Extensii la Aferim!

Ce am apreciat la Aferim!, dincolo de tezismul prea apasat si supraabundenta de arhaisme, a fost preocuparea pentru reconstituirea perioadei in chestiune, pentru transformarea istoriei de manual intr-una palpabila, deloc confortabila, dar vie.

Intru intregirea tabloului construit de Radu Jude vine volumul Parintele Zosim si alte povestiri de Radu Rosetti.

Iscusitul memorialist si istorice deapana firul unor ispravi petrecute in Tarile Romane intr-un interval de timp care incepe de la amurgul domniilor fanariote si ajunge pana dupa domnia lui Cuza si care mi-a prilejuit, impreuna cu un cunoscut, la randu-i indragostit de muza Clio, urmatoarea constatare:

Sa nu ne mai vaitam ca Romania are o clasa politica venala si incompetenta, la ce ghiveci de coruptie, imoralitate si abuzuri au fost martore plaiurile mioritice inca de pe atunci, e de mirare ca ne-am civilizat atat de mult.

Dincolo de paralelele cu prezentul, povestirile lui Radu Rosetti sunt niste mici delicii care salasuiesc in interstitiul dintre literatura si istorie si sunt redate cu un grai moldovenesc de mult apus in viata de zi cu zi, dar inca accesibil si de-a pururi drag celor care iubesc limba romana.

Parintele Zosim si alte povestiri demonteaza si un mit pe care il putem rezuma prin patrioticele versuri:

Noi suntem romani

Noi suntem romani

Noi suntem aici

In veci stapani.

Aiurea, aici s-au manifestat si turcii, si grecii, si rusii si multi altii, care au introdus in mentalul acestui popor progrese si metehne, care au dat figuri remarcabile si ipochimene abominabile.

Si da, tiganii chiar au fost tratati nasol.

Asa antrenante, amuzante sau deocheate sunt istorisirile lui Radu Rosetti, inca mai ca imi vine sa ii trimit o copie a volumului lui Radu Jude si confratilor lui regizori, poate gasesc material pentru viitoarele proiecte, mai lasa deoparte dramele petrecute dupa blocurile gri si ne mai livreaza si cate o intriga pasoptista sau o poveste de dragoste de pe vremea lui Pazvante Chiorul.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca m-a ajutat sa imi continui drumul pe care l-am inceput cu Aferim!.

 

Aferim cu rezerve

aferim1Gratie celor de la TVR 2, am reusit sa vad Aferim!, un film romanesc laudat de multi, dar si criticat de unii, iar tocmai aceasta lipsa de unanimitate in pareri mi-a zgandarit si mai abitir curiozitatea.

Dupa ce-am parcurs pelicula regizata de Radu Jude, per ansamblu personalitatea mi s-a scindat dupa cum urmeaza: doua treimi s-au dus catre entuziast, o treime catre ciufut.

Entuziastul a gustat limbajul arhaic (daca jucati Scrabble in romana, aveti aici o mina de aur) si precizia dialogurilor in a reda metehne perpetue ale celor care au vietuit si vietuiesc pe aceste meleaguri: coruptia, supusenia fata de cel mare si aroganta fata de cel mic, jelania in orice conditii, reaua credinta si ingustimea.

Tot despre acestea, insa, l-au trezit pe ciufut, care n-a putut sa nu remarce tezismul apasat al filmului. Robia tiganilor e o realitate istorica incontestabila, insa laturile pe care Radu Jude alege sa le accentueze i-au adus aminte de un alt film galonat nevoie mare, intitulat 12 Years a Slave, in care o alta pata a omenirii e exploatata artistic, cu scopul de a induce ideea ca a fost peste tot la fel de nasol.

Acelasi limbaj care l-a amuzat pe entuziast i-a parut ciufutului un pic prea cautat – prea multe arhaisme pe minut, fapt care n-ar fi fost asa grav, daca expresiile argotice, vizand parti anatomice si functionarea loc, n-ar fi fost pronuntate cu o claritate contemporana.

aferim2

La capitolul interpretari, ciufutul si entuziastul s-au pozitional in mod egal. Cu exceptia personajului principal, intepretat cu aplomb de Teodor Corban, restul distributiei si-a facut treaba onorabil si crispat, cu exceptia lui Victor Rebengiuc, care n-a facut decat sa il resusciteze pe Moromete  pentru cateva minute si sa ia bataie ca Nila.

Totusi, analizand Aferim! in integralitatea demersului, ciufutul accepta sa se dea deoparte si sa-l lase pe entuziast sa se manifeste in voie. Ca si in cazul romanului Fluturele negru de Radu Paraschivescu, am simtit o mandrie deosebita sa vad ca romanii isi depasesc conditia si se aventureaza in afara spatiului si timpului contemporan si plasmuiesc o creatie, chiar si cu betesuguri.

Imi exprim in mod oficial speranta ca Aferim! este doar inceputul unui nou val al cinematografiei romanesti, ca de blocuri, spitale si inchisori (toate mizerabile) m-am saturat. Macar sa vad un islic supradimensionat, ceva acolo.

aferim3