Un politist cu capsa pusa

guard1E ceva cu insulele astea britanice. Poate umiditatea, poate curentii marini, poate bautura. Cert e ca umorul care izvoraste de acolo e irezistibil.

Ultima manifestare a sa care mi s-a desfasurat in fata ochilor a fost in The Guard, un film irlandez care mi-a livrat exact ce asteptam si chiar ceva peste.

Un politist din partea locului (Brendan Gleeson), ale carui defecte ar ocupa un veritabil pomelnic, colaboreaza cu un agent FBI (Don Cheadle) pentru a zadarnici o actiune de trafic de droguri cu o valoare babana. Acest fir narativ este doar un pretext pentru realizatorii irlandezi sa aplice ce au invatam de la englezi: sa construiasca dialoguri dezastruos de comice, cu replici a caror seriozitate sau ineptie contrasteaza flagrant cu situatia in sine, toate rostite cu o placiditate anume, endemica arhipelagului britanic.

Irlandezii nu se dezmint si evalueaza corectitudinea politica la aproximativ doi bani; rezultatul – atacuri cu sau fara perdea la adresa englezilor (inevitabil), dar si la adresa dublinezilor sau americanilor, precum si o minunata confuzie intre romani si croati (!).

guard2

Brendan Gleeson domina filmul cu silueta sa masiva si cu atitudinea „I don’t give a fuck” (a se citi „fock”); exista niste tentative de a-i contura personajul ca mai complex, dar n-au cine stie ce impact emotional. Cel mai bun partener de discutii este Don Cheadle, care desi american sadea si negru, intotdeauna mi-a parut a avea un aer britanic, poate datorita superbei sale dictii. Gasca traficantilor de droguri isi rezerva si ea cateva momente de gratie, ca si copilul care ia heroina, cu figura sa de heruvim tamp.

The Guard nu promoveaza valori acceptabile in societate (ignorati finalul, ala e o simpla conventie), ba e chiar foarte antisocial. Dar are un haz nebun.

guard3

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.