Politica e pă bani

Politica și banu’ sunt inseparabile.

Dar, spre deosebire de România, unde nu știi unde se sfârșește una și începe alta, în SUA există reguli mai clare în privința modului cum politicienii strâng resurse financiare pentru a-și finanța campaniile.

Atât de strict este acest sistem, încât mi-aduc aminte că anumiți candidați din alegerile preliminare de stabilire a candidatului democrat la prezidențiale s-au retras din cursă pentru că nu atinseseră baremul în această privință.

Party Favors este un roman scris la persoana I, inspirat din activitatea reală de fundraiser (”strângător de fonduri”, pentru georgepruteniști, câți or mai fi) a lui Nicole Sexton și transpus literar cu un condei alert și acid de Susan Johnston.

Protagonista este o carieristă convinsă, vine din sud, e republicană (adică un fel de ploieșteancă de-a lor), are probleme în a-și afla un gagic și gestionează felurite ipochimene de politicieni și politruci.

Zbaterile ei amoroase au ceva de Bridget Jones, detaliile tehnice despre modul cum se storc bani de la donatori sunt inteligibile și nu prea, poate pentru că sistemul acesta este atât de străin nouă, însă galeria ipochimenilor face toți banii.

Atât figurile feminine, cât și cele masculine sunt trasate rapid, caracterizate savuros și sunt suficient de numeroase, încât simpla lor succesiune răsplătește lectura.

Parcă aș fi parcurs Portrete și tipuri parlamentare de G. Panu, versiunea de peste Ocean.

Vorba ceea:

Dacă America își are nașparliii ei, de ce să nu avem și noi pe nașparliii noștri?

Mult zgomot pentru nu chiar nimic

Ca să folosesc un termen pe care el însuși la încetățenit, am un bias față de Daniel Kahneman.

Atât de coerente mi se par ideile sale, încât mă reped să citesc sau să ascult ce mai spune pe unde îl găsesc.

Așa că n-aveam cum ocoli Noise. Un defect al judecății umane, pe care a redactat-o în colaborare cu Olivier Sibony și Cass R. Sunstein (co-autor al unei alte cărți de referință în domeniul psihologiei aplicate, Nudge).

Conceptul în jurul căruia gravitează această lucrare – noise – este greu de tradus, așa cum elocvent explică Dan Crăciun în prefață.

Este variația de judecată asupra aceluiași verdict, de care ne facem vinovați fie individual, fie la nivel de categorie profesională.

În primul caz, gândiți-vă, de pildă, dacă sunteți profesor, cum dați notele. Nu v-a influențat niciodată faptul că erați flămânzi sau că era frig afară sau că vă certaserăți cu partenerul de viață? Ferice de cel sau cea care răspunde nu, deși tare mi-e că ar fi doar o bravadă din partea respectivei persoane.

În al doilea caz, vorbim despre variația de sentințe judecătorești pentru același delict sau a diagnosticelor medicale pentru aceeași afecțiune.

Mici flageluri care fac lumea mai inechitabilă și mai haotică, fapt pe care nu ni-l dorim.

Autorii dezvoltă ample prezentări ale fenomenului, precum și metode de a-l combate, însă, în pur spirit socratic, sunt de acord că lipsa efectului de noise nu este dezirabilă la rându-i, pentru că, așa cum Daniel Kahneman declara în prelegerea de la decernarea premiului Nobel, ceea ce îi face pe oameni infinit de interesanți este că sunt unici.

O altă preocupare majoră a cărții este să stabilească diferența dintre noise și bias, acest din urmă termen putând fi tradus vag prin ”prejudecată”, deși se pierd multe dintre semnificațiile atât de strălucit prezentate în Thinkink Fast and Slow. Distincția este importantă, deoarece metodele de a reduce noise-ul sau bias-ul diferă ca abordare.

Foarte interesantă mi s-a părut dezbaterea standarde vs reguli, care, practic, aparțin aceluiași spectru comun al tentativei de a pune un pic de ordine în marea entropie a existenței.

Pentru prima dată într-o lucrare de asemenea anvergură, Inteligența Artificială, mai precis algoritmii cu care operează, sunt priviți ca un pas înainte în procesul de luare a deciziilor și în cel de prognoză. Dar, în același spirit lucid și socratic care îi caracterizează, autorii recunosc că progresele astfel înregistrate nu sunt enorme, iar atitudinea opiniei față de utilizarea tehnologiei în acest sens este atât de refractară, încât o să mai ne mai bazăm pe mințile noastre supuse greșelii mult timp de-acum încolo.

