Acreala ca arta

nebraskaCa 2014 e un an mohorat pentru Oscaruri stiam deja, Nebraska nu m-a surprins din punctul asta de vedere. M-a surprins insa cat de statornici sunt americanii in ceea ce priveste anumite modele artistice.

Filmul se straduieste inca dintru inceput sa proiecteze o imagine a unei Americi cu oameni plini de lehamite, carora le place sa traga la masea si care au niste preocupari deloc glorioase. Mai adaugati la asta si dramele varstei a treia si iese o pelicula cu potential sa fie deprimanta. Asta daca ar fi fost realizata de europeni (vezi Amour, deja un reper al cinematografiei care te duce cu gandul la crestat venele), insa americani se pot intoarce din orice fel de contorsiune tot catre valori precum familia, indrazneala de a-ti urma visul sau umorul.

Asta e principala calitate a lui Alexander Payne, regizorul, si a lui Bobd Nelson, scenaristul, ca scot umor si din cele mai negre (nu numai vizual, cat si metaforic) situatii. Evident, nu un umor din acela delirant, precum in The Wolf of Wall Street, ci unul pentru care trebuie sa ai un pic de antrenament, pentru ca e pitit bine in spatele mormaielilor lui Bruce Dern, resemnarii lui Will Forte sau tacerilor multora dintre personaje.

Tot cu Nebraska, m-am lamurit pe deplin ca, la capitolul interpretari, anul asta de Oscaruri nu e deficitar cu nimic fata de alte editii. Bruce Dern este un ciufut impozant si pitoresc, Will Forte este un stoic cu inima buna, iar June Squibb este femeia cap de familie, la care scurtimea inaltimii este invers proportionala cu afurisenia.

Probabil ca vreti sa stiti si despre subiectul filmului. Daca tineti mortis, este Don Quijote adus la zi, intr-o America de dincolo de butaforie.

NEBRASKA