Top 10 opere de artă de la Wine Tonic

By Iulian in Intre gustativ si conceptual, Sa privim pictura! 0 Comment

Chiar când scriu aceste rânduri are loc la Craiova, la Ramada Plaza, Festivalul de Vinuri Wine Tonic.

Dincolo de nenumăratele experiențe gustative (să nu cumva să ratați standul celor de la Eliada), o plăcere anume pentru mine a fost să admir etichetele sticlelor de vin.

Mai greu a fost să aleg zece dintre ele și inuman de dificil a fost să le ierarhizez.

Dar am scos-o la capăt, iar mai jos aveți Top 10 opere de artă de la Wine Tonic.

***

10. Crama Catleya, pentru marea de cuvinte care ilustrează numele vinului, o metaforă care mă trimite cu gândul către foșnetul de arbori sau talazurile mării sau o mulțime neliniștită.

***

9. Crama Roy & Dîmboviceanu, pentru că au înțeles că farmecul unei opere de artă nu înseamnă întotdeauna să o arăți ca întreg, ci doar ca o parte.

***

8. Crama 1000 de chipuri, pentru că au ales un fragment dintr-o pictură de-a pururi fascinantă – Omul cu turban roșu de Jan Van Eyck.

***

7. Crama Domeniile Franco-Române, pentru cum te împietrește cu privirea o Medusa excelent redată în perspectivă.

***

6. Crama Oprișor, pentru perspectiva naivă, dar eficace, precum și pentru farmecul motivelor populare utilizate.

***

5. Crama Purcari, pentru superba juxtapunere vizuală, care îmi aduce aminte de una dintre cele mai frumoase melodii pe care le-am ascultat vreodată la un concurs Eurovision – Silent Storm.

***

4. Crama Basilescu, pentru un lăutar cu țambal de gât și înaripat ca un înger. Cum să reziști la așa ceva?

***

3. Crama Vinaltus, pentru mai multe motive: eterica strălucire pe un cer de noapte liniștită a lunii din nume; enigmatica prezență a furnicilor; cuvântul ”picote” care în franceză înseamnă ”furnicături”, atât de potrivit pentru senzațiile pe care ți-o trezește un vin de calitate.

***

2. Distribuitorul Wine Point, pentru acest vin străin, a cărui etichetă este în întregul ei o veritabilă poveste, pe care am înțeles-o ca pe un fel de Cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei Vinului, realizată în stil de gravură de Albrecht Durer.

***

1. Crama Dradara, pentru acest omagiu inegalabil adus capacității minții omenești de a transforma haosul lumii în cuvinte, în povești, în sens și speranță.

A venit testul pentru gurmandul connaisseur – Wine Tonic

By Iulian in Intre gustativ si conceptual, Publicitate 0 Comment

Am deja vreo câțiva ani și vreo treizeci de degustări de când sorbirea cu măsură și plăcere a vinului a intrat în viața mea.

Fiecare eveniment a fost diferit, a fost o lecție despre natura senzorialității și despre convivialitatea specială pe care vinul o catalizează.

Acum a venit moment unui test de mare anvergură – Wine Tonic.

Wine Tonic este cel mai mare festival de vin din Oltenia. Se va desfășura in weekendul 4-5 noiembrie 2023 la Ramada Plaza Craiova.

Ca orice festival, vine cu o listă de participanți, iar aceasta este cuprinzătoare, după cum puteți vedea.

100 Chipuri

Alexandrion

Averești

Avincis

Banul Craiovei

Basilescu

Borbone

Budureasca

Casa de Vinuri Cotnari

Catleya

Cepari

Chateau Cristi

Corcova

Cricova

Darabont

Domeniile Franco-Române

Domeniul Bogdan

Domeniul Drăgași

Dradara

Eliada

Gedis

Gramofon

Jidvei

Liliac

Măgura Zamfirei

Oprișor

Panciu

Peter John

Prodal 94

Purcari

ReWine

RGP

Sarica Niculițel

Strunga

Tepaso

Vinaltus

Vinarte

Vînju Mare

Vitis Metamorfosis

Vlădoi

Wine Point

O parte din nume îmi sunt familiare și vreau să le reîntâlnesc, altele sunt pitorești și vreau să le cunosc.

