Un maestru în tinerețe (4)

Ca multe alte domenii, cinematografia a fost dată peste cap de pandemia de Covid-19.

Filme pe care unii dintre noi le așteptau numărând zilele nu vor mai fi lansate anul acesta sau, cu puțin noroc, apar spre finalul anului, dacă nu ne izbește vreun val doi.

Tenet al lui Christopher Nolan face notă discordantă și rămâne, cel puțin declarativ, proțăpit în iulie 2020.

Deși orice producție a acestui regizor formidabil este un eveniment pe care nu pot să îl ratez, mărturisesc că reclama filmului mi-a trezit bănuială că a început să sacrifice originalitatea în favoarea spectaculosului, așa că m-am gândit că n-ar strica să ne întoarcem la vremea când nu beneficia de sute de milioane de dolari și făcea minuni cu un scenariu inteligent și un buget ridicol de mic.

Realizat chiar înainte de Memento, care a chinuit neuronii unui mapamond întreg, Following merită redescoperit, nu doar pentru că e ca o radiografie (vezi și granulația imaginii) a concepției și ideilor lui Nolan, cât pur și simplu pentru divertismentul cerebral pe care îl oferă.

Un tip cu veleități de scriitor și apucături voaieriste alege pe câte un străin și îl urmărește, pentru a afla cât mai multe despre persoana în cauză. La un moment dat, ținta supravegherii sale îl prinde asupra faptului și îl atrage în ocupația-i la fel de nelegala – spartul de apartamente.

De aici începe acea construcție narativă mozaicală tipic nolaniană, care ne sucește dintr-un plan temporal într-altul și ne livrează dezvăluiri care schimbă permanent macazul înțelegerii.

Nu vă spun mai multe, doar că, în materie de coerență, scenariul de aici le bate pe multe dintre cele ale creațiilor sale mai titrate.

O trăsătură pe care unii i-o impută lui Christopher Nolan este răceala cu care își construiește personajele. Deseori, acestea sunt doar constructe caracteriologice, aflate în serviciul exercițiului pur intelectual pe care ni-l oferă cineastul întru descifrare.

Deoarece majoritatea cadrelor din Following constă în prim-planuri, iar actorii, fără a fi lipsiți de abilități, au un stil plat de a rosti replicile, această abstractizare se relevă și mai pregnant, însă, dacă în alte părți ar putea fi considerată o slăbiciune, aici potențează efectul minimalist al întregului.

Marea calitate a acestei pelicule austere este modul imperceptibil în care se eliberează de condiția de obiect de studiu și devine o provocare pentru minte, care decodează, se înșală și se delectează cu spectacolul propriei manipulări.

Cine are vreo câteva mii de lire sterline de cheltuit o face la Harrods sau la Ibiza.

Christopher Nolan a preferat să facă un film.

Iar de-aici au răsărit Memento, Inception, Interstellar, Dunkirk sau The Dark Knight.

Mare noroc am avut.

Noi, cinefilii.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.