În istoria-mi personală de vizionat Eurovision, nu-mi aduc aminte să fi fost vreo ediție desfășurată în vreun context mai tensionat și mai predispus la controverse. Care nu lipsesc, așa cum poate ați auzit deja.
Cu toate acestea, am încercat să mă bucur de ridicolul și farmecul acestei nopți unice în an, așa că iată cum am receptat manifestațiile mai mult sau mai puțin muzicale din cadrul concursului.
Cehia – Voce slabă și își mai și bat joc de David al lui Michelangelo.
România – Muzică încă nu trimitem la Eurovision, însă dansatori, da. Maieurilor băieților și trupurile uleioase și pline de paiete mi-au adus aminte de Cezar Ouatu și acel moment care încă ne bântuie. Totuși, de apreciat că românii se apropie treptat de stilul manelistic cu care putem facem performanță.
Portugalia – Prima melodie proțăpită din seara asta (și vor mai urma destule); atmosferă de întâlnire Alcolicii Anonimi, la care participanții regretă că nu sunt la bar, totuși, cu un pic de atenție, am simțit prima mostră de muzica veritabilă a serii.
Finlanda – Pe ăștia chiar îi știu! Coafura e la locul ei, dar pe scenă, nu mai merge ca în videoclipurile de pe MTV.
Elveția – Proțăpeală standard, pauză de mers la toaletă.
Franța – Vocalizele de la început copiază cu nerușinare melodia memorabilă a Ucrainei de anul trecut, iar faptul că folosesc bretona sau o limbă minoritară înrudită nu ascunde că un cântec urât.
Norvegia – Pentru asta aștept Eurovisionul un an întreg.
Armenia – Inițial mi se părea încă o proțăpeală clasică, însă mi-a atras atenția mizanscena și exploatarea ei creativă, iar melodia s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune din întreg spectacolul.
Italia – Acel truc al oricărei țări-gazdă, de a trimite o melodie care nu rea în sine, dar care nu are nicio șansă să câștige, pentru a pasa cartoful financiar altora.
Spania – Dios mio! Muzică? Ne-necesară.
Olanda – Ceva care să ne dezumfle după momentul anterior.
Ucraina – hip-hop folcloric, dacă e pe bune, cântatul ală pieziș la fluier e meseriaș rău; totuși, o melodie dezlânată.
Germania – Nemții au importat interpretul de la americani, în caietul de sarcini s-a specificat că, la prețul cel mai mic, se acceptă un hibrid de Eminem și Justin Timberlake.
Lituania – Mireille Mathieu (sau Liza Minellicius, vorba unui hâtru de pe Twitter) în limba locului, o voce bună și o interpretare muzicală chiar seducătoare.
Azerbaidjan – Proțăpeală în penumbră.
Belgia – E greu să duci două proțăpeli una după alta; ca și antecântătorul său, nici belgianul (neaoș, de altfel) nu a înțeles că la Eurovision seriozitatea muzicală nu e răsplătită.
Grecia – Nu se poate! A treia proțăpeală consecutivă! Mizanscena are oarece idee.
Islanda – Vestul Sălbatic islandez este feminin și plictisitor, atât de plictisitor, încât una dintre cântărețe mai are puțin și adoarme pe scenă.
Moldova – N-ai cum să dai greș cu Zdob și Zdub, chiar și când melodia nu plesnește de noutate.
Suedia – Da, era cazul să mai avem parte de o proțăpeală.
Australia – Dacă e să fie proțăpeală, măcar să fie spectaculos de ridicolă, ca asta; Cezar Ouatu are rival dinspre the light side.
Marea Britanie – Dacă l-ar vedea strămoșii lui, ăia care terorizau coastele britanice și și-au lăsat genele pe-acolo, și-ar scuipa în sân.
Polonia – Ghici ce? Încă o proțăpeală.
Serbia – Ceva manelistico-psihedelic, în care simt Covido-negaționism și vaccino-defetism, că doar e compatrioată cu Djokovic.
Estonia – Ceva ultra-lejer, de încheiere.
A câștigat Ucraina, așa cum își doreau unii, cum preconizau alții, într-un mod care îmbină practicile dubioase (momentele acelea când, chipurile, nu s-a putut realiza conexiunea) cu Vox Populi Europenus, Vox Dei.
Să nu fim ipocriți, știm că Eurovisionul este politic și politizat, iar șansa de a da cu tifla tiranului decrepit de la Kremlin și ciracilor lui era prea bună, să fie ratată.
Ne vedem în 2023, în Ucraina.
Sper.