Greu, maică, greu.

Mai ales că festivalul Wine Tonic se va desfășura pe durata (din păcate) a doar două zile, după cum urmează:

Sâmbătă, 4 noiembrie, între 12:00 și 20:00.

Duminică, 5 noiembrie, între 10:00 și 17:00.

La o așa bogăție bahică, e nevoie de ceva organizare.

Din experiența degustărilor anterioare, știu că echipa vinurilor are următoarea ordine a numerelor de pe tricou: alb – roze – roșu.

Ca urmare, voi aloca o zi vinurilor albe, iar alta vinurilor roșii.

Nu mă întrebați ce fac cu roze-urile, e o dilemă la care n-am găsit încă răspuns.

Dar nu le voi ocoli, asta e sigur.

Un alt aspect vital la o degustare este hidratarea corespunzătoare, astfel încât caut o cisternă portabilă, să am apă la mine în mod corespunzător.

Un bilet pentru Ro Wine costă 35 de lei pentru o zi și 60 de lei pentru ambele zile. Dacă procedez ca Hagi Tudose, și gust câte un pic de la unul, de la altul, ies cu o experiență gustativă în care raportul cost-beneficiu ar fi foarte pe placul personajului lui Delavrancea.

Biletele se pot achiziționa la intrarea evenimentului sau de pe www.bilet.ro.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (23)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 0 Comment

Am călătorit mult pe meridianele vinurilor oltenești, atât de mult, încât pelerinaju-mi mă aduce deja des în compania unor licori pe care le-am mai întâlnit cândva.

De data asta le-am întâlnit chiar pe cele din gama Pelerin a Domeniului Drăgași din jutețul Vâlcea, pe care am avut ocazia să le degust acum ceva ani.

Aventura acelei crame era atunci la început.

Acum le-am regăsit creațiile oenologice mai îndrăznețe, mai pitorești, mai inovative. Un exemplu peremptoriu este faptul că nu s-au dat în lături de a realizat un vin Rose din struguri albi, contrazicând practica obișnuită de utilizare a strugurilor roșii.

Am aflat, pentru prima dată în viața mea despre tehnica de vinificație Ramato, prin care mustul rămâne în contact cu pielițele mai mult timp în perioada fermentării.

Toate acestea ne-au fost prezentate de Alina Bușu, reprezentanta Domeniului Drăgași, în ale cărei energie și pasiune am descoperit încă o dată acest spirit animat al cramelor private din România care sfidează terroir-ul economic, legislativ și politic neprielnic din țărișoara noastră și care își fac treaba admirabil de bine.

Și așa cum conchideam alături de comesenii mei, gustul unui vin are ceva senzorial, dar și cultural, iar asta mi s-a relevat cu foarte multă pregnanță în asocierea culinară cea mai spectaculoasă a serii – Arhon Cabernet Franc 2017 și Grana Padano Delaco D’Exceptie.

O combinație care m-a transportat înapoi în timp în două feluri.

Unul a fost stârnit de numele vinului, ”Arhon”. Alina Bușu ne-a explicat că intenția a fost de a face trimitere la rangul boieresc din vechime, știut fiind că pântecoșii potentați de pe meleagurile noastre se dădeau în vânt după vinurile roșii, așa cum minunat ne povestește Sadoveanu.

Imaginația mea a fost, însă, împinsă și mai departe, către arhonții din Atena antică, magistrații care împărțeau dreptatea.

Și tot dreptate îi dau și eu unui contemporan al acestor arhonți, lui Epicur, care spunea:

N-ai nevoie de multe să fii fericit.

