in ipostaza de a va prezenta cateva scrieri din aceasta ramura aparte a literaturii:

Flatland – ceva intre roman si nuvela, datand din perioada victoriana, amuzant prin utilizarea formelor geometrice pentru redarea diferentelor de clasa, asa cum ii apareau autorului Edwin Abbott Abbott: cercurile sunt pe treapta de sus a esafodajului social, triunghiurile (cu cat mai ascutite, cu atat mai rau) pe cea mai de jos, iar femeile sunt segmente care impung. Dupa un secol si jumatate in care libertatea de exprimare a ajuns la cote maxime, o asemenea satira pare stravezie, dar eforturile scriitorului de a reda un intreg microcosmos plan, precum si revelatia unuia dintre membrii sai la descoperirea tridimensionalitatii sunt de tot hazul.

SF2_1

The Man in the High Castle – inca un roman de Philip K. Dick care poate intra pe lista lecturilor obligatorii pentru orice pasionat de SF. Pornind de la un exercitiu de imaginatie deloc nou – cum ar fi fost daca Germania si Japonia ar fi castigat Al Doilea Razboi Mondial – scriitorul contureaza o societate americana in care noi stapanitori niponi si bastinasii yankei incearca sa coabiteze si sa-si depaseasca prejudecatile, iar intre cele doua mari puteri invingatoare exista deja un Razboi Rece cu potential sa dea in conflagratie nimicitoare. Dick n-ar fi el, insa, daca ar lasa lucrurile asa de simple – printre cetatenii subjugati, dar si printre cercurile conducatoare circula o carte in care se prezinta ipoteza: Ce-ar fi fost daca SUA si Anglia ar fi castigat razboiul? Unde mai pui ca majoritatea personajelor folosesc sistemul chinezesc de divinatie I Ching (Cartea schimbarilor). Concluzia: daca vrei sa fracturati linearitatea realitatii inconjuratoare – cititi Philip K. Dick.

SF2_2

Dune – stiu ca nu va vine sa credeti, dar n-o citisem pana acum. Eram, insa, bine blindat de filme sau jocuri in acest univers, asa ca lectura cartii lui Frank Herbert mi-a oferit ocazia sa ma lamuresc ce motive au fanii inraiti sa urasca pelicula lui David Lynch (pe unul il stiam de fapt – Sting in chiloti innaripati de cauciuc). Ce am apreciat in mod special a fost stradania autorului de a contura mediul natural al planetei, care este aproape palpabil, care iti trimite valuri de nisip in ochii mintii. Ce nu m-a dat pe spate a fost tesatura de intrigi si conflicte, care e atat de bine urzita, incat autorul si-a lasat loc liber de continuari. Pe care le-a si scris, de altfel.

SF2_3

Forever War – nici pana acum nu mi-am dat seama daca Joe Haldeman chiar si-a propus sa conceapa un roman cu de toate sau i-au iesit tocmai pentru ca nici nu s-a sinchisit de asta vreun moment. Oamenii se lupta cu o specie extraterestra, iar protagonistul porneste ca un simplu racan, supravietuieste, avanseaza, se indragosteste si experimenteaza diverse forme ale societatii umane, pentru ca voiajurile sale de cateva saptamani intre planete presupun scurgerea a zeci de ani la suprafata acestora. Componenta militara a naratiunii predomina, dar pe Haldeman nu il paraseste verva in niciun moment. De citit neaparat.

SF2_4