Dupa ce am vazut In Bruges, am stiut sigur ca mi-a placut, dar daca ma puneati sa il descriu din prima, habar nu aveam. Asa ca am purces la un fel de disectie mentala, ca sa va dau un verdict cat mai apropiat de impresia mea.
Filmul e un thriller, ca de actiune nu pot sa-i spun, dat fiind ca tot ce se petrece pe ecran nu are o viteza fulminanta. E cu umor din belsug, negru si englezesc, care uneori frizeaza absurdul. Ca In Bruges e palpitant, asta nu pot sa zic, dar surprinzator, fara doar si poate; cand te distreaza, cand te emotioneaza, iar actiunea are intorsaturi care iau pe neasteptate chiar si pe omul cel mai saturat cu astfel de scenarii. Are interpretari traznet, mai ales din partea lui Collin Farrell si Ralph Fiennes. E violent fara menajamente.
Deci, ce avem pana acum? Un thriller cu umor din belsug, negru si englezesc, care frizeaza absurdul, surprinzator, cu interpretari traznet si violent fara menajamente. E bine pana acum, dar ii mai lipseste ceva. Hmm… Ce sa fie oare??? Aaaaa, da, e si filosofic.
Asa ca parerea mea despre In Bruges este – un thriller cu umor din belsug, negru si englezesc, care frizeaza absurdul, surprinzator, cu interpretari traznet, violent fara menajamente, filosofic si care merita cu varf si indesat sa fie vazut.
Mi-a placut filmul.
Mi-a placut In fuckin’ Bruges si m-a distrat. Nu tin minte ca aceasta sintagma „In Bruges” sa fie folosita in film fara „fuckin'” 🙂