Un pic de brânză, un pic de vin și prietenii alături.

Exact ce s-a întâmplat la această ediție de Brânzeturi cum se… cuVin, organizată de Asociația Bloggerilor Olteni și de la DictionarCulinar.ro și găzduită de C House Milano Craiova.

Dar împerecherea Arhon Cabernet Franc 2017 și Grana Padano Delaco D’Exceptie mi-a facilitat o călătorie retrospectivă și pe coordonate pur senzoriale.

La chiar prima dintre aceste degustări, care au ajuns deja la un număr îmbucurător de mare, combinația brânză-vin care mi-a câștigat papilele gustative era una formată tot dintr-un vin roșu și Grana Padano.

E ceva aparte în modul cum vinul cel purpuriu se strecoară între bucățelele sfărmate ale brânzei.

E ceva anume în subtila lor interacțiune.

E ceva special în alchimia unică pe care o degajă.

Am trăit în prezent, dar și în trecut.

Și mi-am adus aminte de nemuritoarele vorbe ale lui Omar Khayyam:

Bea vin: timpul te paște, viclean,

Zadarnic fugi, te-ajunge din urmă

Și-o zi ca asta să regăsești

Nu mai putea-vei mâine.

Imaginile au fost suprinse de degustătorul-șef Daniel Botea.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (22)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 0 Comment

Se spune că trăim pentru a ne împinge limitele cât mai departe.

Dacă e pe așa, exact asta asta am făcut la cea mai recentă ediție a Brânzeturilor cum se… cuVin, unde programul a inclus nu mai puțin de opt vinuri diferite.

Cum spune un cursant al meu foarte hâtru:

Nici ție nu ți-e ușor.

Furnizor de plăceri gustative au fost Crama Gramofon Wine, pentru vinuri, și Delaco, pentru brânzeturi.

Crama Gramafon, localizată în această Burgundie de România, adică regiunea Dealu Mare, nu are un nume întâmplător, deoarece unul dintre aceia care a fondat-o are legături puternice cu lumea muzicii.

Nici vulpoiul care apare pe etichetele multora dintre sticle nu e lipsit de tâlc, dar aceasta este o poveste pe care vă las să o descoperiți când veți ajunge la unul din multele evenimente muzicale pe care cei de la Crama Gramofon le organizează pe domeniul lor.

Ajuns aici, o să fac o excurs despre pasiune.

Urmărind-o pe Sabina Stroe-Bibescu, reprezentanta pasionată a cramei, în timp ce descria geneza acestei aventuri oenologice, care a inclus, printre altele, pasiunea fondatorului pentru vin, mi-am dat seama că, uneori, scrierile acelea pe care le numim îndeobște motivaționale au dreptate.

Nu poți face nimic fără pasiune.

Da, e nevoie de muncă, de știință, de sacrificiu, de orientare spre rezultate.

Dar fără pasiune niciuna dintre cele de mai sus nu stă în picioare prea mult.

Altfel cum ar mai fi putut îndrăzni cei de la Gramofon Wine și toți asemeni lor pe care am avut ocazia să îi cunosc până acum să pășească pe un teritoriu minat de volatilitatea gusturilor publicului și de o competiție acerbă?

În lumea aceasta a vinului e un nivel atât de înalt de pasiune dublată de profesionalism, că n-ar strica să dea lecții și altora.

Îmbrăcate în straie atât de muzicale, era inevitabil că împerecherile vinurilor cramei Gramofon Wine cu brânzeturile Delaco vor sta sub semnul sonorității armonioase.

Și așa a fost. Fiecare combinație a avut triluri aparte, cu care am rezonat mai mult sau mai puțin. Au fost sonate albe, lieduri rose sau simfonii roșii.

Dar, dacă e să aleg compoziția care mi-a plăcut cel mai mult, aceasta a fost cea care a deschis festivalul gustativo-sonor și care a adus împreună Gramofon Wine Prosecco și Aperifrais Ile de France.

