Fețe africane

De curând m-am întors dintr-o călătorie.

Nu una în plan fizic, pentru că mi-e peste putință, știți voi de ce.

Ci una metafizică, în spiritul și estetica unui continent pe care unii îl consideră năpăstuit, alții miraculos – Africa.

Voiajul meu cu tentă inițiatică a fost facilitat de Yeelen (Strălucire), un film regizat de malianul Souleymane Cissé, și plasat în zona populațiilor băștinașe Bambara și Fula, în ale căror limbi se desfășoară toate dialogurile.

Povestea pare și poate chiar e simplă: un tânăr înzestrat cu puteri magice, de a căror existență este încredințat de propria-i mamă, se refugiază din calea tatălui său, care i-a pus gând rău, și își caută unchiul înțelept, singurul care are o șansă de a-l izbăvi.

Motivul acestei dușmănii paterne e și nu e clar, ca de altfel totul în Yeelen, care nu face nicio concesie privitorului.

Aceasta trebuie să se supună și să accepte ritmul lent al derulării caierului narativ, ermetismul manifestărilor și obiceiurilor și, mai ales, trăsăturile actorilor.

Dintre toate artefactele din Africa Neagră, măștile sunt, și nu numai pentru mine, cele mai fascinante.

Picasso, Brâncuși sau Modigliani au fost fermecați de schematismul și sugestivitatea lor.

Ca profan admirator al acestor obiecte de artă și ca adept al profesiunii de credință a lui Ingmar Bergman (”Nu există lucru mai frumos decât figura omenească”), am găsit în Yeelen prilejul de a urmări o galerie de chipuri nemaivăzute în cinematografie.

Sunt departe de canoanelor noastre de frumusețe, însă expresivitatea și pitorescul lor au fost pentru mine balsamul care a mântuit chiar și cele mai incomprehensibile secvențe.

Am văzut în ele pe omul arhaic, pe omul în pruncia evoluției sale, pe omul grație căruia am primit focul și limbajul și cultura imaterială.

Pentru această descindere în primordial, Yeelen merită timpul și nedumerirea.

P.S. Printre obiectele decorative pe care le am în casă și de care sunt atașat se găsește un cuțit de deschis scrisori, făurit dintr-un lemn aparte și având mânerul sculptat așa cum vedeți mai jos.

Yeelen mi l-a făcut și mai drag.

Prin cotloanele Turnului Babel

1000-de-limbiBarierele lingvistice i-au invrajbit multa vreme pe oameni, insa merita oare sa le sfarmam cu desavarsire?

Plimbandu-mi privirea pe lucrarea 1000 de limbi, avandu-l drept coordonator pe Peter K. Austin, as raspunde raspicat:

Nu.

Nu trebuie sa lasam cea mai nobila si complexa realizare a fiintei umane sa moara, in nicio versiune a ei.

Nu trebuie sa ne limitam cunoasterea doar la acele limbi pe care hazardul si geografia le aduc in prim plan.

Nu trebuie sa consideram o limba urata, doar pentru ca sunetele ei nu ne sunt familiare.

Nu trebuie sa gandim despre o limba ca este stupida, doar pentru ca are reguli complexe.

Constentizarea acestor obligatii morale fata de universul lingvistic  mi-a fost facilitata de realizarea impecabila a acestei carti de cultura generala. Structura este clara, explicatiile deopotriva de consistente si facile, iar imaginile, evident, de o importanta secundara, dat fiind subiectul, te transporta discret in acea parte a mapamondului.

Fiecare limba careia i se acorda o pagina are si o caseta cu numerele pana la zece. E un exercitiu fascinant sa compari aceste cuvinte simple, dar esentiale pentru existenta umana in exprimarea lor pe intreg cuprinsul globului.

Bonus pentru romani: poza din partea stanga jos a paginii dedicate limbi noastre ce-i o comoara intre atatea.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o minunata insiruire a umanitatii in forma ei vorbita.