Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (12)

Ultima reuniune pre-Covid cu amicii mei bloggeri se petrecea la Ribs House Craiova prin februarie 2020, când știrile despre molimă se întețeau și deveneau din ce în ce mai neliniștitoare.

Acum, după mai bine de un an, i-am regăsit la fel de simpatici și de voioși în același loc, cu același prilej delicios care ne-a legat atât de mult unii de alții – o degustare de vinuri asociate cu brânzeturi, organizată, ca de obicei, de Asociația Bloggerilor Olteni și de DictionarCulinar.ro.

Fără să fi căzut în patima băutului în perioada când am stat cât de izolat a fost cu putință, recunosc că am sorbit cu un nesaț peste media-mi obișnuită licorile de la Crama Gîrboiu.

O fi contat și că vinurile acestui lăcaș oenologic, originar dintr-o regiune de mare tradiție, Vrancea, au fost foarte reușite, nestemata coroanei fiind o Tămâioasă Românească demi-dulce cu un nume care mi-a catalizat ample excursuri mitologice – Bacanta Special Edition.

După cum știți, bacantele (sau menade la vechii elini) erau preotesele zeului Bacchus și niște seducătoare cărora era și periculos să le reziști, după cum a aflat Orfeu pe propria-i piele.

Somelier Eugen Tăraș

Realizat cu aport de struguri stafidiți, Bacanta Special Edition lucrează un pic mai subtil decât omoloagele din Antichitate și te seduce prin dulceața ca de ambrozie discretă, care îți acaparează cavitatea bucală la câteva secunde după ce o mângâie ușor.

Dacă în acest răstimp mai ai ghinionul (sau norocul, ce știu eu) de a admira silueta grațioasă a sticlei sau culoarea de ambră fină, tu, consumator condamnat la plăcere, devii înlănțuit senzorial mai rău ca Prometeu de Muntele Elbrus.

Singura obiecție față de acest vin desăvârșit este eticheta prea cuminte, așa că mă încumet să le recomand celor de la Crama Gîrboiu să o schimbe cu aceea a Bacantei Barrique realizată din Șarbă, pe care am studiat-o gustativ aproape la fel de mult în acea seară. Se va face astfel dreptate ambelor sortimente.

Bacanta Special Edition a fost împerecheată cu brânza Emmentaler Delaco, care, în ciuda seninătății gustului dulceag și plăcut, este destul de greu de realizat și necesită un proces de maturare anevoios.

Alăturarea celor două mi s-a părut inițial asimetrică. Brânza nu părea a avea nicio șansă în fața mlădierii ademenitoare a vinului, însă această aparentă neputință a servit de minune poveștii bacantei. Lichidul a învăluit solidul, așa cum trupul ostenit al unui pelerin găsea alinare în brațele pricepute ale preotesei a cărei misiune era să ofere desfătare.

Oameni, brânzeturi și vinuri.

Trei dintre lucrurile care fac viața frumoasă.

Sănătate și consum responsabil tuturor!

Imaginile sunt surprinse de un mare slujitor al vinului și voii bune, Daniel Botea.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.