Noise. Un defect al judecății umane este o carte grea. Anecdoticul este redus la minim, tinde către abstractizare și nu ocolește chestiuni de statistică și de calcule matematice peste medie de dificile pentru un cititor neavizat. Un argument este că, după cum puteți vedea, nu prea am găsit vreun artificiu retoric sau stilistic pentru a o prezenta în acest articol.

Însă, am simțit, de fapt nu, simt că am fost supus unui proces de igienă decizională.

Simt că mi s-au inoculat elemente ale unui mod de a gândi și de a privi lumea care mă va ajuta să o fac mai bună.

Pentru mine și pentru ceilalți.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o carte care m-a învățat un lucru simplu, dar vital: Poate că nu se câștigă o mare glorie prin igienă, dar se obțin rezultate.

Cri, cri, cri, toamnă gri, Anda, să ne mai scrii!

Una dintre cărțile fragedei mele copilării a fost Căluțul cocoșat de P. Ersov, cu ilustrații de N. Kocerghin.

O poveste rusească în versuri, pe care mama era obligată să mi-o citească și mi-o recitească, până i-am învățat versurile pe de rost.

Iar când mama, din oboseală sau șmechereală, mai sărea din ele, interveneam foarte prompt și o puneam să reia cum trebuie.

Care lapte e mai bun? de Anda Simion (pe care o știu de hăt, de când era Șoșea), cu ilustrații de Raisa Bunăiașu (care are paisprezece ani, PAISPREZECE!) și tehnoredactare de Victor Șoșea mi-a transmis exact impresia asta.

Că prichindeii o s-o îndrăgească atât de mult, încât o vor ști pe dinafară, însă părinții tot vor fi obligați să o lectureze cu precizie ritualică în fiecare dimineața, după-amiază sau seară.

Nu că le-ar strica, pentru că, în ciuda stilului copilăros al versurilor, atinge și o meteahnă de care oamenii mari se fac cei mai vinovați – dorul primejdios al comparației și competitivității.

Dar ce mai tura vura, luați de citiți și vă lămuriți!

Cartea se găsește la Librăria Cărturești din Craiova, online pe site-ul celor de la Lizuka Educativ, de pe site-uri de profil (librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro) sau contactând-o pe autoare, prilej cu care puteți primi și o dedicație cu tâlc.

P.S. Sper că Anda nu o să să se oprească aici și că, în spiritul multiubitei corectitudini politice, o să scrie și pentru cei cu intoleranță la lactoză.

Eu, unul, aștept cu mare interes și pohtă Care brânzică e mai bună?.

Non-ficțiuni pe care le-am citit (63)

Încă trei cărți de non-ficțiune au făurit sinapse în creierul meu:

Focus – de la specialistul care a propus termenul de inteligență emoțională, Daniel Goleman, vine această carte care explorează mecanismele și beneficiile atenției. O distincție importantă și demnă de luat în seamă este cea dintre tipul de atenție față de propriile trăiri și atenția față de cei din jur și față de tot ce se petrece în lume. Tot lucide sunt și opinia că oamenii nu sunt echipați a înțelege situații foarte complexe (Goleman le numește sistemice), precum și analiza mitului celor 10 000 de ore, care duc la măiestria oricui, oricând, oriunde. Totuși, sunt destule momente când mi s-a părut că autorul divaghează mult, prea mult. Dar demersul său, elaborat acum un deceniu, este și mai presant acum, când oamenii nu mai scot nasul din telefon.

12 Rules for Life – având subtitlul An Antidote to Chaos, această carte este o parte a ideilor unui gânditor adulat de mulți și detestat de și mai mulți: Jordan Peterson. Reprezentat al unor valori numite tradiționaliste și conservatoare, autorul compune un dodecalog de precepte a ne servi drept promptele în rezistența împotriva talazurilor unei lumi agitate și neliniștite. Fiecare capitol e un melanj de păreri spuse pe șleau, trimiteri culturale, elemente autobiografice și episoade din cariera clinică a lui Peterson, unele mai elocvente decât altele. Am rezonat cu unele dintre ele, la altele n-am prea înțeles ce aș avea de înțeles și n-am putut scăpă de senzația că autorului îi place să vorbească și să se audă vorbind (nu o întâmplare că faima lui e clădită mai ales pe aparițiile audio-vizuale). Însă e o voce influentă, merită să știi ce spune, tocmai pentru că îl ascultă atât de multă lume.

