O coincidenta simpatica a facut ca in perioada cand lecturam Edda lui Snorri Sturluson sa vad filmul Thor: Ragnarok, beneficiind astfel de ocazia de a trasa o parelela intre origine si prezent in materie de mitologie nordica.
Aceasta carte de cultura generala, ce reuneste fragmente ale lucrarii din secolul al XIII-lea, vine sa se alature listei ilustre de monumente pe care le-am explorat cu fascinatie de-a lungul timpului si care include Republica lui Platon, Etica nicomahica a lui Aristotel, I Ching sau Baghvad-Gita.
In cazul de fata avem o parcurgere a miturilor fundamentale care ii au drept protagonisti pe Thor, Odin sau Loki, construita de autorul islandez ca o povestire initiatica in rama.
O cosmologie complicata, nu foarte accesibila in anumite parti, insa cu destule momente care incanta prin inventivitatea pataniilor prezentate si care mi-au demonstrat ca alegerea lui Chris Hemsworth ca Thor si a lui Tom Hiddlestone ca Loki au fost doua lovituri de maestru in materie de casting, pentru ca, facial vorbind, cei doi transmit exact trasaturile care reies din istorisirile Eddei.
Cine i-a ochit pe cei doi pentru a-i juca pe Thor si Loki are o privire de vultur de casting.
De asemenea, un aspect frapant pentru mine a fost sa constat ca o mitologie nu este o constructie ideologico-religioasa izolata, ci este rezultatul unor interactiuni si influente uneori nebanuite. De exemplu, desfasurarea Ragnarok-ului, adica a evenimentelor escatologice la care trimite si titlul filmului, pot fi comparate cu descrierea Apocalipsei dupa Ioan.
Si mai uimitor este ca acesti stramosi legendari, precum Odin si odraslele sale, ulterior deificati, sunt considerati de Snorri Sturluson ca descendenti ai supravietuitorilor caderii Troiei! Cat de puternic trebuie sa-i fi impresionat pe nordici aceasta legenda imortalizata de Homer, incat sa si-o insuseasca si sa o prelucreze.
La fel de interesant este si cum se propaga o eroare: locul in care ajung razboinicii cazuti in batalie este indeobste cunoscut drept Valhalla, insa gratie notelor explicative documentate ale traducatorului Radu Razvan Stanciu aflam ca acest nume nu apare nicaieri in izvoarele originare, iar forma corecta ar trebui sa fie Valhöl.
Tot la capitolul distorsiuni, am mai depistat una, de data aceasta izvorata din pasiunea Hollywood-ului pentru corectitudine politica: un alt personaj marcant al mitologiei nordice este Heimdall, strajerul zeilor, cel nascut din noua fete (!) si caruia i se spune „Cel alb”, insa, in seria Thor, acesta este jucat de un exceptional actor de culoare, Idris Elba. Nu-i nicio suparare, dar e amuzant cand ma gandesc cum realizatorii filmului au citit cu atentie textele Eddei, ca sa nu le scape vreun amanunt ce ar fi putut si exploatat de activistii plini de ravna care stau la panda.
Heimdall – Zeul cel Alb
Cum a spus cu fiecare prilej similar, a te apropia de un monument al culturii universale de a carui creatie de despart secole sau chiar milenii este un privilegiu, iar Edda nu face exceptie de la aceasta regula.
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris ca m-au ajutat sa ma lamuresc de unde vin alde Thor si ai lui.