The House of Oscars – Ep. 6 – American Sniper

By Iulian in Filme 1 Comment

house_of_oscars_d1

Acest episod din The House of Oscars este despre surpriza nominalizarilor. Complet ignorat la Globurile de Aur, American Sniper a punctat la niste categorii bunicele, cea mai importanta fiind, evident, actorul in rol principal.

Dar sa incepem cu micile betesuguri pe eu, unul, le atribui regizorului. Clint Eastwood are o varsta venerabila si o cariera legendara, dar nu vrea cu niciun chip sa se lase de filme. Si le face in continuare, insa senectutea nu iarta, iar doua dintre lucrurile din care este plamadit Dirty Harry se vad mult prea evident aici.

Unul este actorul de western, pentru ca American Sniper, desi excelent lucrat tehnic, mi s-a parut tot timpul construit pe binomul cowboy a.k.a. marine vs. piei rosii a.k.a. arabi cu pusti si bombe.

Al doilea ar fi inclinatiile republicane ale lui Eastwood (pentru cine este mult prea absorbit de politica mioritica, pentru a o mai urmari si pe cea a yankeilor, republicanii sunt aia care vor musai sa poarte arme si din randul carora s-a ales George. W. Bush; de doua ori!). Soldatii americani par a fi un pic mai indreptatiti decat omologii lor irakieni sa impuste in numele democratiei.

Desi e departe de poezia lugubra care caracterizeaza The Hurt Locker al lui Kathryn Bigelow pe tot parcursul sau, lui Eastwood ii iese, totusi, o scena memorabila, cea a furtunii de nisip din final, cand siluetele umane se estompeaza si teama se strecoara mai abitir ca particulele de praf batute de vant.

house_of_oscars_d2

Ce rezista insa in American Sniper, ca un munte la valuri de intemperii, este interpretarea colosala a lui Bradley Cooper. Desi nu mai e la prima performanta actoriceasca remarcabila, inca sunt uimit de evolutia acestui interpret pe care nu dadeam prea multi bani acum cativa ani. Vizibil transformat fizic, Cooper e in largul lui in toate ipostazele cazone, insa strecoara subtil si transformarile psihologice pe care soldatul le incearca pe campul de lupta si pe care le aduce in civilie.

E clar, de acum incolo trebuie sa-mi programez mental intrebarea: Ce filme a mai facut sau are de gand sa faca Bradley Cooper?

Previously on The House of Oscars:

Ep. 1 – The Grand Budapest Hotel

Ep. 2 – Gone Girl

Ep. 3 – The Theory of Everything

Ep. 4 – Boyhood

Ep. 5 – The Imitation Game

 

The House of Oscars – Ep. 4 – Boyhood

By Iulian in Filme 4 Comments

house_of_oscars_c1

Episodul de astazi este despre un favorit – al publicului, al criticilor si al meu.

Cand am auzit pentru prima data de experimentul lui Richard Linklater de a prezenta viata unui baiat, incepand de la 5 ani si ajungand pana la 18, in secvente filmate de-a lungul anilor, astfel incat sa dea impresia de timp real, am strambat din nas.

Dar prea multe pareri bune l-au insotit, asa ca l-am vazut si eu. Urmarea? I-am devenit un sustinator mai infocat decat a fost Partidul Facebook pentru Iohannis.

Gaselnita cu filmatul esalonat pe mai multi ani, gratie careia il urmarim pe Ellar Coltrane alias Mason transformandu-se dintr-un pustan un pic incruntat, dar simpatic, intr-un adolescent un pic introvertit, dar la fel de simpatic, este doar firul care uneste o salba uimitoare de momente induiosatoare, tensionate, amuzante, inteligente, toate realizate cu finete si cu un simt al realului cinematografic desavarsit.

Boyhood n-are actiune, are mai mult decat atat – are viata.

Un alt aspect care m-a coplesit este grandoarea acestui film. Cand spun grandoare, spun anvergura, spun capacitatea de acoperi timp si spatiu, iar Boyhood a reusit sa imi transmita asta in mod subtil, fara a uza de sfortari ca ale lui Peter Jackson si diluata sa trilogie The Hobbit.

Dintre interpreti, Patricia Arquette si Ethan Hawke au fost nominalizati pentru roluri secundare, poate pentru a sublinia astfel rolul parintilor in evolutia unui individ, insa n-am putut sa nu remarc cum toti cei care au avut vreo replica de rostit s-au inscris cu brio in naturaletea care caracterizeaza aceasta creatie cinematografica in intregul ei.

house_of_oscars_c2

Revenind la cei doi parinti, de mentionat profunzimea personajului Patriciei Arquette, care se lupta sa reconcilieze impulsurile si temerile de mama singura cu aspiratiile sentimentale si profesionale de femeie a acestui secol. Ethan Hawke, pe de alta parte, este sursa de amuzament pur pe intreaga durata a filmului prin aerul sau superficial, dar inimos si prin volubilitatea irezistibila.

Dar sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa nu il omitem pe protagonist, pe Mason. Poate ca Ellar Coltrane va ajunge un actor mare, poate ca nu, insa un lucru e cert: istoria filmului ii va retine numele, pentru ca ii va fi asociat cu un moment deosebit in evolutia ei.

Si acum, va rog toate lumea sa repete cu glas tare dupa mine: Oscar! Oscar! Oscar!

house_of_oscars_c3

Previously on The House of Oscars:

Ep. 1 – The Grand Budapest Hotel

Ep. 2 – Gone Girl

Ep. 3 – The Theory of Everything