Eleganta nu moare niciodata

Daca m-ar pune cineva sa aleg un singur scriitor caruia sa i se potriveasca epitetul de „elegant”, l-as alege pe Kazuo Ishiguro fara sa stau pe ganduri.

Cine a citit Ramasitele zilei sau Un artist al lumii plutitoare stie la ce ma refer. Acea naratiune interioara care inainteaza cu pasi marunti si masurati, a unei persoane care isi urmeaza prejudecatile si convingerile fara sa aiba habar ca, gratie accesului la cele mai intime resorturi ale sale, acordat de precizia de ceasornicar a unui scriitor nipono-englez, nu ne lasam purtati pe acelasi fagas al greselilor sale, pe care insa le vom privi cu o intelegere superioara.

Fascinant in privinta lui Kazuo Ishiguro e ca vezi partile care ii compun personalitatea literara si, cu toate acestea, nu le poti separa nicicum. Avem o latura foarte japoneza, a sacrificiului si fatalismului si una rationala, rece, dar ingaduitoare, adica britanica. Acest amestec genereaza o tema recurenta in opera sa: orbirea. Cum, intamplator, ambele culturi (in variantele lor clasice) pun mare pret pe eleganta si evitarea stridentelor, rezultatul este exponential in orice roman al sau.

Acest „orice” este cu atat mai remarcabil, stiind ca Ramasitele zilei este indeobste considerata o capodopera. Ishiguro nu s-a lasat insa intimidat de stacheta pe care si-a ridicat-o singur si a mai dat lumii inca un roman extraordinar, Pe cand eram orfani.

Un detectiv din Anglia interbelica isi propune sa rezolve marele mister al vietii sale, disparitia parintilor pe cand era copil si traia in Shanghai. Frumusetea, pentru ca n-am alt cuvant, a cartii consta in faptul ca investigatia are si o latura fizica (indicii, martori), dar se sprijina mai ales pe cea introspectiva. Fragmente trunchiate de amintiri, fortate sa iasa la iveala sau declansate involuntar sunt redate cu atata finete de Kazuo Ishiguro, incat ai impresia ca esti un senzor atasat de psihicul protagonistului. Care nu este doar un instrument catalizator al actiunii, precum in romanele de suspans standard, ci este un om, care nutreste pasiuni, antipatii si incertitudini.

Orbirea, in cazul sau, dateaza din vremea copilariei si nu este numai rodul inevitabil al conditiei infantile, ci si rezultatul fortelor unei perioade in care lumea accelera ametitor spre autodistrugere. Esecul idealismului si al artei compromisului in a stavili agresiunea si totalitarismul sunt condamnate prin simpla tangenta la povestea principala. Scriitorul nu uita ca personajul sau este un detectiv, un arhetip menit sa desluseasca enigme, astfel ca finalul ne ofera dezvaluiri surprinzatoare pe care, culmea, uiti sa le mai astepti, furat de finetea stilului.

Marturisesc ca a fost un moment cand mi s-a parut ca Ishiguro a scapat fraiele naratiunii si a alunecat in absurd. Dar nu, nu a fost decat inca o piesa din acest puzzle literar care, complet fiind, te ajuta sa parcurgi o experienta rafinata, puternica si frumoasa.

Multumesc, Kazuo Ishiguro!

Tirania subconstientului

Taichi Yamada

Taichi Yamada

Priveam odata la Marius Tuca Show o discutie intre moderator si Theodor Stolojan. Spunea noul nostru premier: Domnule Tuca, stiti dumneavoastra de cate ori este mai mare PIB-ul Frantei decat cel al Romaniei? De tjde mii de ori. Dar al Marii Britanii? De ntjde mii de ori. Dar, domnule Tuca, stiti oare dumneavoastra de cate ori e mai mare PIB-ul Japoniei decat al nostru? De nnnnntjde mii ori. La care Tuca a dat cea mai tare replica pe care am auzit-o vreodata de la el: Enervanti japonezii astia!

Exact asa mi-am zis si eu dupa ce am teminat In cautarea unei voci din departare, de Taichi Yamada. Domne’, cum reusesc scriitorii astia japonezi din zilele noastre sa scrie de la formidabil in sus? Yasunara Kawabata, Junichiro Tanizaki, Haruki Murakami, Ryu Murakami, Kenzaburo Oe sau Kazuo Ishiguro m-au fascinat, desi toti pornesc de la aceeasi ecuatie primordiala: omul contemporan = alienat. Yamada a reusit sa se strecoare si el in aceasta ilustra galerie iritanta.
Cartea sa se invarte in jurul zbaterii interioare a unui functionar japonez, pe nume Tsuneo, un om cu trecut si cu probleme, care incepe sa auda vocea misterioasa a unei femei. Cartea poate fi citita in mai multe chei: romanul didactic – studiu de caz despre ce patesti daca iti inabusi sentimentele si nu lupti impotriva sechelelor, roman al sexualitatii ambivalente (la bucata asta va trebui sa suportati nitel Brokeback Mountain), iar, daca rezistati, veti fi rasplatiti cu romanul sensiblitatii care lupta pentru supravietuire cand toate celelalte ii stau impotriva.

Ratiunea imi spune sa il citesc pe acest Tsuneo ca pe un bolnav psihic incurabil, dar inima imi dicteaza sa il admir si sa il invidiez pentru ca indrazneste sa mai viseze.