Desteptaciune trucata

quiz_show1E interesant cum Robert Redford-regizorul a reusit chiar sa-l intreaca pe Robert Redford-actorul. Nu ca acesta din urma n-ar fi avut niste creatii stralucite, insa, de partea cealalta a camerei de filmat, aratosul blond a avut o indrazneala anume, care s-a materializat in niste productii care au cochetat serios cu Oscarurile.

Stiu, Ordinary People e contestat, mai ales ca a batut pe Raging Bull al lui Scorsese, insa nu stiu pe nimeni care sa fi obiectat ceva impotriva lui Quiz Show.

M-a intrebat cineva care este noima scenei de inceput, in care unul dintre personajele principale ale filmului examineaza o masina de lux. As indrazni sa-i raspund ca in economia actiunii n-are niciuna, insa te transpune subtil in perioada istorica pe care o vizeaza. In cazul de fata este vorba despre anii ’50 ai secolului trecut, intr-o America in care televiziunea facea si desfacea eroi mass-media in cadrul unui concurs de cultura generala intitulat Quiz Show.

Inlocuirea unui concurent mai din clasa de mijloc spre jos (John Turturro) cu unul cu mai rasarit din punct de vedere intelectual (Ralph Fiennes) si investigatia asupra onestitatii desfasurarii concursului dezvaluie o intreaga retea de interese si fabricatii audio-vizuale, care, desi vechi de o jumatate de secol, au un puternic iz contemporan.

quiz_show2

Regia, scenariul, interpretarile. Toate stralucesc, asa ca mi-e greu sa le tratez separat. Nu pot decat sa va rog sa aveti incredere in mine cand va spun ca se osmoza lor functioneaza atat de bine, incat cele aproape doua ore si jumatate ale filmului trec pe nesimtite.

Din distributia unamim excelenta am sa aleg un anume interpret, pentru ca nu defavorizez pe nimeni, aducand un omagiu unui mare actor. Paul Scolfield, neuitatul Thomas More din A Man for All Seasons, este tatal concurentului interpretat de un tinerel Ralph Fiennes si emana aceeasi integritate din pelicula care i-a adus Oscarul. Figura sa dupa declaratia publica a fiului (daca vedeti filmul, o sa stiti despre ce e vorba) este cea mai cumplita pedeapsa morala pe care acesta o putea primi: dezamagirea si sentimentul acut de dezonoare pe care il traieste parintele.

quiz_show3

Mai sunt oameni care cred ce vad la televizor? Daca da, ii invit sa vada Quiz Show.

 

 

 

O delicatesa cu multe E-uri

budapest-hotelThe Grand Budapest Hotel este o delicatesa ce trebuie tratata ca atare. Nu conteaza ca iti creste colesterolul imoralitatii, nici faptul ca nu e naturala. Ingredientele si modul cum arata sunt suficiente sa ti-o doresti, sa o savurezi si sa te bucuri de remanenta deliciului mult timp dupa.

Wes Anderson ia o povestea in cheie Big Fish si o malaxeaza bine cu ceva Life of Pi, isi presara si propriul ingredient stilistic si revarsa multe E-uri: Exceptionali actori in Entuziasmante roluri ingrosate, beneficiind de un scenariu Evident absurd, dar dezastruos de comic. Cu doua exceptii, nu o sa ii amintesc pe toti acesti formidabili artisti, pentru ca una dintre placerile filmului este exact aceasta, de a fi nevoit sa recunosti in roluri chiar si fugitive figuri si nume care altminteri ar tine capul de afis.

Unul dintre cei doi care fac exceptie este Ralph Fiennes. Nici nu se putea altfel; asa cum oul tine maioneza, asa si el duce filmul in carca prin capacitatea sa uluitoare de debita cele mai elevate platitudini, pentru a trece apoi la expresii licentioase fara macar sa-i tremure vocea. In The Grand Budapest Hotel Fiennes este intruchiparea umorului sec, de sorginte englezesc, dar fara a purta, insa, vreo marca specific britanic-insulara. Ca o paranteza, acest spatiu al hotelului este o metafora a cosmopolitismului care, oricat de decadent, este preferabil nationalismului stupid care caracteriza perioada istorica in care este plasata asa-zisa actiune.

budapest-hotel2

Al doilea este un veteran pe care nu l-am mai vazut de ceva vreme – F. Murray Abraham. Interpretul de neuitat al lui Salieri isi reia aici rolul de narator angajat, care a trait ce a ce spune si poate ce nu spune. Oricum, sa-i ascult acea voce seducatoare, cu fine modulatii, a fost o alta placere in sine, iar Morgan Freeman sau Ian McKellen se pot teme deja ca au un rival de temut in arta povestitului.

