Craiova văzută de pe biclă

Nici acum nu am uitat (și nu voi ierta niciodată!) că au fost tăiați copăceii pe care îi plantasem cu sudoarea frunții și a minții în cadrul unui proiect ecologic pe care l-am coordonat ca să se mai facă niște locuri de parcare.

În același, remarc abundența de biciclete și trotinete care brăzdează aleile și străzile orașului, așa că nu exclud posibilitatea ca această generație, după care părinții aleargă neostoit, să aibă o cu totul altă mentalitate.

Întru încurajarea acesteia vine o dublă inițiativă civică locală, care susțin implicarea locuitorilor orașului în procesul planificării urbane.

Parte a Săptămânii Europene a Mobilității, Craiova STEP U.P. , în colaborare cu Getrix Comunitate, Primăria Municipiului Craiova, Barcicleta și Go Romania, organizează în Craiova, pe 19 septembrie 2020, un tur ghidat cu bicicleta pe un traseu care pune în valoare patrimoniul arhitectural și urbanistic local, iar pe data de 20 septembrie 2020, un dialog cu locuitorii orașului pe tema mobilității urbane și a urbanismului participativ.

Mai multe detalii puteți găsi pe pagina de Facebook a evenimentului.

E deja 19 septembrie, iar prima acțiune va avea loc la ora 17:00, așa că zic să ridicați privirea din telefon sau laptop, să vă echipați și să vă înscrieți fără zăbavă.