A fost uvertura serii și a fost echivalentul acelor talgere lovite și a gongului care te anunță că te așteaptă un festin.

Numele de Prosecco nu este fără temei, căci această licoare este realizată după toate canoanele italiene, iar acest detaliu, împreună cu combinația foarte vivace dintre perlajul și aciditatea vinului și varietatea aromelor bucățelelor de brânză m-au condus cu gândul către Uvertura din Wilhelm Tell de Rossini, căreia pur și simplu nu îi poți rezista.

Localul care ne-a găzduit și de data aceasta a fost C House Milano Craiova care, dat fiind specificul muzical al serii, s-a transformat temporar în chiar Scala din Milano.

Nu credeam a învăța vreodată că vinurile se și ascultă!

Imaginile au fost surprinse de comeseanul și prietenul Daniel Botea.

Vinuri spumante și interpretări spumoase

By Iulian in Intre gustativ si conceptual, Teatru 0 Comment

Fără să ne fi propus neapărat asta, noi, cei din Asociația Bloggerilor Olteni, am devenit un mic club unionist.

Aveam deja la activ două degustări de vinuri din Republica Moldova, o cale sigură de a stabili punți bilateral benefice cu cei de peste Prut.

Iar acum s-a adăugat o a treia, menită a aprofunda cunoașterea domeniului Chateau Vartely din regiunea de mare tradiție a Orheiului.

Data trecută a fost dedicată vinurilor clasice, dar acum, în plin sezon estival, ne-am îndreptat cu precădere spre vinuri spumante.

Deși nu eram mare fan al acestui tip de licoare, a-l explora îndeaproape s-a dovedit a fi o aventură fascinantă.

În primul rând, am fost surprins de varietatea gusturilor pe care le poate propune un asemenea vin. Seria de spumante care ni s-a dezvăluit a constat din Inspiro Spumant Alb din Fetească Regală, brut; Inspiro Spumant Rosé din Pinot Noir, sec; Inspiro alb Muscat, demisec; Inspiro Rosé Muscat, demisec; Spumant Pinot Noir, brut, metoda clasică.

După cum vedeți, cei de la Chateau Vartely nu duc lipsă nici de soiuri de struguri, nici de inspirație (jocul de cuvinte e aproape premeditat).

Pentru că sunt om și nimic din ce e omenesc nu mi-e străin, preferatul meu a fost acest vin spumant care a știut cel mai bine atât să mă împungă prietenește cu aciditatea, dar și să mă mângâie cu un suav gust de dulce.

Vă las câteva secunde să vă uitați pe lista suspecților de mai sus, să alegeți făptașul.

Iar acesta a fost Inspiro Spumant Rosé din Pinot Noir, sec. Nu mi-aș fi imaginat că pretențiosul Pinot Noir poate adopta o astfel de metamorfoză.

Nu doar celulele gustative au fost solicitate la această degustare, ci și cele cenușii.

Am învățat să urmăresc perlajul, adică avântul micilor bule spre suprafață.

Am exersat tehnica deschiderii manuale, fără pagube în stânga sau în dreapta.

Am descoperit tehnica sabrajului, prin care o sticlă este desfăcută cu o unealtă deja de tristă amintire în Craiova.

Am aflat despre degorjare, cuvânt derivat din franțuzescul ”gorge”, semn că sora noastră mai mare de gintă latină a fost și este far călăuzitor în multe domenii, mai puțin armonia socială, după câte se pare.

Toate acestea s-au petrecut sub călăuzirea Svetlanei Matvievici, ale cărei pasiune, exuberanță și voioșie sunt la fel de răcoritoare precum spumantele pe care ni le-a adus.

Și, pentru că i le remarcasem încă de la prima ei descindere la Craiova, am reușit să o conving a fi una dintre protagonistele încă unei scurte piese de teatru pe care am tradus-o și pe care ne-a găzduit-o Crama 91 din cadrul Hotelul Craviovița.

