Timpul e prețios, așa că merită să-l petrecem și citind:
100 Simple Things You Can Do to Prevent Alzheimer’s – titlul e suficient de sugestiv pentru subiectul acestei cărți: o colecție de capitole scurte, explicate științific, dar suficient de accesibil, despre cum putem preveni sau amâna cât mai mult această maladie, care se constituie deja într-una dintre provocările majore ale societății moderne, în cadrul căreia speranța de viață a crescut fără precedent în istorie. Fiind editată acum ceva ani, merită menționat că unele dintre ideile propuse aici vor fi suferit poate modificări între timp, fapt asupra căruia ne avertizează însăși Jean Carper. Altminteri, autoarea indică un făptaș recurent al bolii – beta amiloidul – în limbaj de profan, un fel de depunere de tartru pe neuroni și sinapse. Pentru a-l combate, putem recurge la o combinație de nutriție așa cum e promovată îndeobște pentru sănătatea generală (fără grăsimi, fără prea mult zahăr, un pic de vin roșu, un pic de ciocolată neagră), de activitate fizică, dar și cognitivă (jocuri de tot felul) și, bineînțeles, de socializare. Adică sfaturi de bun simț, argumentate și organizate.
Mysterious Monsters – monștrii ne populează imaginarul de când lumea, iar dacă forma lor diferă, fondul din care izvorăsc rămâne același. În volum excelent ilustrat și redactat de Daniel Farson și Angus Hall, ne cufundăm în istoriile și potențialele explicații ale unor creaturi precum vampirii, zombii, vârcolacii, Nessie sau Yeti. Ce am apreciat e că, în raport cu aceste elemente de mitologie, autorii păstrează o linie fină între fascinație (și credință) autentică și abordare științifică. Astfel, lecturăm ample descrieri, mărturii și manifestări adunate de-a lungul timpului, discutate și în termeni de fenomene reale. Un exemplu este cel al psihozei colective din timpul epidemiilor, când oameni presupuși morți erau aruncați laolaltă cu cei decedați pe bune, pentru ca apoi, spre oroarea cioclilor, cei încă vii să dea semne în privința asta. Și uite-așa s-a propagat mitul vampirilor. La finalul cărții, eram mai bine documentat într-ale monștrilor de tot felul, dar nu îmi erau străine nici vorbele lui Hamlet: There are more things in Heaven and Earth, Horatio, than are dreamt of in your philosophy.
The Power of Strangers – odinioară, în compartimentele de tren se iscau discuții ample și se făceau varii confesiuni între persoane care nu se cunoșteau și care nu se mai întâlneau niciodată. Acum, cel mai probabil, fiecare pasager o să stea adâncit în propriul telefon. În felul acesta, ne văduvim de unul dintre cele mai frumoase beneficii ale societății – vorbitul cu necunoscuții. Despre utilitatea acestui tip de interacțiune ne vorbește cu entuziasm Joe Keohane, care străbate istoria și globul pentru a găsi explicații ale acestui fenomen și argumente pentru a-l repune în drepturi. Uneori mi s-a părut că se lasă furat de un optimism exagerat și de o oarecare corectitudine politică, dar, per ansamblu, sunt de acord cu ceea ce spune și apreciez toate acele inițiative la care martor sau cărora se lătură în vasta sa investigație. Depun mărturie că, deși în peregrinările mele, am întâlnit și o groază de idioți sau indivizi dubioși, în mare parte tot ce am vorbit cu persoane pe care le-am întâlnit doar o dată în viață e una din formele subtile de educație de care am avut parte de-a lungul vieții. O să mă asigur că această educație nu se va sfârși câtă vreme voi fi pe-aici.
Despre multe alte cărți de ficțiune puteți citi aici.
