Stalin și poporul rus
Au întors fundul la Apus
Ca să vadă tot Apusul
Ce obraz mai are rusul.
Asta e o poezioară pe care o știu de la mama, care, la rându-i, o știe de la bunicul meu, culmea, fost milițian.
Dar despre fund o să vorbim mai la vale, acum să o luăm metodic.
Silviu Purcărete s-a întors la Teatrul Național din Craiova, unde a făcut istorie, cu un nou spectacol, Regele Lear.
Un text greu, o piesă care începe rău și se sfârșește foarte rău, așa că e de înțeles de ce declara ilustrul regizor că s-a temut mult timp să o pună în scenă.
Primul lucru pe care îl observi la acest spectacol este economia mijloacelor materiale utilizate.
Se pare că la TNC s-a aplicat Sistemul Bolojan – tăiem cheltuielile pentru bugetari și creștem taxele (pentru spectatori).
Nevoia te învață, însă, căci există destule momente de efect, iar eu, unul, am fost impresionat cât de multe se pot face cu un simplu bec (Traiască Edison sau Tesla, după cum vă poziționați în această perpetuă dispută).
Probleme reale sunt cu sunetul de fundal, care acoperă cam prea mult vocile actorilor, și așa greu inteligibile când sunt la distanță maximă de gradenele unde stau spectatorii, mai ales cea opusă spațiului cu celofane.
Cu mizanscenă minimală, atenția se îndreaptă, natural, către distribuție.
Pentru rolul regelui eponim era nevoie de un fanfaron strident, căruia îi place să facă pe nebunul și să își umilească fata în public. Claudiu Bleonț devine astfel o alegere firească, iar actorul face aici ce îl tot vedem făcând de ani buni, așa că n-are rost să detaliem.
O dualitate interpretativă care iese în evidență este cea a Costinelei Ungureanu, care o joacă pe Cordelia, dar și pe Bufon.
Un amănunt interesant este că într-o altă variantă de Regele Lear în care a apărut actrița craioveană, cea din Hong Kong, exista o interpretă (Cassandra Tang, dacă nu mă înșel), care avea aceeași dedublare.
Și acolo, și aici, rezultatele au fost remarcabile.
Ce-i drept, caracterul imaculat al Cordeliei îi iese un pic cam crispat Costinelei Ungureanu, dar ca Bufon e puțin spus captivantă. E varianta 2.0 a adorabilului gropar din Hamlet, cu funcționalități suplimentare, precum momente de macabru macbethian sau abilități vocale cristaline.
O prezență scenică suprinzător de puternică are Ovidiu Cârstea drept Edmund. Înnegurat și arătos, emană exact aerul necesar al celui care n-a fost alăptat cu afecțiune, ci cu invidie și marginalizare, dar și al celui menit să le dea peste cap pe cele două surori maștere, Goneril și Regan, interpretate mulțumitor de odios de Romanița Ionescu și Iulia Colan, cu un plus psihotic pentru acesta din urmă.
Pe cele două le ajută coafurile (felicitări persoanei responsabile din echipa TNC), fapt care se poate spune și despre Angel Rababoc, care își petrece o mare parte din piesă arătând ca și cum i-ar fi făcut cineva o farsă și i-ar fi dat să fumeze un Kent care explodează.
Dacă Edmund al lui Ovidiu Cârstea ne apare autentic, e pentru că e contrapus lui Edgar al lui George Albert Costea care face pe efebul pe poante cam tot timpul.
Asta ar fi cum ar fi, dar, la un moment dat, actorul rămâne în fundul gol. Mă rog, nu chiar gol, că e un fir tanga tras simbolic pe-acolo, dar FSN-ul, cum spunea un hâtru odinioară, e de neocolit.
Și nu e un FSN trecător, precum al răposatului Valentin Mihali (moment care o bântuie și acum pe soru-mea) dintr-o altă producție craioveană a lui Silviu Purcărete, Măsură pentru măsură, ci unul prelung, etalat cu generozitate la tustrele laturile de spectatori într-o secvență exagerat de lungă.
Unde mai pui că n-a fost singurul, au mai apărut mai apoi Claudiu Bleonț în niște budigăi nepermis de largi și Ovidiu Cârstea înzăuat sus, dar bucălat jos.
Cam de-acolo s-a pierdut angajamentul emoțional al publicului.
Atunci au apărut simptomele clasice, precum foiala și plecatul de ici, de colo, pentru și unele mai moderne, precum luminițele telefoanelor.
Cumplita durere care ar trebuie să încununeze această tragedie a fost diluată de un banchet de un clarobscur altminteri meseriaș realizat tehnic, așa că, la final, i-am aplaudat regulamentar pe actori, apoi am întors fundul și am plecat.
Credit foto: Imaginile sunt suprinse cu stil de Albert Dobrin.
