Unor pictori precum Hans Holbein cel Tanar trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca sunt atat artisti, cat si documentaristi. Prin intermediul lor, putem vizualiza crampeie din istoria petrecuta acum multe secole.

Acest portret ne ofera o imagine a vestimentatiei engleze din secolul al XVII-lea si e foarte putin probabil sa nu fie cineva impresionat de inumana minutiozitate cu care Holbein a redat detaliile – alegeti-va o particica a tabloului, concentrati-va atentia asupra ei si nu veti inceta sa va minunati.

Mai mult, tabloul ofera si cea mai apropiata de realitate imagine a unui personaj istoric, pe cat de controversat, pe atat de rasfatat de cinematografie. A fost un om cult, dar crud, pasional, dar si pragmatic, a instaurat o noua oranduire a bisericii in tara sa din motive asupra carora nu s-au pus toti de acord inca. Si, nu in ultimul rand, a iubit, dar a si urat femeile.

Nu e de mirare ca dintre nenumaratii actori care l-au intruchipat, multi nu i-au evidentiat decat cateva dintre aceste trasaturi. Cel mai reusit portret cinematografic este cel realizat de marele actor englez Sir Charles Laughton intr-un film (The Private Life of Henry VIII) plin de umor, dar si de destula exactitate istorica. Richard Burton face si el o treaba excelenta in Anne of the Thousand Days, creionand un Henric al VIII-lea la fel de patimas, dar mai intunecat, iar Robert Shaw, fara a avea vreo asemanare fizica izbitoare cu personajul real, ii surprinde latura colerica intr-un rol secundar in extraordinarul A Man for All Seasons. Alegerea lui Eric Bana in The Other Boleyn Girl mi s-a parut neinspirata, iar cea a lui Jonathan Rhys Meyers in miniseria The Tudors de-a dreptul catastrofala.