De vreo cativa ani obisnuiesc sa scriu un mega-articol despre filmele implicate in cursa pentru Oscaruri, dar mi-a venit o idee pe care ma grabesc sa o pun in practica, sa nu ma prinda 24 februarie fara sa-mi fi atins obiectivul.
Care e acesta? Sa prezint cat de succint ma va lasa inima toate filmele care au ceva de spus la competitia din 2013; teoretic, asta ar insemna sa vorbesc despre toate nominalizatele la categoria cel mai bun film, dar vor mai aparea si altele, asa ca mi-am lasat libertate de miscare.
Nu va mirati ca incep cu Episodul 4; pana sa ma trazneasca aceasta idee, deja am rulat cateva dintre ele. Iata-le:
Episodul 1 – Argo
Episodul 2 – Zero Dark Thirty
Episodul 3 – Django Unchained
In episodul de astazi, vom vorbi despre Beasts of the Southern Wild, un film pe care aveam oarece pica, pentru ca regizorul Benh Zeitlin a ocupat un loc la categoria de cel mai bun in aceasta breasla, scotand astfel din schema pe merituosii Kathryn Bigelow, Ben Affleck sau Tom Hooper.
Dupa vizionare, imi mentin parerea ca unul dintre cei trei (cu precadere Affleck) mergea in locul celui de fata, nu neaparat pentru ca mizanscena construita de acest tanar cineast ar fi rea, dimpotriva, e ambitioasa si contribuie mult la atmosfera, dar se bazeaza in numeroase randuri pe imagini filmate din mana, bataite si exasperante. Ca bile negre se numara si animalele imaginare cu rol nu prea clar in economia actiunii, numite „aurochs”, ceea ce s-ar traduce la noi prin „zimbri/bouri” si care sunt reprezentate drept niste porci mistreti incornorati. Imi pare rau, in calitate de urmas de departe al lui Dragos-Voda, nu am putut trece asta cu vederea.
Beasts of the Southern Wild e un fel de Tropicul Cancerului fara sexareala, adica povestea libertatii de a-ti trai viata in orice conditii vrei, indiferent de cat de insalubre sau ingrate sunt. Ca si in romanul lui Miller, nu structura e importanta, ci traierea, emotia si placerea efemera.
Micuta cu nume aproape imposibil, Quvenzhane Wallis, e nominalizata pe merit la Oscar pentru o interpretare greu de abordat pentru un om matur, daramite pentru un copil. Daca s-ar putea imparti aceasta distinctie, insa, ar fi frumos din partea ei s-o faca fifti-fifti cu Dwight Henry, cel care, in rolul tatalui, isi aduce si el o superba contributie in creionarea unei relatii parentale de o frumusete cum nu mi-a mai fost dat sa vad de mult.
Toate acestea sunt posibile gratie unuia scenariu carui ii doresc Oscarul cu varf si indesat, pentru ca e poetic, fara sa fie accesibil si e percutant, fara sa fie exagerat de socant. Dovada a acestor calitati este faptul ca nu a protestat nicio organizatie de protectia copilului pana acum; au inteles pana si ei ca Beasts of the Southern Wild nu e apologia mizeriei, ci un indemn pentru cei mici si mari deopotriva de a-si iubi parintii si de a le fi alaturi cand le e mai greu.
