Campania electorala e naspa rau

Ies din cladirea garii si ma urc intr-un taxi. Din compasiune si dintr-un simt sui generis al echilibrului cosmic, aleg masina mai rablagita, pentru ca stiu ca si soferul acesta trebuie sa manance.

Taxiul se urneste cu pocnete si hurducaieli (asta e, echilibrul cosmic are pretul lui), apoi se opreste la primul semafor. Intorc privirea si, pe fatada unui bloc urat, pe care il stiu de cand lumea si pe care il lasasem la fel de urat cu o saptamana in urma, se intinde mare cat vezi cu ochii un afis electoral. Nu conteaza al cui, cert e ca n-a fost ultimul care mi-a umplut privirea timp de cateva minute pana am ajuns acasa.

Acesta este un motiv forte pentru care detest perioadele de campanie electorala. Universul din jurul meu se imbacseste de figuri photoshopate, in ipostaze indelung studiate si care nu mai pacalesc pe nimeni, ale unor personaje bine hranite, bine coafate si bine geluite, care nici macar nu se deranjeaza sa-mi bata la usa, sa-mi prinda in piept o insigna cu mutra aia a lor si, cu un zambet exersat cu creionul in gura, sa ma indemne sa-i votez. Pe scurt, daca vor sa ma imbrobodeasca, s-o faca personal, macar as aprecia efortul.

Fac o paranteza intelectuala. Am aflat de curand un lucru care m-a facut sa ma plesnesc peste frunte, pentru ca nu l-am remarcat mai demult. Atena antica si democratica (intr-un alt fel decat intelegem astazi acest concept) nu a lasat posteritatii prea multe statui ale liderilor ei politici. De ce? Pentru ca nu era voie. Se considera ca acela care isi face imagine publica tinde spre tiranie; de aceea s-au burzuluit multi cand Fidias a avut tupeul sa puna fata lui Pericle pe una dintre frizele Parthenonului.

Un alt motiv pentru care campania electorala mi se pare naspa rau e stric legata de eroarea fatala de a privi la televizor in respectiva perioada. Daca, printr-un miracol, ar mai exista vreun politician cu un discurs agreabil si decent, campania l-ar arunca, inevitabil in vagauna declaratiilor extreme si l-ar face de nerecunoscut. Si asa se duce pe p…rapastie si intuitia reconfortanta de genul „Asta e om ca lumea, l-am vazut io” si incepi sa te simti ca un fraier.

Unora le displace avalansa de promisiuni desantate proferate in aceasta perioada; la mine e ceva diferit. Campanie electorala inseamna ca nu mai e mult si o sa apara niste guvernanti care au liber timp de patru ani la: marit/ initiat/ diversificat taxe, schimbat legi si sisteme intregi, disponibilizat etc. E ca un bec galben care ma atentioneaza sa imi pun centura de siguranta, pentru ca urmeaza turbulente.

In concluzie, perioada electorala atenteaza la linistea mea sufleteasca si de-aia n-o suport.