Împreună cu un grup de fetițe istețe și gureșe, întreprind tot felul de activități menite a le spori cultura generală.
La un moment dat, am aruncat în discuție ideea de a merge la teatru, iar fetițele au îmbrățișat-o cu atât elan, încât m-am văzut obligat să o pun în practică.
Ușor de zis, mai greu de făcut.
Am pornit de la premisa că trebuie să fie într-una dintre sălile mici ale Teatrului Național din Craiova, pentru o experiență mai apropiată și mai intensă, așadar lista de variante s-a restrâns simțitor.
Nu voiam ceva cu vulgarități sau inepții, așa că Băgău și Alegerea au ieșit din calcul.
Trebuia să nu fie prea lungă, pentru că sunt totuși copii și au o răbdare limitată, așa că raduafrimismele au dispărut din discuție.
Și tot așa, până când finala s-a jucat între Profu’ de religie și Năpasta.
Știind că prima are o punere în scenă care ar putea fi derutantă pentru o primă vizită la teatru, m-am oprit asupra celei de-a doua, în distribuția Costinela Ungureanu, Dragoș Măceșanu, Adrian Andone, Cătălin Miculeasa și câțiva băieți de la tehnic, echipați rustic și cu priviri aprige pe chipuri (regia îi aparține lui Kincses Elemer).
Mama a fost profă de română la generală și a dus multe generații de elevi la teatru, chiar eu însoțind-o în câteva rânduri. Când i-am împărtășit decizia mea, s-a uitat la mine cu ochi mari și mi-a spus:
– Ești nebun? Cum să duci niște fetițe de vârsta lor la Năpasta?
– Lasă, mămucă, nu-ți faci griji, îmi cunosc eu fetițele, nu le doboară pe ele doar atât!
Și am știut că aveam dreptate, încă dinainte de piesă, când le avertizam că o să se întâmple unele lucruri mai tragice în timpul ei și am primit următoarea întrebare, nu de la una, ci de la mai multe:
– E cu sânge? Nouă ne place cu sânge.
Apropo, dacă ați ajuns cu lectura până aici și nu știți ce se întâmplă în Năpasta, opriți-vă, pentru că urmează niște divulgări (spoilere, pentru adepții românglezei).
Vorbeam despre sânge.
La un moment dat, Ion se taie la burtă. Scenă potențial șocantă. Una dintre ele, cea din dreapta mea, spune, cu glas exasperat de așteptare:
– În sfârșit, niște sânge!
După spectacol, le-am dat să completeze niște fișe de lucru, care cuprindeau câteva întrebări, pe care o să vi le redau mai jos, împreună cu răspunsurile lor.
Ce ți-a plăcut cel mai mult la piesă și de ce?
Cel mai mult mi-a plăcut la piesă decorul, pentru că părea realist.
Mi-a plăcut că Anca l-a tot așteptat pe Dragomir să spună adevărul.
Mi-a plăcut partea în care a murit Ion, pentru că îmi place sângele.
Când Ion a venit și a cerut de mâncare, pentru că a fost foarte amuzant.
Cel mai mult mi-a plăcut la piesă când s-a sinucis Ion, a fost partea cea mai interesantă și a fost un pic de agitație.
Mi-a plăcut când Ion îl ținea pe masă pe Dragomir, a fost un moment mișto.
Ce ți-a plăcut cel mai puțin la piesă și de ce?
Nu mi-a plăcut cum Dragomir țipa la Anca, pentru că nu e normal să fie așa agresiv.
Nu mi-a plăcut atunci când Dragomir n-a recunoscut adevărul.
Nu prea mi-a plăcut când a plecat Dragomir și au rămas numai Anca și Gheorghe, pentru că a fost romantic.
Nu mi-a plăcut când Gheorghe îi promite Ancăi că o iubește, pentru că e ciudat.
Nu mi-a plăcut că s-a terminat trist.
Nu mi-a plăcut de Gheorghe, pentru că era ciudat.
Care personaj ți-a plăcut cel mai mult și de ce?
Personajul meu preferat a fost Ion, pentru că schimba acțiunile foarte repede și părea foarte realist (aceeași care a scris aici a exclamat și în timpul piesei – Bă, ce repede schimbă emoțiile între ele!)
Cred că Anca, mai ales când îi dă afară pe Dragomir și pe Gheorghe.
Mi-a plăcut Ion pentru că era nebun și oamenii nebuni sunt amuzanți.
Dragomir/Ion pentru că se preface beat/nebun foarte bine.
Anca, pentru că era cea mai deșteaptă și era personajul principal.
Ion, pentru că era amuzant și simpatic.
Care personaj ți-a plăcut cel mai puțin și de ce?
Personajul care nu mi-a plăcut foarte mult este Dragomir, pentru că a falsificat moartea lui Dumitru.
Nu mi-a plăcut Dragomir pentru că mințea în continuu și nu a spus adevărul.
