Sic transit gloria urbis

Oraşul este unitatea de măsură a lumii moderne. Energiile, speranţele şi resursele oamenilor se concentrează în aceste aşezări, dintre care unele sunt microcosmosuri menite a dăinui pe vecie.

Pentru a mai astâmpăra acest hubris al veşniciei pe care îl emană o urbe precum Parisul sau Shanghaiul, merită aruncată o privire pe cartea lui Nicolae Gheorghiu, Oraşe dispărute.

O lucrare redactată bătrâneşte, cu toate avantajele şi dezavantajele care decurg din asta.

Nu există poze, ci doar text, iar in era hiper-vizualului şi a enciclopediilor cu hârtie lucioasă aceasta poate părea o impietate. Însă, având telefonul aproape, am avut parte de o lectură pe care mi-am ilustrat-o singur prin căutări online, iar experienţa a fost surprinzător de plăcută.

Pe de altă parte, nu poţi să nu apreciezi efortul autorului de a compila şi ordona un material atât de vast. Explicaţiile de la subsol demonstrează şi că Nicolae Gheorghiu şi-a gândit cartea nu doar ca pe un rod al unei pasiuni personale, ci şi ca pe un instrument de învăţare, .

Învăţarea aceea temeinică, de rit vechi, care vizează inteligenţa cristalizată, fără de care cea fluidă, atât de preţuită azi, nu s-ar putea manifesta.

Parcurgând descrierile unor oraşe care acum nu mai contează decât pentru arheologi, dar care, în vremea lor de glorie, păreau expresia atotputerniciei, am fost purtat de zefirul reflecţiei către o stare aparte, de tristeţe, dar şi de bucurie.

Timpul nu ne iartă, însă, cât este îndurător cu noi, avem atâtea de descoperit!

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru o panoramă a oraşelor invizibile.