The Paradox of Choice – mecanismul alegerii și întreaga drama cognitivă și emoțională care îl înconjoară nu îmi erau străine, au mai avut parte de destule lecturi cu această tematică, însă cartea lui Barry Schwartz îmi va rămâne ca unul de căpătâi. Deși nu lipsesc exemplele din propria experiență și nici trimiteri la studii celebre (precum cel cu gemurile al Sheenei Iyengar sau cele financiare ale lui Kahneman și Tversky), autorul se concentrează pe a construi un ansamblu teoretic a ce înseamnă să alegi și să suferi pentru asta, într-o lume a abundenței. Deși nu recomand asta cu niciun chip, dacă sunteți prea ocupați să citiți tot volumul, rezumatul de la final e mai mult decât util, e ca un veritabil manual de buzunar pentru cum să abordezi procesul de luare a deciziilor și, implicit, modul cum își organizezi și trăiești viața. O carte importantă, care merită studiată în școli, încă de la cicluri de învățământ fragede.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie

Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică

Non-ficțiuni pe care le-am citit (53)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (54)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (55)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (56)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție sportivă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (58)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (59)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (60)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție florentină

Non-ficțiuni pe care le-am citit (62)

La solitude, ca n’existe pas

Există în psihologie un concept numit ”priming”, adică acele subtile modificări ale limbajului, gândiri sau comportamentului, odată ce ai fost expus la un stimul.

În acest sens, s-a realizat un experiment rămas celebru, în care participanții la studiu au fost filmați mergând pe un coridor după ascultaseră diverse cuvinte, iar aceia care ascultaseră unele cu conotații negative au mers mai încet.

Pare de necrezut, dar subiecții au fost mulți, iar rezultatele au fost confirmate ulterior de studii similare.

La un astfel de priming m-am supus singur, citind Secolul singurătății de Noreena Hertz, pentru că în timpul lecturii am simțit organic că nu mi-e bine.

Singurătatea ne face rău în multe feluri și mai îngrijorător de-atât este că secolul XXI ne expune la acest flagel pe toate palierele vieții.

Ne simțim singuri față de autorități.

Ne simțim singuri în câmpul muncii.

Ne simțim singuri în relațiile romantice.

Ne simțim singuri în raport cu vecinii.

Ne simțim singuri din cauza tehnologiei.

Foarte pe șleau vă spun că nu am reușit să citesc două capitole unul după altul, tocmai pentru că erau multe lucruri de digerat și cădeau cam greu la psihic.

Nu cred că e ceva ce ne spune autoarea în acest volum ce nu s-a mai rostogolit în presă sau pe rețelele sociale până acum, însă este remarcabil cum reușește să sintetizeze surse multiple și să uniformizeze prezentarea, astfel încât, la final, m-am simțit precum bătrânul marinar al lui Coleridge:

A sadder and wiser man.

Trist, pentru că ofensiva singurătății este pe atâtea fronturi, încât e greu să o oprești, poți doar să îi limitezi efectele.

Înțelept, pentru că știu ce am de făcut.

Noreena Hertz propune multe soluții la nivel instituțional și guvernamental și sper din tot sufletul că toți aceia implicați în luarea deciziilor vor înțelege că, dacă nu fac ceva, nu o să mai aibă mare lucru de condus în viitor.

Însă singurătatea trebuie combătută și de la firul ierbii, de la nivelul individului.

Așa că o să închei acest articol și o să pun la cale o ieșire la film cu niște prieteni, o să stabilesc când merg pe la o rudă mai în vârstă și o aflu când are loc Adunarea Generală a Bloggerilor din Craiova (da, există și nu e la prima ediție).

Să trăiți bine și cu alții.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o carte la fel de neplăcută și de necesară precum sucul ală de sfeclă și ceapă pe care ni-l dădeau pe vremuri când eram mici și răciți.

Un Nobel pentru înțelegerea femeii

Nu, nu s-a instituit un premiu pentru acest domeniu, deși, dată fiind dificultatea lui, ar merita.