Scurta reprezentație s-a intitulat O chestiune de bărbați, a fost scrisă de Ferenc Molnar acum vreun secol și s-a învechit ca vinul bun, prilejuindu-le interpretări spumoase celor două actrițe (căci le pot numi fără opreliști așa).

Locvacitatea și prezența scenică ale Svetlanei au fost întrebuințate la randament maxim (cu un subtil adaos de experiență autobiografică), iar colega-mi bloggeriță Roxana, care e dinamismul în persoană, și-a însușit rolul nevestei șterse și naive cu o dedicare impresionantă.

Teatru, vin, prietenie transfrontalieră.

Aceasta este vara mulțumirii noastre.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (20)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 2 Comments

A fost odată ca niciodată o degustare de vinuri împerecheate cu brânzeturi la care a participat autorul acestor rânduri.

Anii au trecut, fire albe s-au mai strecurat în părul său și al comesenilor, dar această tradiție a evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin a continuat neabătută, înfruntând pandemii și izolări și războaie.

De data aceasta am reușit să îmi potrivesc prezența cu a cramei Liliac, care, acum ceva timp întinsese la maxim limitele colegilor mei, printr-o gamă de nouă reprize de sorbiri bahice.

Sesiunea de acum a fost mai cuminte și a avut o configurație echilibrată, a început cu un spumant, a sfârșit cu un vin desert, trecând prin cele trei culori pe care le cunosc pe lume, alb, roze și roșu.

Dintre toate aceste asocieri, preferata mea a fost cea care a adus împreună Liliac Sauvignon Blanc și Camembert Ile de France de la Delaco.

Experiența mea anterioară cu Sauvignon Blanc îmi întipărise senzația unui vin liniștit, răcoritor, caracteristici pe care le-a avut și acesta, plusând cu o aciditate plăcută, ca zâmbetele pe care ți le smulge un introvertit cu simțul umorului, care aruncă în discuție câte o vorbă de duh.

Combinația cu brânza Camembert, la rându-i generatoare de trăiri gustative calme, dar în niciun caz anodine, a fost desăvârșită.

Nu explozivă, nu invazivă, nu sforăitoare.

Dar memorabilă.

A contribuit la asta și o amplă metaforă pe care mi-am construit-o mental și care a pornit de la spusele lui Alexandru Zeca, reprezentantul cramei, potrivit cărora prin acest Sauvignon Blanc, cei de la Liliac au vrut să facă apel la gusturile copilăriei, în special la socul cules primăvăratic și transformat estival în acel suc răcoritor pe care încearcă (fără succes) atâtea companii să îl imite.

Acest recurs la amintiri m-a aruncat cu gândul la Persistența memoriei, tabloul lui Salvador Dali, inspirat, după cum el își relata, din imaginea unor bucăți de Camembert prelingându-se de o masă.

Vinul este ghid prin tezaurul format de circumvoluțiuni.

Din tot ce s-a glăsuit la această relatare, m-a încântat și povestea numelui Cramei Liliac.

Fiind din Transilvania, nu s-a sfiit a exploata mitul pe care ni l-a azvârlit Bram Stoker în ogradă, dar acest animal atât de interesant nu este doar un simbol vag amenințător, dimpotrivă. Liliecii aciuați în clădirile vechi din preajma podgoriei sunt neîntrecuți vânători ai insectelor care dăunează viței de vie, așa că proprietarii le-au adus astfel cel mai semnificativ prinos de recunoștință.

Dacă nu v-am convins încă de amploarea deliciilor acestei seri, aflați și că în festinul, frugal în aparență, spectaculos în esență, s-au regăsit și pufoase felii de Focaccia, pregătite de cei de la C House Milano Craiova, peste care a curs uleiul de măsline desăvârșit al celor de la Eliada.

