10 lucruri care nu mi-au mers la inimă

Mi-aș fi dorit să marchez revenirea în activitate deplină a Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova cu vorbe mai dulci, dar amicus Plato, sed magic amica veritas, așa că aveți mai jos multiplele mele motive de nemulțumire de la piesa Inimă și alte preparate din carne de Dan Coman, regizată de Radu Afrim:

1. Este Dacă am vorbi cu voce tare cu țâțe.

2. Este Playground mai lung și cu țâțe.

3. Este Casa cu suricate, fără atât de multe briz-briz-uri scenografice, dar cu țâțe.

4. Facând legătura cu piesa de mai sus, sunt convins că se poate folosi imensul talent (și nu fac un joc de cuvinte deplasat) al Ralucăi Păun și pentru altceva decât pentru personaje deviante, care îi fac pe cei cu un grad mai mare de normalitate să se simtă bine (în White Room are o contribuție extraordinară, bunăoară).

5. Radu Afrim s-a răstit într-un mod jenant la o persoană de la Teatrul Național din Craiova, pentru că, să vezi chestie, nu le acorda suficientă atenție oaspeților de la București.

5. Mi-a displăcut profund cum au râs foarte mulți din sală la vederea băbuțelor din English Park.

6. Apropo de imagini filmate, înțeleg combinația artelor, dar când bagi prea mult video într-un spectacol jucat pe scenă, nu mai e teatru, ci un hibrid neplăcut, precum cel de la școala prezentului.

7. Chilotul se vrea a fi articolul vestimentar esențial, iar eu nu-mi pot aduce aminte decât un singur exemplu remarcabil în toată istoria lumii – Sting în Dune al lui David Lynch; apropo, a fost ziua cântărețului acum câteva zile, la mulți ani, Desert Rose!

8. Trecerile de luminozitate au fost neplăcute în multe situații.

9. Probabil că tot la țâțe vă e gândul, așa că revin la ele: arta înseamnă să ți le arăți și să îi faci pe spectatori să uite de ele; aici e invers.

10. Totul vine de la text – slab, slab, slab! Izolarea din pandemie n-a fost numai despre sex, ci și despre cum unii n-au mai avut acces la medicamente, au rămas în urmă cu ratele sau au pierdut concedii scumpe; ca și realizatorii piesei, tot de pe Facebook mi-am luat impresiile astea.

Un singur lucru bun mi-a relevat Inimă și alte preparate din carne:

Cât de reușit este Outfitul șearpelui, o altă creație de la Teatrul din Craiova, plăsmuită tot în plină carantină, pe care, culmea, am văzut-o online (musai să o fac și în offline).

Are un text strălucit, interpretări pline de vervă și o lipsă a marii pretenții ca privitorii să se regăsească în personaje.

La finalul ei ești revigorat, amuzat și deconectat.

Poezia n-a murit, s-a mutat mai hacana.

Ia ghici unde?

În mahala!

Adio, dar rămân cu tine

Nu vă speriaţi, nu vreo declaraţie de euroscepticism din partea mea, ci doar esenţa simţului de anticipaţie ironic al lui I. D. Sîrbu (1919-1989), omagiat la 100 de ani de la naştere de către Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, căruia i-a fost drag şi apropiat colaborator, prin piesa Adio, Europa!, în regia lui Bogdan-Cristian Drăgan, a cărei premieră va avea loc joi, 27 iunie 2019, la ora 10:30.

Înainte de a vă povesti despre piesă, permiteţi-mi să fac o mărturisire: mare lucru nu ştiam despre I. D. Sîrbu până mai deunăzi, însă un citat de pe pagina oficială a acestui spectacol mi-a demonstrat rapid ce mare scriitor a fost, aşa cum un pictor se relevă printr-o simplă schiţă:

De câte ori mi se pune în scenă un text, sufăr ca un tată idiot, tremurând când fiul său recită, sau când frumoasa sa fiică e cerută în căsătorie de un imberb zootehnician.

Dacă aş putea, aş încerca să îl liniştesc cumva pe autor, aducându-i câteva argumente.

În primul rând, propria creaţie, care se anunţă tulburătoare şi de-a pururea elocventă:

Un camion negru. Un bărbat prins în farurile orbitoare ale istoriei. Candid. Olimpia – o femeie care înțelege totul și vrea să-l salveze. Dar este oare salvarea posibilă în secolul XX, cel al tuturor atrocităților posibile? Poți trăi printre bufoni și turnători?

Se fac multe încercări de a reconstitui viaţa într-un regim totalitar şi multe păcătuiesc prin faptul că vizează naturalismul. Aici văd abordarea metaforică, aceea în care nimic nu e explicit şi care, tocmai de aceea, te izbeşte cu o claritate de cristal.

L-aş linişti pe I. D. Sîrbu şi prezentându-i şi distribuţia acestei piese, care îi reuneşte pe câţiva dintre cei mai experimentaţi actori ai Teatrului din Craiova, hrăniţi de o carieră întregă cu texte de asemenea calibru: Angel Rababoc, Anca Dinu, Constantin Cicort, Nicolae Vicol, Gabriela Baciu, Petronela Zurba.

În final, îi pot spune lui I. D. Sîrbu:

Maestre, aţi plecat dintre noi cu puţin timp înainte de căderea comunismului, care mai zăboveşte pe ici, pe colo, pe la noi. Însă îl extirpăm treptat, iar Europa are din ce în ce mai multe momente să ne întâmpine cu un voios:

Bine v-am regăsit!

Sursă imagini: www.tncms.ro.