Un an bun

Sa nu aplecati urechea la carcotasii care se plang ca anul acesta, la Oscaruri si la alte premii similare, sunt filme proaste. Dimpotriva, avem numai realizari una si una, asa ca ma incumet si eu sa-mi dau cu parerea si cu pronosticul.

Inception – I-am dedicat o recenzie mai demult, asa ca nu o sa intru in detalii. Are destule nominalizari, dar nu va fi castigatorul vreunui premiu relevant (eu inca mai sper ca macar scenariul sa aiba parte de ceva), dar parca nici nu mai conteaza, pentru ca filmul lui Nolan este demult laureatul inimilor de pretutindeni.

 

 

 

 

 

 

 

 

Black Swan – Paradoxal, este cel mai slab dintre varfurile cinematografice ale acestui an. Oricata admiratie as avea pentru Darren Aronofsky, n-am putut sa nu imi dau seama ca a folosit doua carari pe care le mai batuse in trecut, le-a combinat si, inzestrat fiind, a reusit sa scoata ceva care sa atraga atentia: prima este tumultul din spatele unei lumi din care noi, publicul, nu vedem decat produsul final (in The Wrestler era vorba, pardon de tautologie, de wrestling, aici de balet); a doua directie vine de la Pi (un film caruia i se potriveste de minune sintagma de „bijuterie uitata”), in care, ca si in Black Swan, protagonistul sufera spulberarea fragilei granite dintre iluzie si realitate. Recunosc, insa, gratie atmosferei reusit apasatoare, am fost momente cand am simtit niste fiori strecurandu-se vag spre sira spinarii.

Pentru toate metamorfozele pe care le incearca, Natalie Portman va lua Oscarul, lucru de care nu cred ca se mai indoieste nimeni.

 

 

 

 

The King’s Speech – Este copilul rasfatat al criticii si publicului in ultima vreme si are foarte multe motive sa fie asa, pentru ca este o poveste frumoasa si eleganta, cu replici spirituale si interpretari exceptionale. Colin Firth si-a arvunit deja Oscarul printr-o combinatie perfect dozata de maiestuozitate, stangacie si sinceritate, excelent secondat fiind de un Geoffrey Rush retinut, fapt cu atat mai remarcabil cu atat acest actor are un aer pitoresc aparte, si de Helena Bonham Carter,  intruchiparea vie a proverbului deja cliseizat In spatele oricarui barbat puternic bla, bla etc.

The King’s Speech este cea mai inalta forma pe care o poate atinge o naratiune cu tenta motivationala, dar nu cred ca va lua Oscarul si, daca, aveti putintica rabdare, va voi explica si cine i-l va sustrage.

 

 

 

 

The Fighter – Nu intamplator am ales sa il prezint imediat dupa The King’s Speech, pentru ca, in opinia mea, izvorasc din aceeasi idee primordiala a omului care isi depaseste conditia, prin vointa si prin sprijinul celor din jur. Aerul britanic de distinctie al filmului de mai sus este inlocuit aici de o vitalitate debordanta, triviala in dese randuri, dar cu un umor irezistibil. Mark Wahlberg este un boxer candid, care aspira la mai bine, dar nu prea e ajutat de familie, compusa dintr-un frate mai mare drogat si neserios, si el fost boxer (Christian Bale), dintr-o mama care se agata cu dintii si ghearele de gloria apusa si indoielnica a fiului celui dintai (Melissa Leo), si dintr-o cireada de surori (vreo 9, parca), cel mai demential personaj colectiv pe care l-am vazut in vreun film in ultimii ani. Cand boxerul nostru isi face rost de o gagica tare-n gura (Amy Adams), se vede prins intre Scylla si Caribda, materializate in multe si furioase voci feminine.

Placiditatea proprie lui Wahlberg, nedrept considerata de multi drept lipsa de talent actoricesc, este pe deplin valorificata intr-un atare context, in conditiile in care este inconjurat de interpretari de-li-cioa-se. Ma astept ca, daca vreuna dintre cele doua actrite nominalizate pentru rol secundar (Melissa Leo si Amy Adams) ajunge sa ia premiul, cealalta sa o ia de par pe scena, cat despre Christian Bale, cu tot respectul pentru cei de la BAFTA, cred ca numai un patriotism exagerat i-a facut sa ii dea distinctia pentru rol secundar lui Rush. Stau si ma intreb, cum voi mai putea eu oare sa il privesc pe Bale ca pe Batman, dupa ce i-am vazut personajul din The Fighter, un pierde-vara fanfaron si seducator, cu niste ochi bulbucati si un gat de batlan? Pronosticul meu: Oscaruri pentru Bale si pentru una dintre actritele din rolurile secundare.

 

 

The Social Network – Acesta este filmul care va lua Oscarul suprem. Am sa va argumentez atat dintr-o perspectiva obiectiva, cat si dintr-una subiectiva.

Acum ca nominalizarile pentru cel mai bun film sunt cu toptanul, statueta pentru regie devine un indicator important pentru candidatii cu sanse reale, iar David Fincher a cam castigat la categoria asta pe la multe alte festivitati.

Subiectiv vorbind, m-a atras The Social Network pentru ca nu e o simpla cronica a modului cum a aparut si s-a dezvoltat Facebook-ul, ba chiar din contra. Filmul este despre un tip care, din motive personale, demareaza un proiect, i se asociaza si altii, totul ia amploare, apar banii si, inevitabil, disensiunile. Puneti cazino, after-school, minimarket sau spalatorie auto in loc de Facebook si veti constata ca reactiile personajelor isi pastreaza naturaletea.

Si The Social Network si contracandidatele sale de marca, The King’s Speech si The Fighter, au la baza personaje si situatii reale, dar, spre deosebire de acestea, care dobandesc o autonomie artistica relativa si directioneaza perceptia publicului catre un mesaj anume (optimist), filmul lui Fincher tinde catre o independenta totala. Ce impresie poti sa-ti faci despre personajul bizar si excelent interpretat de Jesse Eisenberg? Ca e un frustrat genial? Sau un businessman glacial? Sau poate un manipulator abil? Nu cred ca vreuna dintre caracterizarile de mai sus poate fi contestata sau aprobata in totalitate.

Si mai remarcabil la The Social Network este ca personajele secundare nu sunt simpli catalizatori de reactie din partea celui principal. Sunt fiinte umane inzestrate cu pasiuni, defecte, ambitii, care calca si in strachini si redate convingator si atractiv de Andrew Garfield, Armie Hammer in dublu rol si chiar Justin Timberlake.

S-a spus despre The Social Network ca ar avea multe gauri; cred ca in spatiile intr-adins lasate de realizatori trebuie sa patrunda mintea fiecaruia si, de asemenea, cred si sper ca, intr-una dintre ele va incapea si distinctia suprema a Oscarurilor.