In interiorul omului de otel

stalinDe ce ar vrea cineva sa afle detalii despre Stalin? Omul pe care multi il considera mai rau decat Hitler (in acelasi dulce spirit al lui Bruce Lee il bate pe Van Damme) a facut subiectul multor analize, carti, documentare, incat parca mai indicat ar fi sa ii lasam oasele sa se odihneasca (nu pot sa zic in pace, ca nu o merita) si sa ne vedem de viata noastra.

Simon Sebag Montefiore, un excelent povestitor (vezi dovada aici) si un mare cunoscator al istoriei  Uniunii Sovietice (vezi dovada aici) de alta parere si s-a aplecat asupra acestui om care, ne place, nu ne place, a modelat cursul secolului al XX-lea, explorandu-i personalitatea, fateta cu fateta.

Stalin. Curtea tarului rosu nu e o carte facila, chiar si pentru simplul motiv ca este una mare. Stalin a trait mult, a facut multe, iar autorul s-a ambitionat sa exploreze nu numai lucrarile dedicate lui deja consacrate, dar si un volum imens de corespondenta nepublicata pana acum.

Ca urmare a acestui efort titanic, am cunoscut laturi ale infamului si abilului georgian pe care nu le-as fi banuit. Relatia cu scriitorii, bunaoara. Respectuos, dar si asupritor cu oamenii de litere, ii datoram lui Stalin ca Pasternak n-a patit-o prea rau si a apucat sa-si scrie capodopera. In acelasi timp, tot Stalin a inceput sa aiba idei in acest domeniu, si lui ii datoram realismul socialist si toate expresiile sale minunate.

Desi Montefiore e scrupulos ca istoric, isi acorda placerea de a creiona personajele care s-au perindat in preajma dictatorului cu un fler aproape scriitoricesc. Jdanov, Beria, Kirov si altii sunt descrisi cu tuse rapide, dar groase si li se acorda suficienta atentie, astfel incat sa-si faca loc pe langa Stalin in povestea acestui, sa nu fie doar pioni care au fost mutati si sacrificati, dupa caz.

Si ca sa raspund la intrebarea inevitabila: nu, Stalin nu e umanizat in sensul ca e cosmetizat, nicio crima a sa nu e trecuta sub tacere.

Urmarind viata acestui om remarcabil din copilarie pana la sfarsitul faraonic, am incercat sa deslusesc un sens al istoriei. Si n-am reusit intru totul. In manuale, epoca sa este prezentata cronologic si pare a avea un traseu clar. Nu a fost asa. Hazardul, inspiratia sau lipsa ei, arbitrariul sunt omniprezente. Cine ignora acesti factori, o face pe raspunderea lui.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru povestea unui om important si naspa.

Razboi si pace

iarnaNu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca Simon Sebag Montefiore, autorul unei biografii a Ierusalimului pe care am devorat-o pur si simplu, si-a incercat puterile si pe taramul romanului.

Insa n-ar fi trebuit sa fiu asa surprins, pentru ca italianul nu a transgresat granita dintre istorie si literatura decat pentru a ilustra o anumita epoca intr-un alt mod, nu cel de fresca macroscopica, ci de intima pictura de interior, in care detaliile conteaza cel putin la fel de mult.

Intr-o noapte de iarna porneste de la moartea violenta a doi adolescenti in timpul unor festivitati sovietice si continua printr-o intreaga urzeala de drame individuale si orori totalitare.

Ca realizare strict literara, romanul lui Montefiore nu este stralucit, vadit fiind ca autorul vine din alta directie; scriitura este impanata cu descrieri marunte, dintre care unele se integreaza povestii in ansamblu, altele mai putin.

Montefiore compenseaza slabiciunile de scriitor prin consistenta mesajului pe care il vizeaza: distorsionarea si degradarea universului personal in contextul unei dictaturi pentru care viata omeneasca e un privilegiu care se poate retrage. Copiii sau femeile, fiinte pe care chiar si societatea noastra dezorientata contemporana le protejeaza intrucatva, sunt supuse fara mila interogatoriilor si presiunilor de tot felul.

