Ultima noapte de ghiftuiala, intaia noapte de razboi

Daca ar fi sa-mi rezum atitudinea fata de nutritie, ar fi „Mananc ca sa traiesc, nu traiesc ca sa mananc”, cu mici incursiuni gastronomice destinate placerii pure, dar nu foarte dese si nu excesive. De aceea, toata mitologia conturata in jurul emisiunilor de tip „Master Chef” nu m-a atins defel, iar site-uri gastromonice am accesat doar din greseala.

Cu toate acestea, lectura cartii de beletristica a lui Lawrence Norfolk, intituala Ospatul lui John Saturnall, a reusit sa-mi chinuie papilele gustative in mod tantalic si sa declanseze stanjenitoare ghioraituri de stomac.

Povestea in sine nu e de lepadat, dar nici nu rupe gura targului: protagonistul este un copil provenit dintr-un mediu marginal si care isi cladeste treptat calea catre titlul de maestru bucatar intr-o Anglie a lui Carol I si Cromwell. Ascensiunea-i culinara se impleteste cu o idila dulceaga, simpatica si conventionala, ce transcende clase sociale discrepante. In acest amplu ceaun narativ se mai adauga si o lingurita de pasiune pentru anumite traditii precrestine, doua degete de nostalgie fata de epoca aristrocratiei rafinate si un polonic plin varf cu infierare a fanatismului religios puritan.

Intregul nu s-ar inchega, daca n-ar fi imensa pasiune a autorului pentru mancaruri, ingrediente si operatiuni gastronomice. Aceste pagini, deloc putine, sunt de-a dreptul magice.

Omul modern isi face veacul prin hypermarket-uri si are acces la resurse incomensurabile, insa aranjate impersonal. Lawrence Norfolk incanta si infometeaza printr-o proza descriptiva si senzoriala, care innobileaza chiar si cel mai marunt condiment. Iata un mic fragment, primul care mi-a sarit in ochi cand am redeschis cartea si nici pe departe cel mai spectaculos:

…placintele cu carne, peste care presarasera spanac si nuci, au fost asezate pe tavi. Platourile cu chiftelute din carne de berbec, condimentate cu sofran si garnisite cu felii de lamaie, asteptau alaturi de ele. […] duceau in echilibru platouri cu carne de vita, taiata in felii subtiri, rulate si umplute cu pasta de anghinare si fistic, apoi rulouri din aluat, umplute cu ou tocat, ierburi dulci, scortisoara si sare…

Initial, l-am compatimit pe traducatorul Gabriel Stoian pentru puzderia de termeni culinari pe care i-a avut de infruntat, dar, dupa nici o suta de pagini, am inceput sa il invidiez.

Se spune ca al doilea creier al omului se afla in stomac, iar Ospatul lui John Saturnall l-a hranit mai abitir decat o minte care a parcurs toate dialogurile lui Platon.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru un roman de senzatii.

 

Lasa un comentariu.