Cand esti manga, viata e pe dos

(Pauza 1 minut)

V-am lasat sa savurati intelepciunea profunda pe care o degaja titlul, iar acum, in cel mai pur stil japonez, am s-o risipesc, spunandu-va ca ma refeream de fapt la acel tip de benzi desenate nipone pe nume manga.

Le stiti cu siguranta, daca nu, macar sub format audio-video, cum ar fi serialele Sailor Moon sau Sandy Bell. In primul, in special, se disting niste canoane ale narativitatii manga: conflicte epopeice combinate cu marunte pasiuni adolescentine, protagonistii fiind de regula puberi cu un destin tragic, dar si maret si desenati cu ochi mari si guri imense, mai ales cand exprima uluire/indignare/furie.

Manat de curiozitate si de dorinta de experimenta de la sursa un produs al unei industrii care, in Japonia, este mai dezvoltata decat cea neferoasa in Romania, le-am cerut prietenilor de la Libris un volum de manga intitulat Neon Genesis Evangelion – The Shinji Ikari Raising Project.

Despre universul Neon Genesis Evangelion stiam ceva, ca ar fi reprezentat un serial-fenomen, urmat de un film sau mai multe si de nenumarate spin-off-uri, adica brodari inainte, dupa sau pe seama lui. Povestea s-ar invarti, cica, in jurul unor copii care sunt pregatiti ca piloti de elita in vederea unui conflict, de proportii epopeice, banuiesc (vezi mai sus).

Cartea de fata e doar o frantura din acest univers si as minti, daca as spune ca stiu unde s-o plasez cronologic; cred ca precede cumva evenimentele din serial. Dar tocmai aceasta lipsa a contextului mai larg mi-a conferit o placere suplimentara, aceea de a il intui si de a contura dinamica relatiilor dintre personaje.

Volumul are mai multe capitole, care incep cu cate o scena plina de mister si continua cu patanii a la Liceenii, pline de umor si realizate foarte reusit din punct de vedere grafic. Au existat momente cand m-am spart de ras si altele care mi-au ispitit curiozitatea intr-atat, incat mai ca m-au facut sa caut sa pun mana pe serial (prin mijloace legale, evident).

Ineditul acestei lecturi a venit din decizia editorilor in limba engleza de a pastra specificul nipon al cartii. Adica sa fie citita de la dreapta la stanga, de sus in jos. Cand spun de la dreapta la stanga, nu ma refer numai la o pagina, ci chiar la directia de inaintare in volum. Adica o tii ca si cum ai fi terminat-o si apoi mergi inapoi. A fost o senzatie ciudata sa imi fortez un reflex pe care il am format de cand ma stiu, dar si interesanta din punct de vedere psihologic. Timp de cateva zile, am fost un om dintr-o alta cultura, un om care citeste de la dreapta la stanga.

Un exercitiu de antrenare a tolerantei cum nu se poate mai bun.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o frantura de umor si mister, experimentata pe dos.

De sus in jos si de la dreapta la stanga.