Adulterul face ministerul

In primul rand, vreau sa ii dezamagesc pe cei care s-au repezit, crezand ca am informatii despre astfel de practici ale membrilor prezentului guvern.

Umila mea intentie este sa prezint cateva consideratii despre un film bunicel, intitulat En kongelig affære, o productie daneza, avandu-i ca protagonistii pe foarte popularii (si frumosii, fiecare in felul sau) Alicia Vikander si Mads Mikkelsen.

Lipsa de entuziasm navalnic se explica prin discrepanta dintre cum e promovata aceasta pelicula (Idila care a schimbat fata lumii!) si modul cum s-a reflectat asta in realizarea cinematografica propriu-zisa.

Cand Iluminismul se strecura in viata Europei, regina Danemarcei, condamnata la o viata nasoala prin casatoria cu un rege smintit, se indragosteste de medicul Curtii, mare fan al ideilor progresiste ale vremii, si, impreuna, incearca sa introduca reforme care supara aristocratia.

Ce am vazut a fost mai degraba o drama familiala, cu o sotie dezamagita, care se refugiaza in bratele unui mascul care ii inspira tot ce nu reuseste consortul, iar in subsidiar, un studiu asupra efectelor nocive ale puterii – din liber-cugetator, odata ajuns la putere, medicul devine un tiran ca toti ceilalti.

Impresioneaza, insa, grija pentru decoruri si costume, care te transpun in perioada cu pricina mai eficient decat ideologiile vehiculate pe parcurs. Mai slabute sunt scenele cu multimi furioase, subdimensionate fata de cum s-ar fi cuvenit in redarea miscarilor populare; nici n-au uzat de efecte speciale, ca sa multiplice cativa figuranti patimasi, nici n-au avut soldati cu duiumul, ca raposatul Sergiu Nicolaescu.

Interpretarile sunt corecte si relativ plate, mai putin Mikkel Boe Følsgaard in rolul generos al regelui nebun, personaj detestabil, dar care inspira o tenta de compatimire, pe masura ce constati ca din pionul unora a devenit al altora.

Fara a fi expert in istoria Danemarcei, ma incumet sa spun ca e nevoie de mai mult decat de un adulter pentru a schimba o societate din temelii.

Stigmatul raului

Jagten1Copiii sunt niste fiinte gingase si nevinovate, care trebuie protejate de rau. Ce te faci, insa, atunci cand mint? Nu neaparat cu buna stiinta sau cu rauvoitoare premeditare, ci pentru ca mintisoara lor nu proceseaza consecintele acestui act.

Aceasta este premisa de la care porneste Jagten, un film danez grav, numai bun de vazut in perioada sarbatorilor, chiar si pentru simplul motiv ca una dintre scenele sale esentiale are loc in timpul adunarii de Craciun a comunitatii care il marginalizeaza pe un profesor de gradinita, dupa ce o fetita sustine care ar fi supus-o la perversiuni sexuale.

Actiunea n-are un ritm foarte sustinut, dar momentele care conduc spre dezagregarea brumei de fericire pe care personajul lui Mads Mikkelsen o acumulase au un dramatism aproape palpabil. Simti o durere fizica sa vezi cum adultii se reped cu judecata, doar pentru ca teama pentru copii ii impiedica sa gandeasca lucid, si cum protagonistul este izgonit si agresat fatis pentru ceva ce nici justitia nu poate proba. Singura raza de lumina este relatia dintre personajul principal si fiul sau, singurul care nu se indoieste de nevinovatia tatalui.

In rolul principal, Mads Mikkelsen afiseaza o variata panoplie de trairi retinute, de la fericire usor incoltita la stupoare si deznadejde, iar micuta Annika Wedderkopp reuseste paradoxul de a-si transforma inocenta intr-un atribut de personaj negativ. Restul distributiei ii inconjoara cu interpretari exacte, la fel ca si regia, care nu urmareste vreun efect artistic deosebit, ci doar o precisa si arida acumulare psihologica.

Concluzia e amara: stigmatul raului poate fi acoperit, dar niciodata racait de pe nefericitul caruia i-a fost aplicat.

Jagten2