Ce voiam să scot în evidență este o realizare remarcabilă a unui scriitor care ar fi meritat Nobelul, doar și poate, dacă n-ar fi fost atât de controversat la vremea lui.

Povestea din Lady Chatterley’s Lover este simplă: doamna în cauză are un soț paralizat de la brâu în jos, deci incapabil să-și îndeplinească îndatoririle conjugale, așa că își găsește împlinirea trupească și emoțională în brațele paznicului domeniului de vânătoare, un ins rudimentar și viguros.

Povestea o fi simplă, dar nu și hățișul psihic al protagonistei, pe care D.H. Lawrence îl redă cu o fluiditate și elocvență extraordinare.

Ca bărbat m-am lovit și nu o dată și nu lejer de ambivalența feminină, de aparent incredibila capacitate a unei persoane a sexului frumos de a întreține concomitent trăiri total opuse.

În acest roman vedem această ambivalență la lucru din interior.

De fapt, nu e doar una, ci două!

Față de soț, doamna Chatterley este afectuoasă, plină de compasiune și de solidaritate intelectuală, precum și loială, mai ales prin prisma categoriei socio-economice. Dar este și plină de ciudă, de resentimente și de revoltă față de situația în care consortul o ține, mai ales că acesta îi întinde capcana aparentei libertăți.

Față de amant, doamna Chatterley este atrasă organic, îl dorește din punct de vedere fizic și îl venerează ca pe o forță a naturii. Dar îl și disprețuiește pentru necioplire, e agasată de bruschețea lui și simte falia abisală dintre condițiile lor sociale.

Două ambivalențe, bașca balansul între ele.

Ca bărbat, simt la rându-mi o ambivalență – spaimă, dar și admirație față de capacitatea unei femei de a avea o astfel de viață interioară.

D.H. Lawrence merita un Nobel.

Măcar jumătate din populația globului ar trebui să fie de acord cu mine.

Care dintre ele?

Non-ficțiuni pe care le-am citit (62)

Cu cât e vremea mai mohorâtă, cu atât e mai adecvată pentru lectură.

You Just Don’t Understand – un dicton celebru, care fie a elucidat misterul dihotomiei masculin vs. feminin, fie l-a adâncit degeaba, este că bărbații sunt de pe Marte, iar femeile de pe Venus și de aceea interacțiunile dintre ei și ele sunt atât de problematice. Deborah Tannen merge în aceeași direcție și își propune să clarifice modul în care cele două sexe comunică. Idee de bază a cărții este că bărbații își aleg vorbele pentru stabilirea statusului sau protejarea lui, în timp ce femeile pun conexiunea emoțională pe primul plan. De aici și neînțelegerile. Nu contest validitatea acestei distincții între cele două tipuri de comunicare, cred că le-am și văzut în acțiune în diverse rânduri, însă e nevoie să lăsăm loc de nuanțe. Fapt pe care îl recunoaște și autoarea care, deși e reprezentantă a sexului ei și apasă pe condiția încă inferioară a femeii în conversațiile mixte, le îndeamnă pe femei să înțeleagă și cum gândesc și glăsuiesc bărbații, nu doar să le ceară să le fie ascultători impecabili tot timpul.

The Men Who Stare at Goats – deja știu ce să aștept de la Jon Ronson: investigații care de care mai inedite, relatate cu umor și care ne dezvăluie nebănuite fațete ale naturii umane. În cazul de față, este vorba despre proiectele paranormale din armata americană, printre care și acela care a dă titlul volumului: să omoare sărmane căprițe concentrând privirea și puterea minții. De obicei, Ronson are un haz nebun în narațiune, acum nici nu are nevoie să îl desfășoare prea mult, pentru că lucrurile pe care le prezintă și personajele (reale) pe care le intervievează te fac să râzi prin însăși natura lor. Dar cartea nu este doar divertisment, pentru că autorul trece pe nebănuite la moștenirea întunecată a acestor aiureli New Age și ne poartă prin practicile de tortură de la Guantanamo sau Abu Ghraib. Mintea umană e abisală. Uneori în feluri amuzante, alteori oribile.

