Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Zilele libere ale sărbătorilor pascale au fost numai bune pentru definitivarea lecturii a încă unui calup de cărţi de non-ficţiune:

If You’re So Smart, Why Aren’t You Happy? – o întrebare foarte bună adresată de Raj Raghunathan şi, dacă m-aş lăsa pradă sarcasmului, aş fi tentat să spun că e cea mai bună parte a acestei cărţi. Însă aş fi un pic nedrept cu autorul, care, deşi nu oferă prea multe informaţii sau idei originale, are meritul că sistematizează excelent multe din cele acumulate în filosofia şi psihologia prezentului referitoare la fericire. Mai mult decât cum să-ţi îmbunătăţeşti viaţa, Raj Ragunathan îţi arată cum se elaborează un material didactic, iar prezenţa acestei cărţi în seria pe care o prezint de data aceasta este o faţetă a unui tematici unitare, după cum veţi observa.

Learned Optimism – o carte pe care am fi tentaţi să o considerăm depăşită, având în vedere că a apărut acum aproape treizeci de ani, însă, ca şi în cealaltă lucrare pe care i-am citit-o, şi aici Martin E.P. Seligman demonstrează ca a fost un veritabil expert al psihologiei, nu vreun diletant care doar a venit cu o formulare inspirată. Metoda sa de a detecta pesimismul mi se pare foarte solidă şi coerentă şi poate fi utilizată chiar de către cineva care nu are studii în domeniu, ci doar atenţie la materia primă care abundă în jurul nostru, acum mai mult decât oricând – vorbele celorlalţi. Partea a doua a cărţii vizează aplicarea acestei metode la realităţile societăţii americane de acum câteva decenii, aşa că nu mai prezintă decât un interes vag etnografic, excepţie făcând analiza discursurilor adversarilor la alegerile prezidenţiale, unde opinează că se pot estima şansele unui candidat din simpla analiza a discursului acestuia. Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, însă Seligman ne învaţă că nici vorbele nu sunt departe de a ne oferi acelaşi acces în străfundurile psihicului unei persoane.

The Geography of Bliss – după ce ni s-a spus în mod didactic cam ce-ar trebui să facem, ca să fim fericiţi (vezi primul titlu de mai sus), apoi am învăţat să detectăm pe aceia care au potenţial să fie foarte nefericiţi (vezi al doilea titlu de mai sus), ce poate fi mai frumos decât să pleci în căutarea fericirii pe întreg mapamondul? Exact asta a făcut Eric Weiner, mizantrop adorabil şi plin de umor, care a explorat variatele încarnări al conceptului de fericire în diverse ţări de pe glob, în Emiratele Arabe Unite, Olanda, Thailanda, Elveţia sau Republica Moldova (care, regret să o spun, iese cel mai nasol de sub condeiul său). Cum sunt eu însumi un călător pasionat şi un avid observator al oamenilor, am savurat această carte până la cel mai mărunt cuvinţel, iar concluzia a fost că drumul spre fericire are multe rute şi, din fericire (tautologia e deliberată), nu toate depind de bani.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-fictiuni pe care le-am citit (8)

Intre non-fictiunile de data aceasta, se numara si una in limba romana, pentru foarte ciudatul motiv ca, desi este o carte exceptionala, nu i-am gasit vreo versiune in limba engleza (nici nu am scotocit toate ungherele Internetului, sa fiu sincer):

non1

The Secret Life of Pronouns – cartea lui James W. Pennebaker porneste de la o premisa inedita: cuvintele pe care le folosim in scris spun multe despre felul nostru de a fi si despre starea de spirit care ne anima. Din pacate, rapid se vadeste ca totul se invarte in jurul unui program elaborat de un colectiv din care face parte si autorul, care numara pronumele dintr-un text si face tot felul de analize. Nu zic ca n-ar fi un lucru util de stiut, insa orice persoana cu pasiune pentru citit si spirit de observatie poate detecta niscaiva trasaturi de personalitate in felul acesta.

non2

What You Can Change and What You Can’t – daca va uitati la subtitlurile cartii lui Martin E.P. Seligman, puteti trage usor concluzia ca este un exemplar de manual de auto-ajutorare de cea mai joasa speta, insa nu e asa. E o carte de psihologie a unui autor din domeniu, care are idei proprii asupra modului cum se trateaza diverse afectiuni psihice si tulburari de personalitate. Provocarea enuntata de titlu este esentiala, iar mie unuia mi-a placut modul transant cu care Seligman afirma ca genetica este imuabila si ca trebuie sa ne impacam cu asta. Cel putin interesanta si datatoare de speranta este si opinia sa potrivit careia copilaria nu este si nu trebuie sa fie piatra de moara la maturitate.

non3

Inteligenta esuata – o gura de aer proaspat si revigorant din punct de vedere intelectual, o lucrare eseistica de un autor spaniol pe nume Jose Antonio Marina. In pur stil european sceptic, nu este vorba despre cum sa devii mai destept, ci despre variatele moduri in care inteligenta da gres, chiar daca nimeni nu-i poate contesta existenta ca atare. Capitolele mi s-au parut un pic inegale ca impact, insa primele pagini sunt stralucitoare, acoperind o idee simpla, dar de multi ignorata: inteligenta nu inseamna numai a-ti atinge obiectivele, ci si modul in care ti le alegi. Credeati ca sunteti destepti, rezolvand eficient lucruri stupide? Mai ganditi-va o data.

Non-fictiuni pe care le-am citit

Non-fictiuni pe care le-am citit (2)

Non-fictiuni pe care le-am citit (3)

Non-fictiuni pe care le-am citit (4)

Non-fictiuni pe care le-am citit (5)

Non-fictiuni pe care le-am citit (6)

Non-fictiuni pe care le-am citit (7)