Odata cu anuntarea nominalizarilor la Oscar, deschid si eu seria de articole dedicate filmelor care vor concura pentru statuete. Nu va mirati ca incep direct cu al treilea episod, The Martian and Bridge of Spies mi-au trecut deja prin fata ochilor.
The Revenant este un film care cerseste admiratie. Si i-o oferi, n-ai incotro, nu poti sa ignori efortul pe care il fac toti cei implicati in realizarea lui.
Leonardo DiCaprio vrea Oscarul cu ardoare si e in stare de orice pentru el, inclusiv sa stea cu, pardon, mucii inghetati minute bune in sir, la temperaturi siberiene. Rolul lui e unul eminamente corporal, a la Adrien Brody in The Pianist; nu vorbeste mult, ori n-are cum, ori n-are cu cine, insa angajamentul lui fizic, modul cum imbratiseaza privatiunile si suferintele sunt performante de care esti impresionat, vrei, nu vrei. Sper sa-i dea statueta de data aceasta, ca altfel mi-e teama pentru el.
Daca de Leo auzisem multe, surpriza a venit de la Tom Hardy, a carui prezenta printre nominalizatii la rol secundar imi produsese o mare iritare, pentru ca il scosese din cursa pe superbul Idris Elba din Beasts of No Nation. Chiar si cu acest handicap de simpatie din partea-mi, Hardy si-a castigat distinctia de a fi cel mai interesant personaj al filmului. Rolul lui are si o latura fizica, precum a lui DiCaprio, dar si una declamatorie – vorbeste, pacaleste, ameninta, materializeaza un individ, un declasat, ce-i drept, dar unul palpabil, care iti ofera motive sa il detesti. Mai pe sleau, mi-a pasat mai mult de el decat de protagonist.
Cei doi sunt pusi la cazne de Alejandro Inarritu, acest mare sadic al cinematografiei, care, dupa ce a castigat cu varf si indesat pariul stilistic din Birdman, isi permite sa creeze cum vrea muschii lui. In cazul de fata, filmand in aer liber, cu lumina naturala, obligandu-si actorii sa sufere si aratand plagi injunghiate cu o larghete care il fac pe Mel Gibson si al sau Passion of the Christ sa para un pudic. Cadrele naturale sunt impresionante, dar sunt prea cautate. Uitati ce rasarit misto! Luati aminte la unghi maiastru de a arata apa curgatoare! Ia priviti cum il bate viscolul pe Leo! Dar n-as fi de buna credinta, daca n-as recunoaste ca au fost scene care mi-au luat piuitul – lupta cu ursoaica, saritura calare in hau sau duelul de final.
The Revenant este un film mare, nimic de zis, dar are si o problema mare. Are o sumedenie de nominalizari, o duzina, dar n-are la scenariu. Daca ar fi ca aceasta creatie sa raspunda la intrebarea: Ce vrei sa transmiti?, ar cam da din colt in colt. Exista o varianta colaterala de raspuns: sa-mi pun cenusa in cap pentru modul cum au fost tratati pielile rosii de catre fetele palide. O chestiune depasita, daca ma intrebati pe mine, si nu pentru ca n-ar fi asa, ci pentru ca mod mai smecher ca al lui Marlon Brando, care refuzat Oscarul pentru The Godfather si a trimis-o pe o indianca in locul sau, nu cred sa existe.
Sa speram ca votantii de la Academie nu-i fac lui Leo vreo gluma proasta.