Cele mai reusite pagini ale cartii raman, paradoxal, cele mai neplacute, in care o fiinta neajutorata si nu foarte coapta este la voia discretionara a unor indivizi fara scrupule si fara mila. Rezistenta mentala a micutului de 10 ani care se strecoara cu abilitate printre capcanele intinse de interogatorii maturi este rasplata pentru oricine resimte revolta in acele momente: speranta.

Nu stiu daca si-a propus asta sau nu, dar Montefiore reuseste si sa aduca un frumos omagiu grandiosului roman rus al secolului al XIX-lea. Personaje fictive si istorice se amesteca in derularea evenimentelor si acopera timp si spatiu. Razboi si pace, nu? Oamenii care populeaza aceasta carte cad prada damnarii, iar unii reusesc sa se izbaveasca. Crima si pedeapsa, nu?

Ca incheiere, il voi cita pe un domn care mi-a fost mentor in multe privinte:

Rusu’ e om complicat.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru un roman despre rusi, scris in stil rusesc.

 

Ravnit si prigonit de toti

Ierusalim_MontefioreIstoria unui oras este un demers interesant, dar are si potential sa fie foarte seaca. E ca si cum ai taia o felie din istorie si ai servi-o separat. Nu e o prejudecata, e o idee care mi s-a cristalizat citind monografii ale unor orase care variaza de la Paris la Calafat.

Despre Ierusalimul descris de Simon Sebag Montefiore, insa, am fost nevoit sa accept ca o urbe poate genera o carte cel putin captivanta, care te face sa ii ignori cu desavarsire dimensiunile (peste 500 de pagini). Ce-i drept, beneficiaza de niste circumstante foarte favorabile.

Ierusalimul este un oras pe care si-l disputa, chiar si la nivel spiritual, trei mari religii, dainuie de mii de ani in ciuda unor vicisitudini care ar fi spulberat orice univers urban mai putin trainic si a gazduit atatea civilizatii, incat ii putem spune creuzet al lumii fara riscul de a gresi prea mult.

Al doilea atu este autorul si munca titanica la care s-a inhamat. Istoria Ierusalimului este, cel putin cronologic, echivalenta cu insasi istoria omenirii. Montefiore o ia din epoci biblice, ajunge la antichitate, trece prin cruciade si tine ritmul fara abateri sau inconsistente pana dupa Razboiul de sase zile, adica pana acum vreo 30 si ceva de ani. Ati putea spune ca s-au mai vazut sinteze, dar tocmai aici e frumusetea.

Cartea sa nu este o sinteza, este un compendiu fluid si coerent, ce ofera detalii care pot surprinde chiar si pe un om bine pregatit in domeniu, plaseaza Ierusalimul in contexte mai largi, creioneaza spumos, dar fara menajamente, personaje si mentalitati.

Cel mai remarcabil este ca, in conditiile in care Ierusalimul joaca un rol de seama in trei mari religii, Montefiore se tine departe de orice partizanat dogmatic, concentrandu-se pe ce si-a propus, o istorie a Ierusalimului insusi, in care s-au perindat profeti ebraici, Iisus sau Mahomed. Exact ca in Cantecul Nibelungilor, o atare echidistanta nu i-ar atrage simpatia nimanui, dimpotriva, s-ar putea gasi vreun membru al uneia dintre cele trei religii care sa simta ofensat ca a sa nu a beneficiat de importanta cuvenita.

Impotriva acestor habotnici se vor ridica aceia, despre care sper ca reprezinta majoritatea, care, ca si mine, apreciaza o lucrare documentata, accesibila si atractiva despre un subiect amplu si delicat.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru istoria unui oras care exista si pe pamant si in cer.