Cvasi-impacarea cu musamaua

Galceava mea cu arta foarte moderna dateaza de mult, iar un moment crucial in deteriorarea relatiilor dintre noi a fost cand, parcurgand o expozitie de pictura franceza, ce incepea din Renastere si ajungea in prezent, am descoperit in ultima sala, a contemporaneitatii, o musama.

O musama cu buline albastre.

O suprafata de plastic pe care as pune-o pe masa era plasata la loc de cinste si banuiesc ca mi-as fi indatorat urmasii pana la a zecea spita, daca i-as fi facut ceva.

Va imaginati ce incantat am fost cand am regasit-o peste cativa ani la Centrul „Georges Pompidou”, acest templu al creatiilor artistice cel putin dubioase.

Animat de o curiozitate enervata si de dorinta de a-mi pacifica psihicul, am solicitat celor de la libmag.ro o carte de referinta, O istorie a artei moderne de Will Gompertz.

Ca fost director al Tate Gallery, autorul e indrituit sa vorbeasca despre acest subiect, iar calitatile de povestitor il recomanda ca ghid intr-o aventura atat de pasionanta, incat am uitat de multe ori de inversurarea care ma indemnase sa ma aplec asupra lucrarii.

Spre deosebire de Arta si perceptia vizuala a lui Rudolf Arnheim, pe care am citit-o pe indelete, acordandu-mi pauze de reflectie, pe aceasta am parcurs-o pe nerasuflate. Aici e meritul lui Gompretz, fara doar si poate. Stilul sau este lejer, iar capacitatea sa de a sintetiza personalitatile si motivatiile artistilor, dar si caracteristicile fiecarei perioade, este formidabila. Sa pui ordine si linearitate, coerenta si structura in cele mai desantate forme de exprimare a libertatii si aiurelii umane e oricum, numai usor nu.

Stiu ce urmeaza sa ma intrebati:

Te-ai reconciliat cu arta moderna?

In parte, da. Am inteles mai bine ce e cu Pop Art-ul, cu patratele lui Malevici sau chenarele colonare ale lui Mondrian.

Dar cu musamaua nu m-am impacat defel.

Tot pe masa as pune-o, desi as avea grija sa le spun tuturor ca e o musama de arta.

 

Sa privim pictura! (XV)

Compozitie cu rosu, galben si albastru

Compozitie cu rosu, galben si albastru

Daca pana acum v-am oferit diverse picturi, de facturi diferite, m-am gandit sa va prezint si ceva ce eu consider a fi non-pictura.

Oricat mi-as munci creierul, psihicul, umorul etc. nu reusesc sa inteleg de ce picturile reprezentative ale lui Piet Mondrian sunt atat de galonate. Inteleg, sufletul omului postmodernist nu se mai satura cu arta academica, manierista si conformista, dar, totusi, sunt doar niste patrate si niste dreptunghiuri!

Sa imi lipseasca mie ceva esential, astfel incat nu pot vedea nevazutul si patrunde nepatrunsul? Va rog, scoteti-ma din aceasta bezna!