Unul dintre zeii speciali ai panteonului romanilor antici era Ianus.
Zeul cu două fețe, una orientată către trecut, cealaltă către viitor, iar de la el am dat numele de „ianuarie” primei luni a anului.
Ianus mai are un văr, pe nume Jazzus, care se manifestă pe varii meleaguri, inclusiv Craiova, unde poposește tot la început de lună, dar nu ianuarie, ci septembrie.
De ani buni, de când sunt un avid spectator al Craiova Jazz Festival, am constatat că structura evenimentului îmbină cu o subtilă armonie vechiul și noul, lucrurile încetățenite și creațiile inedite.
Această ediție din 2024 l-a readus în Bănie pe șefu’ la cămăși, muzică și umor, adică maestrul Horia Dinu Nicolaescu.
Când l-am urmărit prima dată, m-a captivat prin toate cele de mai sus, iar apoi, când a revenit în 2022, am constatat că anii au mai atenuat un pic din vivacitate (nu și din pitorescul cămășilor bunăoară).
Eram pregătit acum pentru o și mai apăsată influență a etății, însă, spre surpriza și încântarea mea, l-am regăsit pe vechiul Horia Dinu Nicolaescu.
Nu doar că a condus fără sincope spectacolul de pe deja tradiționala terasă Debarcader din Parcul Romanescu, ci a fost dumnealui însuși un spectacol.
Vechiul rol de mentor și unificator e, de asemenea, la locul lui.
A împletit abilitățile propriei formații, Cico’s Jazz Orchestra, cu ale celor din Oltenia Big Band și ne-au înfățișat doi noi interpreți din patria sa adoptivă, Germania: Sophia Axtmann și Tilman Velguth.
Ea, zâmbitoare și unduitoare, cu gesturile măsurate ale unei dive și cu o voce de excepție.
El, cu simpatica alură de fante, expresiv și dedicat și cu voce excelentă.
Interpreți noi, melodii vechi și bune (Sway, I’m Just a Gigolo, Hallelujah I Love You, Fever), la care am bâțâit incontrolabil din cap, mâini, trunchi și picioare, atât eu, cât și vecinii de audiție, de era să răsturnăm masa, mai ceva ca-n Pisicile Aristocrate.
Ce să mai, zeul Jazzus a fost generos cu noi în seara cu pricina și i-am rămas în grații și în urmatoarele trei.
Manifestarea sa duală s-a manifestat plenar în următoarea sesiune de concerte.
Latura sa orientată spre trecut, spre jazz-ul pur al clarobscurului cluburilor americane, a fost demn reprezentată de Trio Marius Vernescu (Marius Vernescu – pian, Lascu Oleg – contrabas, Gabi Matei – percuție) și de Cvartetul Petrică Andrei (Petrică Andrei – pian, Cătălin Milea – saxofon, Ionuț Baranga – contrabas, Vlad Popescu – percuție).
E îmbucurător să constați că există muzicieni care păstrează cu sfințenie tradiția, făcând-o în același timp atractivă pentru spectatori.
Însă există o ipostază a lui Jazzus orientată spre mapamond, eclectică și cosmopolită.
Și când spun asta, nu mă refer numai la linii melodice sau compoziția unei formații, ci și la instrumente, care la Triosence au inclus chiar și jucării chițcăitoare.
Originar din Kassel, orașul de baștină al fraților Grimm, trimviratul lor muzical (Bernard Schuler – pian, Tobias Schulte – percuție, Omar Rodriger Calvo – contrabas) a avut o prestație, într-adevăr, de poveste.
Probabil și că harul istorisirii este endemic acelor mealeaguri, pentru că aproape juma’ din atracția acestui recital au fost comentariile și excursurile pianistului și liderului formației, Bernard Schuler.
Dacă vi se pare că am mers prea departe cu metafora lui Jazzus (sper să nu vă trăznescă pentru asta), aflați că seara a treia a fost încă o manifestare a sa.
Pianistul Mischa Blanos a pendulat între instrumentul de bază și sintetizatoarele alăturate, trimițându-mă cu gândul la Jean-Michel Jarre, dar și la Philip Glass, reușind în același timp să rămână autentic.
Iar prin cufundarea-i abisală în actul artistic, m-a trimis cu gândul la Vadim Neselovskyi, dovadă că există un filon de trăire muzicală care transcende orice graniță umană artificială.
Deopotrivă de modern și de tradițional, așa cum îi este pe plac lui Jazzus, a fost și Andrew McCormack Trio (Andrew McCormack – pian, Joe Downward – contrabas, Rod Youngs – percuție).
Din Cotton Club-ul newyorkez am călătorit înapoi în timp, spre epoca victoriană, căci una dintre melodii a izvorât, așa cum ne mărturisea Andrew McCormack, din versurile lui Alfred Tennyson, recunoscute a fi avut cea mai puternică influență terapeutică din istoria literaturii:
‘Tis better to have loved and lost than never to have loved at all.
Iar Jazzus ne-a făcut și privilegiul de a ne oferi o întrupare primordială a sa. Prestația semizeiască la tobe, alura și prestanță, dar și setul de manierisme au făcut din Rod Youngs o întrupare a nemuririi lui Jazzus.
Purtat de ampla extindere a stăpânirii romane, la fel ca vărul său Ianus, Jazzus a depășit fruntariile sale tradiționale și a ajuns chiar și în Balcani, în anticul Naissus, unde le-a insuflat dedicare și chiar umor celor de la EYOT (Dejan Ilijic – pian, Sladan Milenovic – chitară, Marko Stojiljkovic, Milos Vojvodic – percuție).
Jazzus e însuflețit de toleranță, așa că a înglobat cu bucurie rock-ul, dar și influențele tradiționale ale sârbilor celor energici, apreciind mai ales acel strigăt ancestral, prin care Dejan Ilijic (haios prezentator în egală măsură) a unit practic eterna luptă pentru sens a omenirii, a cărei istorie se confundă cu a muzicii.
Bineînțeles că a patra și ultima seară a Craiova Jazz Festival a fost desfășurată tot sub oblăduirea acestui spirit protector care îmbină vechiul cu noul.
Marcian Petrescu, care a compus alături de Mihai Tacoi, trupa Storytellers Acoustic, e o veche și plăcută cunoștință.
Însă, spre deosebire sa descindere muzicală aici, n-a mai fost protagonist în vreun western spagetti, ci într-un fel Once Upon a Time in Bănie.
Muzicuța lui a sunat fenomenal în curtea Muzeului de Artă din Craiova, iar titulatura de ”Storyteller” a fost respectată pe deplin, căci ne-a oferit din belșug acele povestioare spuse cu haz/rul celor care vin din aceeași regiune precum Creangă.
Ultimii hierofanți ai lui Jazzus au fost de la THQ, cinci studenți la Universitatea Națională de Muzică din București (Denisa Troncea – voce, Sebastian Mihai – voce, George Vizitiu – clape, Luca Ioachimescu – chitară bas, Alexandru Terbea – percuție).
Atât de tineri, dar atât de talentați!
Atât de tineri, dar atât de îndrăgostiți de valorile trecutului!
Zeul Jazzus surâde mulțumit.
Moștenirea lui e pe mâini bune.
Și o să pogoare din nou la Craiova.
Sursă imagini: Filarmonica ”Oltenia” Craiova.
