Un exercițiu de imaginație

Vă invit să faceți un exercițiu de imaginație.

Priviți pozele pe care le-am publicat în cadrul acestui articol (da, nu veți vedea nicio siluetă sau figură omenească) și imaginați-vă că aceste instrumente ar fi sortite singurătății.

Imaginați-vă și sala Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova goală și lipsită de suflare.

Nu e o viziune care să vă surâdă, nu-i așa?

Tocmai de aceea, când i-am văzut pe spectatori ocupând acea treime de locuri acceptată de autorități, precum și pe muzicieni, dintre care unii purtau măști, pătrunzând pe scenă, am simțit un sentiment de recunoștință.

Recunoștință că, de o parte și de alta, există zbatere pentru a ține muzica de calitate în viață.

Am trăit aceeași senzație de reconfortantă familiaritate, când i-am regăsit și pe Alexandru Iosub și stilul său dirijoral de o seriozitate aproape milităroasă, precum și mișcările fulgerătoare, dar mlădioase ale Ruxandrei Boariu, care ne-a oferit o versiune mai matură (după cea tinerească a lui Ștefan Pretuleac) a Concertului nr. 1 în Mi bemol major pentru pian și orchestră, G. 124 al lui Franz Liszt.

Sub imperiul acestui exercițiu de imaginație amar, am savurat și mai abitir restul programului – Poemul simfonic „Preludiile”, S. 97 al aceluiași compozitor, precum și Simfonica nr. 35 în Re major, K. 385, „Haffner” a lui Mozart.

Tustrele, componentele repertoriului unui concert care era să nu fie mi-au apărut auditiv și mental ca niște simpatice exprimări ale optimismului și ale unei bucurii jucăușe a vieții.

O bucurie lucidă, nu inconștientă.

În jurul nostru, lucrurile nu stau tocmai bine.

Dar o vom scoate noi cumva la capăt.

Și vom avea muzica alături în tot acest timp.

Muzica te scapă de dureri de cap

Printr-un aranjament al sorţii şi al biologicului, la cel mai recent concert al celor de la Filarmonica „Oltenia” Craiova am ajuns cu unele dureri de cap.

Or fi fost de la vremea capricioasă, or fi fost de la prea multele materiale electorale la care suntem expuşi, nu ştiu.

Cert este că nu eram în cea mai bună formă pentru un auditor şi deja aplicasem sistemul de inspiraţii şi expiraţii prelungi care mă ajută să trec astfel de hopuri fiziologice.

Paradoxul muzical s-a manifestat rapid. Simfonia nr. 1 în Sol minor, op. 13 de Piotr Ilici Ceaikovski este alertă şi, în anumite momente, chiar explozivă, însă, cu toate acestea, nu mi-a potenţat în niciun fel migrena. Ba dimpotrivă.

Efectul terapeutic s-a vădit pe deplin la piesa-vedetă a spectacolului, „Rhapsody in Blue” pentru pian şi orchestră de George Gershwin, care a adus-o alături de ansamblul filarmonicii pe solista Ruxandra Boariu.

Ascultând superba compoziţie a acelui american la Paris şi delectându-mă cu simpatică antiteză dintre gesturile fluide şi mlădioase ale pianistei şi energia debordantă a dirijorului Dumitru Cârciumaru, am constatat la un moment dat că acele senzaţii neplăcute din propria-mi scăfârlie dispăruseră complet.

Aplicând filtrul scepticismului, am considerat iniţial că doar atenţia îmi fusese abătută şi că nevralgia urma să-şi reintre în drepturi, însă ultima bucată muzicală, Uvertura-fantezie „Romeo şi Julieta” de acelaşi Ceaikovski, m-a convins că tocmai fusesem beneficiarul unei terapii neinvazive.

Avertisment! Dacă suferiţi de astfel de probleme în mod cronic, adresaţi-vă unui medic specialist. Însă nu ocoliţi muzica, nu se ştie niciodată.

Însă mă nevoit să fac aduc o completare titlului acestui articol, pe care, din raţiuni de impact, l-am lăsat mai scurt.

Muzica CLASICĂ te scapă de dureri de cap.

P.S. La scurt timp după participarea la acest concert, am vizitat expoziţia Tăceri articulate a artistului Marcel Bunea, găzduită de Muzeul de Artă din Craiova în perioada 17 mai – 6 iulie 2019 şi am remarcat această lucrare, intitulată Jazz şi am asociat-o indisolubil cu Rhapsody in Blue.

Artele dialoghează, dacă le facem cunoştinţă.

Imaginile din timpul concertului îi aparţin lui Cătălin Obreja.