O blasfemie asumată

Toţi aceia care au un cult pentru Gabriel Garcia Marquez sunt rugaţi să ia loc sau să se oprească, în cazul în care lecturează acest scurt articol din mers, ca să nu cumva să intre într-un stâlp sau coş de gunoi stradal.

Romanul lui Miguel Angel Asturias, Oameni de porumb, este mai mare decât Un veac de singurătate.

Mai mare ca stil, mai mare ca impact emoţional, mai mare ca virtuozitate narativă.

Fiecare dintre cele trei trăsături poate fi detaliată, dar la ce bun?

Nu vă voi mai spune decât atât:

Am citit Un veac de singurătate şi nu regret.

Dar nu mă voi întoarce asupra lui vreodată.

Am citit Oameni de porumb şi simt că, peste vreo zece ani, când mintea îmi va fi evoluat, îl voi reciti, pentru că mai sunt cotloane neexplorate ale prozei guatemalezului, precum triburi pierdute prin jungla amazoniană.

Gracias, Señor Asturias!