Profunzimile sufletului – unul dintre primii adepți ai lui Freud a scris o colecție de reflecții asupra unor varii subiecte, toate legate cumva de minte și comportament. Nimic special până acum, însă, în ciuda unor verdicte mult îndatorate psihanalizei și, implicit, parțial depășite sau a unor mentalități specifice epocii, eseurile lui Wilhelm Stekel sunt atât de pătrunzătoare, încât uneori rămâneam cu mâna pe carte și privirea în zare, încercând să absorb ideea că problemele pe care le-am trăit sau le-am văzut la alții nu sunt atât de noi. Și poate nici atât de grave. Diversitatea temelor este încântătoare, nelipsind câteva pagini despre psihologia biletelor gratuite, fapt care pe mine, ca blogger și mocangiu de profesie, m-a atins în mod special. Ca să vă faceți o idee despre cât de profund a văzut Stekel în sufletul omenesc, iată ce spune încă de la început despre importanța aventurării pe tărâmuri dincolo de viața profesional-mundană:

Cea de-a doua lume! Ce-ar fi viața noastră, dacă n-ar exista ea? Ce vale a plângerii ar fi acest pământ, dacă n-ar exista acest paradis terestru.

Cititorul își dă seama, probabil, la ce mă refer. Cu toții, cei mai săraci și cei mai bogați dintre noi, ne găsim arareori – sau chiar niciodată – mulțumirea în activitățile zilnice de rutină. Avem nevoie de un al doilea univers, de o viață mai bogată, în cadrul căreia să putem visa tot ce ne este refuzat în primul univers. Ibsen îl nume ”marea minciună a vieții”. Dar este întotdeauna o minciună? Oare Ibsen nu a exagerat cu această caracterizare? Cine s-ar putea îndoi de faptul că această minciună este unul dintre acele adevăruri eterne, atât de imateriale, încât nu le putem percepe cu precizie, atât de lipsite de culoare, încât nu le putem vedea, atât de amorfe, încât nu le putem descrie.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie

Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică

Non-ficțiuni pe care le-am citit (53)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (54)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (55)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (56)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție sportivă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (58)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (59)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (60)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție florentină

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție florentină

Aceasta este o ediție specială din seria articolelor dedicate unor cărți de non-ficțiune, pentru include un număr mai mare de cărți, iar acestea se referă la un singur oraș – Florența.

Dar ce oraș!

În spațiul său relativ restrâns a adunat o concentrație de comori culturale și artistice greu de egalat care îți provoacă așa des senzația că rămâi fără oxigen de uimire, încât ești chiar în pericol să mori de drag.

The House of Medici. Its Rise and Fall – o foarte bună introducere în istoria Florenței, urmărind destinul familiei care a dus urbea italiană pe culmile gloriei. Povestea începe cu umilul, dar abilul Giovanni di Bici de Medici și continuă cu iluștrii Cosimo și Lorenzo, pentru ca apoi să fie cronica unui declin ireversibil. Autorul Christopher Hibbert nu doar relatează, ci și pictează tabloul mentalităților epocii, fără a ocoli detalii grotești și amuzante, precum episodul cu unul dintre ultimii Medici, care alcoolic fiind, vomita, se ștergea cu peruca din cap, pe care o punea apoi la loc pe scăfârlie.

Lorenzo Magnificul – o incursiune mai amănunțită în viața și cariera celui în timpul căruia Florența a devenit dintr-un prosper oraș toscan centrul vremelnic al lumii. Cartea lui Ivan Cloulas vine în completarea celei de dinainte cu o amplă descriere a sistemului politic și electoral al orașului (fascinant prin mecanism), precum și cu o secțiune dedicată creațiilor lirice ale lui Lorenzo de Medici, atât de reușite, încât te întrebi cum de acceptăm în prezent să fim conduși de agramați care nu știu nici măcar să citească un discurs de pe hârtie.

Machiavelli – când îi spui numele te gândești la ce e mai rău, însă Niccolo Machiavelli n-a fost nici pe departe un infam care a propovăduit cinismul și amoralitatea în politică. Cu același condei inspirat, pe care i-l cunoșteam din alte biografii, Marcel Brion îl umanizează și îl plasează în contextul complicatei urzeli a Italiei acelei perioade, fărâmițată și belicoasă. Să-l văd eu pe ăla care supraviețuia cu moralitatea intactă în atare condiții!

