Au venit Rinocerii!

unnamed

Momentul la care ravneam de ceva timp a venit in sfarsit!

Toata asteptarea, toata acumularea de interes si curiozitate mi-au fost achitate cu varf si indesat de spectacolul Teatrului din Craiova, incat am mai si ramas dator cu niste laude.

Pe care nu pot decat sa le adresez aici, prin umilele mele mijloace.

Rinocerii nu este o piesa facila, pentru a gusta pe deplin spectacolul pus in scena de Robert Wilson ar fi nevoie sa fi citit piesa (si niste explicatii ale ei) in prealabil. Nu bag mana in foc ca toti posibilii spectatori ar fi atat de constiinciosi, insa ma pun chezas ca nu este unul care sa nu fie impresionat de spectacolul estetic ce li se manifesta in fata ochilor.

Luminile si sunetele, culorile si grohaiturile, pantomina exagerata, dar perfect stapanita a actorilor si o voce narativa ca nicio alta a maestrului Ilie Gheorghe compun o experienta care gadila deopotriva simturile si intelectul. Primele inregistreaza varietatea formelor, iar al doilea le integreaza intr-un tot.

Ce sunt acesti Rinoceri pana la urma? Sunt iuresul unei idei care ii cucereste pe oameni, calcand in picioare pe putinii care prefera sa isi pastreze individualitatea, oricat de marunta si mizerabila ar fi. Rinocerii sunt fascinanti, te simti in siguranta in mijlocul lor si nu e de mirare ca multi se alatura goanei lor, insa ar trebui sa tina cont de ce spunea William Butler Yeats:

But I, being poor, have only my dreams;
I have spread my dreams under your feet;
Tread softly because you tread on my dreams.

Mergeti la Rinocerii, grabiti-va ca Rinocerii, fiti hotarati ca Rinocerii, pentru ca Rinocerii merita.

 

 

Mai e speranta, mai e

revolverulNu stiu cum s-a intamplat, dar la piesa „Unde-i revolverul?” n-am reusit sa ajung decat acum, desi este in repertoriul Teatrului National din Craiova de peste doi ani.

S-a facut ca am mers la aceasta piesa in timpul haosului simpatic numit „Saptamana altfel”, perioada in care profesorii si elevii au avut program de voie (sau de nevoie). Ca urmare, sala mare a teatrului din Craiova era plina de pustime, fapt ce m-a tulburat un pic, pentru ca mi-a luat ceva timp pana sa identific niste spectatori mai varstnici decat mine. In atare conditii, m-am gandit ca exista sanse ca piesa sa nu fie dusa pana la capat, cum era sa se intample acum cativa ani la o alta, cand directorul si regizorul Mircea Cornisteanu a aparut inopinat pe scena si a tinut o cuvantare mult prea elevata pentru varsta puberilor care incepusera sa chiuie cand se stinsese lumina.

Dar lucrurile n-au evoluat asa. Copiii au stat relativ cuminti, cu exceptia catorva pe care i-a chinuit in mod repetat vezica sau plictiseala, iar implinirea unei temeri majore (sunete penibile de telefon) n-a venit, culmea, de la vreun scolar, ci de la un profesor, din grupul celor care scrutau sala cu aerul ca le miroase ceva stricat si cu o privire care glasuia ceva gen: Tineretul din ziua de azi e sub orice critica.

Si mai imbucurator, piesa in sine i-a captivat pe elevi si i-a tinut, cu exceptiile mentionate mai sus, tintuiti in scaune, asata fara ca subiectul sa fie neaparat usurel. Unde-i revolverul? este o parabola, simpla in esenta, complexa in manifestare, a axiomei ca, indiferent ce clasa sau categorie sociala detine puterea, o foloseste spre folosul propriu si intru dominarea celorlalte.

Distributia este formata din actori unul si unul: un veteran – Valer Dellakeza, un semi-veteran – Angel Rababoc, doi maturi – Marian Politic si Sorin Leoveanu si un tanar – George Albert Costea. Toti au interpretat formidabil roluri ambivalente si de tot hazul, dar, fara a le face vreo nedreptate celor mai mari ca varsta si experienta, o sa declar ca mezinul George Albert Costea este cel care infuzeaza piesa cu energie, este cel care da dinamism unei manifestari artistice altminteri prea statice pentru publicul cel tanar, care a gustat reprezentatia pe deplin.

Tineri in public, tineri pe scena. Stiu ca o sa am aerul unui venerabil (ceea ce refuza sa cred ca sunt), dar pot sa spun cu o indreptatita insufletire: mai e speranta, mai e.