Nu prea mi-a plăcut Gheorghe, pentru că era prea dramatic/romantic.
Gheorghe, deoarece nu se preface la fel de bine (aceeași adorabilă și corectă utilizare a verbului ”a se preface” drept ”a juca”, vezi mai sus).
Ion, pentru că era nebun.
Gheorghe, pentru că era ciudat.
Ce-ai fi făcut în locul Ancăi?
În locul Ancăi aș fi fugit departe sau aș fi chemat poliția.
Eu aș fi făcut ceva să îi omor pe ambii, apoi îmi vedeam de viață.
Aș fi procedat mai rapid, nu după nouă ani. Și poate l-aș fi ucis eu pe Dragomir.
Aș fi fugit.
Eu aș fi chemat poliția și l-aș fi acuzat.
Aș fi procedat la fel.
Ca unul care a fost acolo, cu ele, și a văzut exact același piesă, vă declar că sunt fascinat de cât de mult se apropie impresiile mele de ale lor agregate.
Dragoș Măceșanu are de ce să fie mulțumit, prezența lui în mărturiile fetelor e semn că personajul lui, cu multele lui rele, dar și cu dimensiunea tragică de netăgăduit nu lasă pe nimeni indiferent. Iar dacă vă uitați cu atenție, figurează chiar la secțiunea personaj preferat.
Aproape același lucru se poate spune și despre Adrian Andone, al cărui personaj deviant nu putea trece neobservat. Poate că anumite manifestări sunt puțin prea infantile, de unde și amuzamentul macabru al unora dintre fete.
Nu o să ocolesc, însă, concluzia că în România avem un pic de lucru la capitolul educație referitoare la bolile mintale, la efectelor lor și la modul cum le percepem.
Costinela Ungureanu are să-și pună câteva mici întrebări, deoarece personajul ei, până la urmă central pentru piesă, nu figurează decât de două ori la categoria preferat. Asta, în condițiile în care aduce fără îndoială a femeie pentru care s-ar face moarte de om, idee de la care a construit Caragiale piesa, iar arsenalu-i dramatic e la locul lui.
În plus, fetițele aveau, natural, tendința de a rezona cu ea, așa cum o să vă povestesc mai jos.
Cătălin Miculeasa are să-și pună cele mai serioase întrebări, pentru că personajul său, nu neapărat negativ, poate doar naiv, apare pregnant la mărturiile nasoale.
Am adunat multe momente simpatice sau amuzante alături de fetițele mele gureșe și istețe în aventura asta teatrală. O să îmi facă deosebită plăcere să le povestesc cui va vrea să mă asculte de-a lungul timpului.
O să vă prezint la final pe cel mai tare dintre ele, iar acum o mică relatare, din care actorii de la Teatrul Național din Craiova o să învețe, poate, ceva (nu că le e drag când iau tonul ăsta față de ei, dimpotrivă).
Locul unde fetele completau fișele de lucru era la intrarea mică de la teatru, pe unde, de asemenea, intră și ies actorii.
Cât au fost acolo, s-au succedat câțiva dintre membrii distribuției.
Cătălin Miculeasa a trecut și de-abia le-a învrednicit cu o privire.
Pe Adrian Andone l-am oprit eu și, remarcându-l, cea mai înfiptă dintre ele i-a prezentat un deget mare ridicat în spus și a strigat: Super tare, personajul meu preferat! La care actorul a răspuns cu un zâmbet mai degrabă descumpănit și a tulit-o.
Apoi a apărut Costinela Ungureanu.
Pe fetele mele le cunosc de destul timp. Știu care e limbută și care e tăcută, care e reținută și care e expansivă, care urmează instrucțiuni și care le ignoră.
Dar atunci, recunoscând-o, toate erau topite de drag.
Lungiseră gâturile spre ea ca niște suricate.
Dovada încântării e cum au răspuns la singura întrebare pe care actrița a catadicsit să le-o adreseze, ce vârste au, sau cum s-au repezit să o caute pe net mai apoi.
Dacă ar fi făcut câțiva pași spre ele, ar fi dat mâna cu ele și le-ar fi întrebat cum le cheamă, Costinela Ungureanu s-ar fi făcut cu șase admiratoare înfocate.
Dar n-a fost să fie.
Nu-i bai, fetele mele istețe și gureșe o să mai aibă parte de multe experiențe frumoase și educative.
O să mă ocup eu de asta.
Iar acum să vă spun cel mai tare moment din Năpasta.
Există o scenă în care Anca se ține încleștat de ambele părți ale mesei și rostește cu obidă și ură:
Ce să fac? Ce să fac?
Și rămâne așa.
Exact atunci, văd cum una dintre fetițe ridică ușor o mână cu două degețele.
Ca la școală.
Avea ea o idee.
Frați și surori, români și români, vin din urmă generații care nu văd doar problemele, ci și soluțiile.
Viitorul sună bine.
Sursă imagini: www.tncms.ro.
