Viitorul cameleonic

Ce mâncăm mâine?

Unde te vezi peste cinci ani?

Cum va arăta lumea peste o sută de ani?

Dintre toate creaturile planetei, omul are cea mai apăsată preocupare pentru viitor şi nu doar cel care îl interesează în mod imediat, ci acela care îi depăşeşte limitele biologice.

Întrebări legitime, la care literatura SF oferă un multitudine de răspunsuri.

Henry Gee, editor şef al revistei Nature, a adunat în volumul Antologia viitorului povestirile apărute în publicaţia sa, rezultatul fiind o injecţie distilată de viziuni.

Deoarece autorii variază de la nume grele ale literaturii de gen (cum ar fi Arthur C. Clarke, Dan Simmons sau Joe Haldeman) la oameni de ştiinţă pursânge, compoziţia este de un eteroclit magnific, care te surprinde în mai multe feluri decât poţi cuprinde cu gândirea.

Unele povestiri sunt ancorate în preocupările urgente ale omenirii, precum încălzirea globală sau raportul cu tehnologia, altele sunt mini-istorii alternative ale unui domeniu hotărâtor, iar altele sunt pure exerciţii de imaginaţie.

Exigenţa limitei de spaţiu din revistă i-a obligat pe autori să-şi proiecteze ideile despre viitor cu multă eficienţă, iar strategiile aplicate de fiecare au generat o varietate stilistică cel puţin la fel de încântătoare ca a temelor.

Când ai de comparat cinci povestiri, e lesne să alegi una care ţi-a plăcut mai mult. La o sută, sarcina devine de-a dreptul ingrată, însă eu nu mă sfiesc să recunosc că există una care mi-a rămas în minte, chiar şi după ce am parcurs prelunga şi merituoasa suită a suratelor sale.

Ram Defazat 2 de Greg Bear, acelaşi scriitor care ne-a oferit cutremurătorul roman The Forge of God, e la ani-lumină de tragismul de acolo şi te face să te scurtcircuitezi de râs citind recenzia scrisă de un robot a unei cărţi scrise de un altul. Ca unul care cu asta se îndeletniceşte, pot să spun că m-am văzut parodiat în cel mai hilar mod cu putinţă.

Prin multitudinea ideile ei, Antologia viitorului ne învaţă să uităm tot ce credem despre viitor.

Dar, oricum ar vira destinul omenirii, sper să n-o părăsească o simplă şi firavă calitate:

Umorul.

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru un tablou pointilist al viitorului.

Cuceriri SF (10)

Mai mult ca niciodata, am dificultati in a departaja aceste carti SF in functie de placerea complexa (mare la toate) pe care mi-au oferit-o citindu-le:

Silozul – un roman primit de la niste prieteni dragi, pe care l-am parcurs pe nerasuflate, nu din obligatie, ci pentru ca este suprinzator de bine scris pentru o carte care n-a trecut prin exigentele filtre ale marilor edituri si a aparut direct online prin intermediul celor de la amazon.com. Hugh Lowey reuseste performanta de a contura o lume palpabila, un adapost post-apocaliptic ingropat aproape in intregime in pamant si care are o structura stratificata, ce se reflecta in cea a societatii care il compune. Autorul pare a se calauzi dupa principiul lui Mo Yan referitor la romanul lung, iar bogatia descrierilor, in special a decorurilor unde se petrece actiunea, dau consistenta universului. Conflictul care pulseaza in interiorul silozului se dezvaluie treptat, tensiunea se acumuleaza si, desi modul cum evolueaza mai atinge si niste clisee, Hugh Lowey o manevreaza cu mana ferma si comprima in naratiunea sa chestiuni de sociologie si filosofia istoriei,  lasandu-te cu dorinta de a citi continuarile.

1sf_silozul

The Game – Players of Titan – daca ar fi sa recomand cuiva cum sa-si ordoneze lecturile de Philip K. Dick, as propune sa inceapa cu acesta. O lectura mai facila decat altele, din care nu lipsesc, insa, elementele atat de dragi scriitorului: telepatie, dedublari, pierdere de memorie. Avem, astfel, un fel de roman de spionaj dintr-un Razboi Rece intergalactic, cu niste personaje care practica ceva similar cu un Monopoly cu proprietati reale si in randul carora are loc o crimutza a la Agatha Christie. Descrierea desfasurarii jocului in sine, in special spre final, e pasionanta si rivalizeaza cu paginile similare din exceptionalul The Player of Games.  Dar, ca intotdeauna cand e vorba despre Philip K. Dick, e necesar un avertisment: lucrurile sunt mult mai complicate decat le-am prezentat eu.

2_sf_players_titan

Foundation and Empire – dupa monumentala Foundation, eram curios cum reuseste Isaac Asimov sa-si tina stacheta la inaltimea ametitoare la care singur si-a ridicat-o. A reusit, in ciuda faptului ca prima dintre cele doua povestiri ale volumului de fata este o exploatare, cel mult interesanta, a firului narativ din cartea anterioara, cu personaje insuficient conturate si un final cam abrupt. A doua, pe de alta parte, este o poveste exceptionala, in care suspansul e o prezenta permanenta si care aduce in scena un actor remarcabil, hai sa-i zicem negativ, in marele tablou galactic imaginat de Asimov. Cea mai mare realizare a acestuia este, insa, faptul ca sadeste semintele povestii urmatoare, The Second Foundation, pe care ma simt realmente obligat sa o citesc cat mai curand.

3_sf_foundation_empire

The Martian Chronicles – multe epitete se pot atribui acestei colectii de povestiri scrise de Ray Bradbury: macabre, amuzante, profunde, inteligente, nelinistitoare, poetice. Luate separat, fiecare este o bijuterie de proza scurta, insa impresioneaza ca ansamblu, atat prin finele legaturi care le unesc, cat, mai ales, prin coerenta istoriei pe care o propun. E ca si cum ai avea un mana in bol de sticla in care este o lume minuscula, iar tu vizualizezi ca un demiurg o succesiune formata din ciocniri de civilizatii, inflorire, exod, decadere si renastere. Colonizarea planetei Marte a parut un subiect desuet la scurt timp dupa ce a aparut aceasta carte, insa acum, cand vezi cand de chitit sunt Elon Musk si altii, parca merita sa revizitam fantastica viziune a lui Ray Bradbury.

4_sf_martian-chronicles

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)