Caiet de insemnari

E criză energetică, dar, de citit, se poate citi și la lumina zilei sau a lumânării:

The World of Odysseus – o carte de referință, care a revenit în atenția publicului odată cu lansarea filmului lui Christopher Nolan și pe bună dreptate, pentru că este desăvârșită în demersul pe care și-l propune. M.I. Finley încearcă să deslușească în versurile poemului atribuit lui Homer modul de organizare a societății (structura familiei, repartizarea bogăției, valori morale și etice) din perioada pe care o asociem în mod tradițional cu desfășurarea Războiului Troian și întoarcerea acasă a eroul eponim. După cum observați, am introdus niște note de relativizare, pentru că aceasta este o lecție importantă pe care ne-o ilustrează eruditul autor – în absența unor date certe sau, mai rău, contradictorii, maximul pe care îl putem extrage dintr-o operă de ficțiune este la nivel de supoziții, indiferent de cât de argumentate sunt. Un volum esențial, recomandat mai ales celor care țin morțiș la sisifica misie de a-i imputa lui Nolan, autorul unei opere de ficțiune, varii inexactități.

Factfulness – un termen modern, asociat practicii universale și ubicue a citirii știrilor pe telefon, este ”doom scrolling”, adică senzația că lumea asta se duce de râpă. Așa este sau poate că suntem victimele unor percepții greșite? Hans Rosling (cu ajutorul Olei Rosling și al Annei Rosling Ronnlund) își propune să ne demonstreze că omenirea e într-o stare mai bună decât reiese din mass-media. Pentru aceasta, apelează la câteva principii de a vedea și interpreta noianul de date care vin peste noi, aceste metode fiind și remedii împotriva acelor tendințe înnăscute pe care un Daniel Kahneman le numea ”bias-uri”. Autorul se folosește de îndelungata sa experiență ca doctor trecut prin multe țări oropsite ale lumii, dar mecanismele generale de gândire sunt coerente și, dacă unele nu diferă de strategii mentale similare din alte lucrări, altele m-au dus cu gândirea pe căi noi și demne de reținut. Două sunt de menționat: 1) linia evoluției nu este niciodată liniară, are și momente de cădere, așa că e important să ne dăm seama dacă nu cumva suntem pe panta temporar descendentă; 2) reevaluarea categoriilor (pe românește, nu comparăm merele cu perele). Aplicând toate cele extrase din carte, am concluzionat că nu trebuie să cad în abisul deznădejdii, dar nici relaxat cu totul nu pot fi. Sunt destule belele, oricum le-am întoarce și răstălmăci.

The Art of Political Storytelling – te uiți la Donald Trump și te minunezi de cum a reușit un asemenea specimen de om să ajungă pe culmile măriri și, mai ales, să se și întoarcă acolo. Totul are legătură cu poveștile, în opinia lui Philip Seargeant. Poveștile, aceste creații pur umane care ne însoțesc de când e lumea și care au trăsături care s-au păstrat, indiferent câte milenii s-au scurs și tehnologii s-au schimbat. Autorul se cufundă în analiza modului cum e compusă și funcționează, ajungând la teorii precum a lui V. I. Propp sau Kurt Vonnegut, fără a pierde niciodată legătura cu prezentul derutant. Odată epuizată chestiunea generală a poveștilor, urmează o incursiune foarte precisă, dar și doctă, în fenomene ultramoderne, cum ar fi ”fake news”, ”statul paralel” sau teoriile conspirației. Concluzia este că poveștile, aceleași care ne-au îmbogățit de când am făcut ochi pe lume asta, sunt exploatate cu nerușinare de unii sau alții pentru a ne înrobi. Depinde de noi ce povești alegem să credem. Și să spunem.

Despre multe alte cărți de non-ficțiune puteți citi aici.