Contrandu-l pe Barthes

Citind Mitologiile lui Roland Barthes, am descoperit un articol care m-a contrariat. Reputatul semiotician lua la refec un film exceptional, in opinia mea: Julius Caesar, (1953), regizat de Joseph Mankiewicz, cu Marlon Brando si James Mason in rolurile principale. Francezul sustinea ca realizatorii s-au concentrat pe detalii nesemnificative si dadea ca exemplu coafurile romane care nu pot ascunde, insa, aerul anglo-saxon al protagonistilor, atmosfera Romei antice neavand astfel nicio credibilitate.

Departe de mine gandul ca Roland Barthes ar fi fost animat de atavisme ale vechii rivalitati anglo-franceze cand a facut aceasta remarca malitioasa; totusi, articolul sau mi s-a parut o nedreptate, astfel ca ma voi lua apararea acestui superb film.

In primul rand, Julius Caesar este o ecranizare foarte fidela a piesei cu acelasi nume de William Shakespeare, astfel ca, desi exista un fond istoric, accentul cade pe expresivitate si pe conflicte morale. Aerul anglo-saxon devine astfel nu numai justificat, dar chiar indicat, pentru ca Shakespeare suna cel mai bine in limba sa materna, pe care o stapanesc cel mai bine, evident, niste actori anglofoni. In privinta detaliilor ironizate de Barthes, ele au contribuit la realizarea unui atmosfere mai pregnante decat imaginase insusi marele Will; ca sa imi sustin spusele, va invit sa cititi piesa originala, sa va concentrati asupra indicatiilor scenice si veti constata ca dramaturgul a vizualizat scenele ca si cum s-ar fi petrecut in timpul sau, nu in Antichitate – apar cosciuge, lumanari si soldati inarmati ca in Evul Mediu.

In al doilea rand, o piesa de teatru, fie ea si ecranizata, se sprijina pe interpretarile actorilor. Iar in Julius Caesar, acestea sunt de la solide, la grandioase: John Gielgud este un insidios Cassius, Louis Calhern este un impunator, dar arogant Caesar, Deborah Kerr este o fragila Portia, victima nefericita a intrigilor in care se lasa prins sotul ei. Iar momentel celor doua discursuri, acele momente devastatoare care ma fac sa ma zburlesc de placere de fiecare data cand le citesc sau le urmaresc ii au ca protagonisti pe James Mason si pe Marlon Brando – primul excelent redand conflictul dintre datorie si o fapta reprobabila, al doilea emanand acea vitalitate inspaimantatoare si fascinanta care i-a caracterizat prima parte a carierei.

Julius Caesar este acel tip de creatie care ia ce-i mai bun din teatru, ce-i mai bun din cinematografie si le combina. In privinta rezultatului, va las pe voi sa va pronuntati, pentru ca eu oricum sunt dincolo de a-mi mai putea fi zdruncinata admiratia pentru acest film.