Tristeti provinciale

Nu stiu cum s-a vazut Robin Hood la fabulosul, mirobolantul IMAX din Bucuresti, dar la un amarat cinematograf din provincie nu a reusit decat sa ma intristeze.

Pareri defavorabile auzisem destule, dar m-am dus la el increzator ca ceva, ceva tot imi va placea, mai ales ca, teoretic, aveam motive: e cu Russell Crowe, Cate Blanchett si Max Von Sydow, e regizat de Ridley Scott si spune povestea unui personaj pe care il indragesc de cand eram pustan.

Vreo 15-20 de minute din film eram gata sa ma ii iau apararea fervent impotriva detractorilor. Robin al nostru slujeste in armata lui Richard Inima de Leu, care e prezentat demitizat si abrutizat, adica veridic din punct de vedere istoric, ceea ce nu mi s-a parut de lepadat. Numai ca, dupa ce mult romantatul rege moare si Robin al nostru ia identitatea unui nobil, cu tot ce presupune asta, si intra in mrejele unei conspiratii menite sa subjuge Anglia, totul se rupe. Povestea se precipita, conflictele sunt puerile si previzibile, relatiile dintre personaje sablonarde.

Tristetea nu a survenit din simplul fapt ca am vazut un film slab, pentru ca asta e inevitabil cand iti place aceasta arta. M-a pus pe ganduri traseul inexorabilal marilor artisti care au facut parte din esecul numit Robin Hood. Toti cei pe care i-am mentionat mai sus au avut momente sublime in carierele lor (Russell Crowe si Ridley Scott chiar l-au impartasit in Gladiator) si nu se poate spune despre ei ca mor de foame sau ca nu au strans suficienti bani sa le ajunga pana la sfarsitul vietii. Atunci, ce nevoie i-a impins sa se inhame la un proiect in care nici macar nu au crezut?

Ca sa va dati seama pe ce ma bazez cand spun asta, urmariti-l pe Crowe, un actor care are darul de a imbina vitalitatea si expresivitatea. E placid, vrea sa fie dur, are vorba putina, ca sa nu interpreteze prea mult, dar nu prea ii iese; in apararea lui, la ce scenariu are Robin Hood, il inteleg de ce n-a vrut sa se faca auzit prea des.

Cu Ridley Scott am sa fiu mai rau; il cunoasteti, e regizorul scenelor de lupta impecabile si spectaculoase si, pe alocuri, il recunoastem; dar are si unele derapaje majore, precum invazia din finalul filmului care seamana cu debarcarea din Normandia. Intertextualitate, frate, dar s-o stim si noi! Cred ca un dram de senilitate tot l-a atins pe batranul maestru. Pana la urma, Ridley Scott nu e Sergiu Nicolaescu!

Robin Hood e un motiv sa mai tineti din cand in cand cont si de gura lumii.

Of, of si mai, mai

Body of Lies este un film cu spioni. Este cu Russell Crowe si Leonardo DiCaprio. Este regizat de Ridley Scott. La inceputul a foarte multe scene apare scrisul ala sacadat si patratos specific celor mai multe dintre filmele cu si despre spioni. Actiunea se petrece in mare parte in Orient, prin Irak, Iordania si Dubai.

Daca va intrebati de ce tot enumar aceste amanunte aparent inutile, n-am sa va mai tin in suspans si am sa va divulg ca incerc sa trag de timp, pana imi vine ceva relevant si inspirat in minte despre acest film care nu are nimic nou, nimic palpitant si nimic memorabil.

Body of Lies e facut intr-un mod obosit, asa cum te duci la lucru luni dimineata, fara nicio tragere de inima, iar cei implicati in realizarea lui, de la actori (incercand sa para dur de tot, DiCaprio a reusit contraperformanta sa imi aduca aminte de Titanic), pana la regizor, toti au facut cinste categoriei pe care superba critica Magda Mihailescu a numit-o ”cinematograf alimentar”.

Măcar să mănâncă și gura lor ceva