Ce ma impresioneaza la aceasta pictura a lui Bartolomeo Murillo este modul cum este sugerata mizeria. Nu vedem nicio plaga sau urma de murdarie pe trupul acestui copil, ciudat de neted si de curat; cu toate acestea, nu ne indoim ca se zbate in josul societatii.

Lumina intretine aceasta sugestie prin intensitatea ei, nici coplesitoare, nici linistitoare, ci maladiva si care lasa un gust de strepezeala in gura. In plus, in partea din dreapta jos exista niste resturi pe care oamenii mall-urilor le-ar confunda cu ramasite dintr-o apetisanta salata de fructe de mare. Cred, insa, ca Murillo a vrut sa ofere speciei paduchilor un omagiu pentru fidelitatea exasperanta cu care au insotit mizeria umana dea lungul veacurilor.

Ce ma mai intriga este si ipostaza personajului. Preocuparea ar da de inteles ca se afla intr-un moment de relaxare, dar umbra din partea stanga care se impotriveste luminii din fereastra ma face sa cred ca acest mic cersetor are de asteptat intr-o ascunzatoare pana ce ecourile ultimului sau furtisag se vor stinge.