Gulag Redemption

Colectia Cotidianului mi-a adus in casa Arhipelagul Gulag, dar inca nu am cutezat sa ma afund in universul inspaimantator al lui Aleksandr Soljenițîn. Totusi, nici nu m-am putut sustrage atractiei pe care acest rus cu figura patriarhala si trecuta prin viata o exercita asupra mea, inca de cand am auzit pentru prima data de el.

Asa ca am ales o varianta comprimata a temei sale fundamentale, lumea detentiei, si am citit O zi din viata lui Ivan Denisovici.

Cartea e o descriere nici foarte seaca, nici foarte spumoasa, dar precisa ca a cuiva care incondeiaza oua, a unei zile din viata unui locatar al Gulagului, incepand de la alarma de dimineata pana la ora stingerii. Ivan Denisovici mananca, munceste, ascunde maruntisuri, il trec fiorii ca isi va pierde ratia si tanjeste dupa cateva fire de tutun. Viata sa e ca a oricarui detinut – la limita subzistentei.

Maiestria lui Soljenițîn e ca ne ajuta sa ne conturam mental aceasta existenta precara, care noua, care mancam pe saturate, ne deplasam cu masini rapide si comunicam peste mari si tari in doi timpi si trei miscari, ne-ar fi imposibil sa o concepem.

Ivan Denisovici n-are libertate, se hraneste pe sponci si are o sanatate precara. Cu toate acestea, iata cum isi incheie ziua:

… adoarme, pe deplin multumit. Astazi a avut o zi cu multe noroace: nu l-a trimis la carcera, echipa a scapat de Sotgorodok, la pranz a ciupit o portie de casa in plus, seful de echipa a adus-o bine din condei cu normele, de zidit a zidit cu spor, panza de ferestrau nu i-au gasit-o la perchezitie, a dobandit cate ceva de la Cezar, si-a cumparat tutun. Si n-a cazut bolnav la pat, a scapat.

A trecut o zi fara necazuri, aproape fericita.

Daca dupa ce terminati O zi din viata lui Ivan Denisovici simtiti ca va aluneca o lacrima pe obraz, lasati-o sa curga. Nu e nimic nefiresc.

De la rusi vine contrastul

tvs_rus_nsk_0171

Cand te apuci sa scrii despre rusi, trebuie sa o faci cu atentie. Daca exagerezi cu laudele, esti catalogat drept rusofil si ti se pune anatema de catre cei care au resentimente fata de colosul de la rasarit; daca te arati prea critic, ajungi in vizorul admiratorilor patriei lui Puskin, Aivazovski si Lenin. Greu, greu…

Aceasta ipostaza si asa ingrata e complicata de imaginea Rusiei contemporane, asa cum reiese din fotografiile lui Valeri Titievsky.

Daca, atunci cand va ganditi la Rusia, va aduceti aminte de paradele militare in care apar rachete mari, apoi foarte mari, apoi infricosator de mari, strajuite soldati care stau impietriti ore intregi, stati fara grija, mai exista asa ceva.

Daca, atunci cand va ganditi la Rusia, va sare in minte amestecul aiuritor de materialism feroce si spiritualitate profunda, stati fara grija, asa este.

Daca, atunci cand va ganditi la Rusia, va infiorati la imaginea unui popor care pune mana pe sabie cat ai clipi, dar care isi accepta nenorocirile cu o seninatate aproape inexplicabila, stati fara grija, asa este.

Daca atunci cand va ganditi la Rusia, vedeti o tara foarte indragostita de trecutul ei, dar care imbratiseaza cu lacomie toate viciile si deliciile contemporane, stati fara grija, asa este.

Incercati sa priviti fotografiile lui Valeri Titievsky in ansamblu si veti intelege ca Rusia ramane Rusia, ceva ce putem uri sau admira, dar nicidecum ignora.