Vive la France!

Departe de mine gândul de a aduce atingere cosmopolitismului celui mai recent concert al celor de la Filarmonica „Oltenia” Craiova.

Nu voi să trec sub tăcere fiorul Suitelor maramureşene nr. 1, 2 şi 3, al căror autor, Matei Pop, a însufleţit cu bagheta-i energică şi orchestra filarmonicii. Numai un român poate tresări când aude sunete familiare din folclor într-un aranjament clasic.

Nu voi nici să neg încântarea de la Dansurile slave, op. 46 de Antonín Dvořak, care i-au provocat adolescentului pe care l-am luat cu mine acea enervantă reacţie de a bâţâi din picior, pe care însă n-am cum să i-o reproşez, pentru că sistemul meu nervos proceda similar, răpindu-mi controlul asupra capului sau mâinilor.

Însă nu voi ascunde că bucata de spectacol care s-a închegat într-un mod aparte în urechile, amintirea şi imaginaţia mea a fost periplul prin sora noastră de gintă latină, Franţa.

Concertul în Sol major pentru pian şi orchestră al lui Maurice Ravel a fost unul mozaical, oferindu-mi atât prilejul de a mă amuza prin arii carnavaleşti, care m-au trimis cu gândul la acea atmosferă de carusel atât de des asociată cu Franţa, cât şi pe acela de a străbate cheile Senei, reflectând la ambivalenţa conceptelor de libertate, egalitate şi fraternitate, care au pornit din Oraşul-Lumină.

Iar Catedrala lui Claude Debussy, pe care solistul Mihai Ungureanu ne-a oferit-o cu generozitate ca bis, m-a transportat ca pe aripile zefirului într-unul dintre acele edificii gotice impunătoare, precum cele de la Chartres, Reims sau chiar sărmana Notre-Dame din Paris. Mlădioasa atingere a clapelor de către interpret mi-a evocat atât aspiraţia lor spre înalt, cât şi ecoul paşilor care străbat pardoseala care a fost martora atâtor veacuri.

De multe ori am declarat că Italia este cea mai frumoasă ţară din lume.

Însă rareori am recunoscut că, dacă vreodată îi va fura o alta titlul, aceea nu poate fi decât Franţa.

Vive la France!

Vive la musique!

Matei Pop şi Mihai Ungureanu