Death in Florence – pe lângă toate capodoperele artistice, pe lângă strălucirea lui Lorenzo de Medici sau inteligența lui Machiavelli, capitala Renașterii a mai oferit istoriei și figura predicatorului fanatic și charismatic – Girolamo Savonarola. Documentat și metodic, Paul Strathern îi urmărește evoluția de la un plăpând și deloc convingător călugăr la mesager al Apocalipsei. Ca și Brion, autorul nu încearcă să îl idealizeze, dar nici să îl demonizeze, iar personalitățile cu care a intrat în contact sau în conflict beneficiază de același tratament. De pildă, Lorenzo Magnificul apare ca un lider politic care n-a ezitat să bage mână în fondurile statului în folosul propriu, practica mai mult decât curentă printre guvernanții de azi. Încleștarea religioasă și ideologică din final are ceva dintr-un thriller și nu mi-ar displăcea ideea unei ecranizări cu un duel actoricesc la fel de savuros precum cel din The Agony and the Ecstasy.

Brunelleschi’s Dome – linia orizontului Florenței este dominată de domul catedralei Santa Maria del Fiore, creația monumentală a lui Filippo Brunelleschi și locul unde am obținut o mare victorie împotriva propriului meu creier. Cu o sumedenie de detalii tehnice, dar niciodată inaccesibile, cu o sumedenie de povești colaterale, dar niciodată plictisitoare, Ross King ne e ghid în construcția acestei capodopere de ingeniozitate și perseverență. Și, reconfortant sau nu, mașinațiunile din cadrul comisiei de lucrări sau scandalurile legate de costuri au un pronunțat parfum de contemporaneitate.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie

Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică

Non-ficțiuni pe care le-am citit (53)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (54)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (55)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (56)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție sportivă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (58)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (59)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (60)

O crimă nu trebuie rezolvată niciodată singură

După cum am mai avut onoarea a vă spune, îmi acord câteodată câte o pauză de suspans, adică lectura unui roman polițist, care să îmi lase o parte din neuroni, dar nu pe toți, în pace.

De data aceasta, repausul detectivistic s-a intitulat Justiția lui Cross de James Patterson și, deși s-a încadrat în paradigma enunțată mai sus, n-a fost deloc prilej de trândăvie intelectuală.

Asta pentru că acest autor vine din partea cealaltă a Oceanului, iar intriga, personajele și soluționările conflictelor nu au distincția infuzată de o Agatha Christie și nici aerul flegmatic imprimat de un Georges Simenon, ci intensitatea unui film hollywoodian.

Unii ar putea vedea în asta un neajuns, însă Patterson are o proză atât de bine strunită, încât produce efect stilistic și emoțional chiar și cu scene precum în care o mașină are frânele lucrate, iar personajul principal se dă de ceasul morții să o stabilizeze și să nu zboare de pe o serpentină. Trăire pe care o cunoaștem audio-vizual și pe care o retrăim lingvistic.

Povestea din roman îl urmărește pe detectivul Alex Cross, întors împreună cu familia în orășelul natal, pentru a stabili dacă acuzațiile abominabile care i se aduc unui văr stau în picioare sau nu.

Ajuns aici, nu are de înfruntat doar păienjenișul unei comunități dominate de corupție, dar și demonii propriului trecut.

Între timp, într-un oraș mai mare dintr-un stat vecin au loc crime misterioase, care includ multă modă și ceva travesti.

Când cele două fire narative s-au închegat, curiozitatea care mă mâna să dau pagină cu pagină era dublată de cea referitoare la modul cum autorul urma să le unifice într-un mod coerent.

Nu numai că Patterson reușește asta fără dificultate, dar vădește și o știință a finalurilor hotărâtoare care îl apropie de marii dramaturgiei, precum Moliere. Știu că pare o afirmație hazardată, dar îmi veți da dreptate când sfârșitul din Justiția lui Cross vi se va dezvălui și vouă.

E interesant cum universul cultural din care provine un scriitor de romane de suspans își pune amprenta asupra modului cum evoluează și se rezolvă misterele pe care le plăsmuiește.

Agatha Christie propune distincție și utilizarea intensă a micilor celule cenușii.

George Simenon se concentrează pe puterea cutumelor, a autorității și a psihologiei.

James Patterson favorizează acțiunea.

În multe momente-cheie, personajul său Alex Cross alege să nu stea locului, se zbate, riscă, forțează nota.

Iar asta mută lucrurile.

E o lecție în sine.

Spre dreptate trebuie să te îndrepți, nu să aștepți să cadă din cer.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru încă o porție de suspans, de data acesta savurată în sistem de fast-food.

