O alta varianta de titlu ar fi fost „De trei ori femeie”, insa alegerea finala a vizat performanta actoriceasca uluitoare a lui Joanne Woodward, care mi-a adus aminte de cea legendara a lui Peter Sellers din filmul pe care l-am parafrazat.

Protagonista este motivul principal pentru care The Three Faces of Eve merita vazut, la care s-ar adauga cateva momente de umor, al caror responsabil este Lee. J. Cobb, doctorul care o trateaza pe suferinda de personalitate multipla.

Povestea exact asta este: o femeie sufera de tulburare de personalitate multipla si interactioneaza cu un terapeut care o ajuta sa isi gestioneze bizara si rara afectiune. Din punct de vedere clinic, filmul e destul de simplist, cele trei versiuni ale personalitatii sunt destul de transparent ilustrarii ale trinitatii lui Freud: Sine, Eu si Supra-Eu. Si metodele de a o trata sunt mult tributare psihanalizei, adica vizeaza sa afle ce anume din copilarie a cauzat fractura interioara.

Va plac sau nu aceste lucruri, credeti sau nu in ele, conteaza prea putin. Interpretarea lui Joanne Woodward ofera destule, incat sa absoarba orice fel de critica la adresa lentorii actiunii sau a conventionalitatii mesajului.

Ce mi-a placut in mod deosebit a fost cum e pusa in valoare: la inceput trecerile de la o ipostaza la alta se fac cu ajutorul montajului – intre Eve depresiva si Eve flusturatica se interpune un cadru scurt cu interlocutorul; apoi, vedem tranzitia direct si atunci putem admira in plenitudinea subtilitatii superbele variatii: ridicari de sprancene sau colturi ale gurii, luminozitate a ochilor sau tonalitate.

Cand i s-a aratat scenariul acestui film, Orson Welles a spus ca oricine va juca in rolul principal va lua Oscarul. Asa s-a intamplat, insa Joanne Woodward n-a fost simpla beneficiara a unui rol generos. Si l-a insusit, l-a modelat pe propria persoana si ne-a oferit o creatie de neuitat.