Dupa o dulce si chinuitoare asteptare, Festivalul Shakespeare, editia a XI-a, organizata in anul de gratie 2018, s-a materializat sub forma unui program pe care o sa-l discut un pic, pentru ca se prezinta ca o combinatie interesanta de lucruri bune reluate si lucruri noi promitatoare.

Ca sa nu incarc textul, nu o sa redau programul complet aici, oricum il gasiti in cel mai potrivit loc cu putinta, adica pe site-ul celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova – shakespeare.tncms.ro.

Dupa ce, editia trecuta, ne-a oferit o versiune simplificata si viscerala a tragediei Hamlet, Kelly Hunter revine cu o punere in scena a piesei A douasprezecea noapte; stiind de ce interpretari am avut parte data trecuta (reiterate si aici, fara indoiala) si de subiectul plin de incurcaturi si confuzii, e clar ca e unul dintre spectacolele la care e musai sa ajung.

Alte cunostinte vechi sunt si compania de teatru A&M Productions din Africa de Sud si regizorul Fred Abrahamse; dupa ce le-au impresionat pe tovarasele de drum Dana si Anda cu Richard al III-lea si pe mine cu un Hamlet inedit (nu pot sa uit amuzanta si ingenioasa discutie a protagonistului cu stafia tatalui sau), acum ne propun Macbeth, adica invazia intunericului intr-un suflet ambitios. Adica inca o piesa pe lista obligatorie.

Cu mare bucurie am intampinat si vestea ca se intorc cei de la trupa Cheek by Jowl (care data trecuta ne-au oferit violentul si dinamicul spectacol Ce pacat ca-i tarfa) si nu oricum, ci in colaborare cu Teatrul Puskin din Moscova (un nume cu rezonanta in sine), rezultatul fiind o punere in scena a piesei Masura pentru masura. Mai punem niste bani deoparte si rezervam o seara de aprilie.

De cealalta parte, oferta noutatilor e atat de bogata, incat o sa ma limitez la cateva exemple care mi-au sarit in ochi si la cateva aspecte organizatorice laudabile.

De cand am facut ochi pentru Festivalul Shakespeare am acordat o atentie aparte punerilor in scena din Asia, din Japonia cu precadere, si nu mi-aduc aminte sa fi fost dezamagit vreodata (Richard al II-lea de acum doi ani e inca la egalitate cu Faust al lui Silviu Purcarete drept cea mai grandioasa piesa pe care am vazut-o vreodata). Nu ar trebuie sa mire pe nimeni ca, de cand am vazut programul acestei editii, piesa care mi-a sarit in fata si m-a muscat precum leoaica lui Nichita Stanescu a fost Furtuna celor de la Jijosha Yamamote Company din Tokyo, regizata de Masahiro Yasuda. Subiectul acestei lucrari shakespeariene e generos cu varietatea abordarilor (lituanienii de la Teatrul O.K.T. din Vilnius sau acelasi ingenios infatigabil Silviu Purcarete au profitat din plin de asta), asa ca stiu ca ma asteapta o festin senzorial si intelectual.

O practica inedita, ce a debutat editia trecuta, a fost introducerea in program a unei piese din afara operei lui Shakespeare, iar pariul a fost unul castigator, asa ca sunt foarte curios sa vad si piesa Ace si Opium (titlul e incitant de scandalos), prezentat de Compania „Ex Machina” din Canada, in regia lui Robert Lepage.

Foarte imbucaratoare este prezenta masiva a pieselor romanesti la Festivalul Shakespeare 2018. De la trupe de elevi la teatre consacrate, avem o bogata reprezentare autohtona, minunat potrivita cu faptul ca suntem in Anul Centenarului, pe care merita sa il celebram in continuu, nu doar pe 1 decembrie.

Si mai imbucurator este ca la aceste nenumarate spectacole romanesti Craiova contribuie cu doua piese de facturi diferite: exceptionalele Nopti Ateniene (Timon din Atena + Visul unei nopti de vara + fundul lui Claudiu Bleont = super oferta) ale celor de la Teatrul National din Craiova si spectacolul comunitar si itinerant Visul unei nopti de vara, realizat de Compania britanica Parrabbola si Compania Teatrulescu si regizat de Philip Parr.

Iar acesta din urma imi aduce aminte sa-i felicit pe organizatori pentru ideea de a spori considerabil numarul spectacolelor desfasurate in aer liber. Poate ca nu multi isi vor permite sa vada piesele din interior, insa placerea de a-l asculta/vedea pe Shakespeare declamat/interpretat sub cerul liber e sublima (pot depune marturie cu spectacolul Comedia Erorilor din cadrul editiei trecute, pe care l-am vazut pe esplanada Teatrul National din Craiova).

De asemenea, tot in sprijinul celor care, dintr-un motiv sau altul, rateaza un spectacol vine si laudabila idee ca unele piese sa beneficieze de doua reprezentatii. Colateral, vor beneficia si aceia carora le-a placut atat de mult o piesa, inca ar vrea sa o mai vada o data.

Si pentru ca tot suntem in Anul Centenarului, asa cum am avut onoarea a va aminti mai sus, voi face o sinteza de autohton si universal si voi promova Festivalul Shakespeare 2018 parafrazandu-l pe Ion Creanga:

Piese multe sunt; varietatea este; vreme buna, Slava Domnului, este; d-apoi, ce mai asteptati?