Non-ficțiuni pe care le-am citit (60)

Cititul este încă ieftin, spre deosebire de alte activități, așa că să vedem ce s-a mai înregistrat pe frontul ăsta:

How Bad Are Bananas – dacă sunteți dintre aceia care acceptă ansamblul de fenomene numite schimbări climatice, precum și că sunt cauzate de oameni în principal, atunci vă este familiar și conceptul de ”amprentă de carbon”, adică volumul total de emisii pe care o organizație, un produs sau o persoană le generează într-un anume interval de timp. Mike Berners-Lee își propune să ia la puricat cam toate componentele existenței noastre, de la blugi la complexe industriale, de la cafea la zboruri cu avionul, pentru a calcula cât este amprenta fiecăreia. Cum el însuși recunoaște, oricât de mult l-ar rafina, modelul său de calcul este departe de a fi perfect, însă, chiar și așa fiecare analiză este admirabilă prin modul cum descompune întregul în părți infinitezimale, este o lecție despre cum să privești lucrurile în profunzime. Iar pe alocuri, autorul, englez, mai trântește și câte o mostră de umor specific, exemplul care îmi vine în minte acum fiind cel cu utilizarea fierului de călcat. De apreciat și că nu se țin lecții de morală anti-consumistă, fiecare cititor fiind liber să își extragă propriile concluzii și ia propriile măsuri. Eu, unul, am hotărât să port câte un tricou încă o dată, economisind astfel, energia, apa și gradul de uzură ale mașinii de spălat. Sper ca relațiile mele cu cei din jur să n-aibă de suferit, totuși.

103 activități de grup – departe de a fi doar colecția de exerciții propusă de titlu, cartea lui Judith A. Belmont este o foarte coerentă și structurată incursiune în moduri de auto-cunoaștere, de cunoaștere a celorlalți și de gestionare a relațiilor cu aceștia, uneori problematice. Volumul are diverse secțiuni, referitoare la stres, flexibilitate de gândire, adaptare la schimbare, interacțiunea cu personalitățile dificile, adică aspecte care, într-un fel sau altul, sar și ne înfig colții în față în viața de zi cu zi. Unele activități sunt mai interesante decât altele (în opinia subsemnatului, bineînțeles), dar acelea care mi-au atras atenția îmi vor rămâne în arsenalul lucrului cu oamenii fără doar și poate. Și dacă ar fi să aleg un singur beneficiu al acestei lecturi, acela ar fi faptul că mi-a scos în cale foarte înțeleptul poem Oricum al Măicăi Tereza.

This Is Not Propaganda – ne-am confruntat cu toții cu avalanșa de zvonuri, păreri și informații contradictorii referitoare la pandemia de Covid-19 sau la războiul din Ucraina sau alte câte și mai câte. Nimic special, n-am fost decât un crâmpei dintr-un război modern, unul care are în centru informația, distorsionarea ei și propagarea întru schimbarea atitudinilor oamenilor. Pentru a desluși puțin trăsăturile inedite istoric ale acestui conflict, Peter Pomerantsev călătorește pe toate meridianele lumii, de la Manila la Moscova, de la Beijing la Londra, și intervievează experții de o parte și de alta a baricadei dintre manipulatori și dezinformatori și aceia care îi combat. Cred că fiecare dintre noi are un prieten sau o rudă care, deși persoană de toată isprava, a aderat la idei și scenarii dubioase, cel mai adesea preluat de pe rețelele sociale. Înainte de a-i cataloga rapid drept proști, merită să îl urmăm pe Pomerantsev în măruntaiele acestei imense mașinării a minciunilor, omniprezentă și din ce în ce mai uzitată de guverne, chiar și cele democratice. Provocarea adresată omului modern nu este de a mai învinge cenzura, ci de a cerne o pepită de adevăr în noianul de mizerii care ne asaltează. E o sarcină grea, care pe mulți îi obosește și îi face să piardă încrederea în viitor. Dar e o sarcină pe care trebuie să ne-o asumăm.

Non-ficţiuni pe care le-am citit

Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)

Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie

Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (42)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (43)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (44)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (45)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție francofonă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (47)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (48)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (49)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (50)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (51)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție ludică

Non-ficțiuni pe care le-am citit (53)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (54)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (55)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (56)

Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție sportivă

Non-ficțiuni pe care le-am citit (58)

Non-ficțiuni pe care le-am citit (59)