Călătorind pe meridianele literaturii – Investigaţie mozambicană

Un nou circuit menit să mă conducă prin incredibila diversitate a literaturii universale a început cu un popas în Mozambic.

O ţară cu un trecut zbucimat, chiar şi cel recent, iar asta se reflectă în romanul Veranda cu fragipani al lui Mia Couto.

Având o structură vag asemănătoare cu Crima din Orient Express a Agathei Christie, cartea urmăreşte investigaţia de la un azil de bătrâni al cărui director a fost ucis, însă naraţiunea detectivistică este doar cadrul unei alegorii a unei naţiuni sfâşiate în diverse feluri.

Pe de o parte, avem zbaterea unui creuzet etnic în care omogenitatea este inexistentă: negrii n-au încredere în albi, albii sunt apăsaţi de trecutul colonial, iar mulatrii pătimesc din ambele sensuri.

Pe de altă parte, ca orice ţară africană, şi Mozambicul este depozitarul unei culturi ancestrale, cu fricile, datinile şi ororile ei, contrapuse spiritului modern, pe care detectivul din capitală şi legile sale îl întruchipează.

Peste toate acestea domneşte spectrul hâd al râzboiului, încheiat pe câmpurile de bătălie, dar nu şi în sufletele oamenilor.

Dacă mai menţionze şi că întreaga naraţiune este guvernată de o metempsihoză, atunci o să înţelegeţi parţial admiraţia pe care o am pentru performanţa scriitoricească a autorului, care nu scapă din mână coerenţa alegoriei nici în cele mai bizare momente.

Am spus „parţial”, pentru că e nevoie să intri în contact direct cu proza lui Mia Couto pentru a-i simţi valoarea. Dincolo de incursiunea într-o cultură atât de depărtată de a noastră, este poezia scriiturii, care oferă prilejuri de contemplare a sublimului la fiecare pagină.

La post-scriptumul acestui articol veţi găsi un exemplu care singur poate servi drept argument pentru a vă pune Veranda cu fragipani în fruntea listei de lecturi viitoare.

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru rânduri precum acesta:

Cuvintele sunt chei care se frâng în uşile pe care le-au deschis.