Furati de hazul scenariului si al personajelor si de frumusetea renoiriana a imaginilor, se poate usor ignora mesajul mai adanc al filmului, care il leaga de cele doua pelicule pe care le-am amintit mai sus. O poveste se transforma pe masura ce trece de la o persoana la alta, pentru ca fiecare filtreaza adevarul prim prisma propriilor prejudecati sau nevroze, asa ca, pe masura ce lantul se lungeste, veridicitatea se subtiaza.

Dar lumea are nevoie de povesti.

Fara povesti, The Grand Budapest Hotel este un loc dezolant, decrepit si lipsit de confort.

Cu povesti, The Grand Budapest Hotel este un loc stralucitor, amuzant si cu o viata mai intensa decat viata insasi.

budapest-hotel3

 

 

Dragostea doare

Filme despre barbati care isi pierd femeile iubite s-au mai vazut.

Filme despre lupta impotriva corporatiilor care nu se impiedica de cateva vieti omenesti cand e vorba despre profit s-au mai vazut.

Combinate, mai rar.

The Constant Gardener e remarcabil pentru ca imbina ambele categorii de mai sus intr-un mod natural, in care niciuna dintre laturi nu o stanjeneste pe celalta, ci dimpotriva, ii adauga noi dimensiuni.

Ralph Fiennes este un diplomat britanic in Kenya, moale si lipsit de ambitie, caruia i s-ar potrivi de minune expresia „painea lui Dumnezeu” (si cand te gandesti ca acelasi actor a fost Voldemort, Hades sau infamul colonel din Schindler’s List!). Sotia sa (Rachel Weisz) este la extrama opusa: activista infocata, taioasa, decisa, care nu ezita sa-si riste viata pentru a dezvalui detalii sinistre din activitatea in oropsita tara africana a unor companii farmaceutice internationale.

Insistenta ii aduce un sfarsit tragic, iar sotul, chinuit de durere, remuscari si indoieli in privinta fidelitatii ei, incepe un periculos periplu prin care incearca sa ii reconstituie activitatea. Prin montajul ce tulbura linearitatea povestii, filmul se joaca un pic cu mintea noastra si cu impresiile pe care ni le facem, mai ales despre personajul lui Weisz.

Desi Fiennes e cel pe care il vedem in cea mai mare parte a timpului, Rachel Weisz ne fura atentia atunci cand apare. E altfel decat atunci cand am descoperit-o si m-a fermecat in The Mummy – zapacita, finuta si draguta fara a fi frumoasa; aici emana energie, e acida si parca si trasaturile i s-au inasprit intre timp. Cu toate acestea, nu pot sa contest ca injecteaza vitalitate in film, ca ii imprima acea nota de strigat de durere impotriva nedreptatilor lumii.

Dezolantele peisaje ale favelelor africane (regizorul este acelasi din Cidade de Deus si asta se simte, stilistic vorbind) si muzica trista contureaza cadrul in care drama unuia se impleteste cu a celor multi, rezultand un sfasietor indemn la reflectie asupra fragilitatii vietii pe pamant.

Anatomia unui film

Dupa ce am vazut In Bruges, am stiut sigur ca mi-a placut, dar daca ma puneati sa il descriu din prima, habar nu aveam. Asa ca am purces la un fel de disectie mentala, ca sa va dau un verdict cat mai apropiat de impresia mea.

Filmul e un thriller, ca de actiune nu pot sa-i spun, dat fiind ca tot ce se petrece pe ecran nu are o viteza fulminanta. E cu umor din belsug, negru si englezesc, care uneori frizeaza absurdul. Ca In Bruges e palpitant, asta nu pot sa zic, dar surprinzator, fara doar si poate; cand te distreaza, cand te emotioneaza, iar actiunea are intorsaturi care iau pe neasteptate chiar si pe omul cel mai saturat cu astfel de scenarii. Are interpretari traznet, mai ales din partea lui Collin Farrell si Ralph Fiennes. E violent fara menajamente.

Deci, ce avem pana acum? Un thriller cu umor din belsug, negru si englezesc, care frizeaza absurdul, surprinzator, cu interpretari traznet si violent fara menajamente. E bine pana acum, dar ii mai lipseste ceva. Hmm… Ce sa fie oare??? Aaaaa, da, e si filosofic.

Asa ca parerea mea despre In Bruges este – un thriller cu umor din belsug, negru si englezesc, care frizeaza absurdul, surprinzator, cu interpretari traznet, violent fara menajamente, filosofic si care merita cu varf si indesat sa fie vazut.

Lauda somnului

Deci am vazut The Duchess si a fost cam asa:

Ralph Fiennes o ia de nevasta pe Keira Knightley, urmeaza noaptea nuntii si ea se face ca isi ascunde feciorelnic sanii, el incepe sa ii faca ei faze naspa zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz urla unii la un miting zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz ha? ce? Ralph Fiennes sparge un ou fiertde marginea farfuriei aha, ok zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz Keira Knightley sufera foarte mult si zbiara de i se zbarleste parul zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz Ralph Fiennes urla la Keira pentru ca i-a pus coarne zzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz THE END.