Vin, pâine, brânză, ulei de măsline, prieteni, voie bună.

Un symposium a la Platon, nu neapărat pe filosofie, ci pe eudemonie.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (19)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 0 Comment

Din aceleași motive teatrale ca data trecută, n-am participat chiar de la început la cea mai recentă ediție a evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin, organizat de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro la C House Milano.

A fost o ediție aparte, parcă inspirată din scrierile hinduse, având drept obiect de studiu și savurare gama de vinuri Prince Vlad de la Domeniile Vînju Mare, în diverse avataruri ale sale.

Am sosit la timp, încât să fie judecător între Prince Vlad Cabernet Sauvignon, lider autoritar a ce înseamnă vinuri roșii, și Prince Vlad Merlot, veșnicul aspirant la coroană, care, cu taninii săi mai blânzi, reușește să adune o bază de susținători suficient de mare, încât soarta disputei să nu fie niciodată tranșată pe deplin.

Orice rege are o regină, așa că Prince Vlad Cabernet Sauvignon a avut drept consoartă Grana Padano Delaco D’Exceptie, iar Prince Vlad pe Grand Blue Delaco. Un pic de libertinism din partea-mi mi-a permis să le împerechez și încrucișat, rezultând următoarea concluzie:

Cabernet Sauvignon își păstrează tronul, dar să nu se culce pe-o ureche, adversari are mulți și remarcabili.

Însă momentul de vârf al serii a venit din partea unei alte metamorfoze a lui Prince Vlad, una venind din negurile istoriei.

La scurt timp după ce a fost pus în sticle, un lot de Prince Vlad Cabernet Sauvingon Grande Reserve din 2001 a fost considerat pierdut pe vecie, când tavanul depozitului unde se aflau sticlele s-a prăbușit.

Asta până de curând, când lucrări de renovare au scos la iveală un număr îmbucurător de mare de recipiente intacte, care au supraviețuit și au așteptat cu răbdare titanică să își găsească băutorii de peste decenii.

Reprezentații cramei Vînju Mare au fost generoși și ne-au pus la dispoziție câteva dintre aceste sticle, iar Lenuța și Narcis Neagoe, a căror pasiune pentru vin are accente cărturărești și poetice deopotrivă, au făcut o alegere foarte înțeleaptă.

Au hotărât să deschidă unele sticle cu câteva ore înainte de eveniment, pentru a aerisi vinul venerabil, dar și să deschidă unele pe loc, astfel încât participanții să poată simți diferența.

Și ce diferență!

Întregul meu aparat senzorial a receptat variațiile vinului în contact cu aerul.

Nu doar că a existat o distincție neîndoioasă între ipostazele sale despărțite de câteva ceasuri de aerisire, dar cel desfăcut pe loc suferea metamorfoze la fiecare cinci minute, așa că, de fiecare dată când sorbeam din pahar, trăiam o experiență nouă.

Minunată ilustrare a dictonului Panta rei al lui Heraclit.

Totul curge, iar sper ca vinul va tot curge în paharele bloggerilor olteni și în 2031 și în 2041 și mai departe.

Imaginile sunt surprinse de părintele acestor superbe degustări, colegul și prietenul meu Daniel Botea.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (18)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 0 Comment

Această ediție de sibaritism colectiv al condeierilor virtuali din Craiova (organizat de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro) a fost una incompletă pentru mine, pentru că, din motive teatrale, n-am ajuns decât la ultimele trei împerecheri de vinuri și brânzeturi.

Incompletă, dar compactă, pentru că toată experiența mea de la această degustare poate fi rezumată printr-o sintagmă de pe vremuri, dragă unora, odioasă altora – Trei culori cunosc pe lume.

Căci din gama variată a celor de la Domeniile Franco-Române mi-au ieșit în calea papilelor gustative Arrogance Alb Demisec 2021, Arrogance Rose sec Bio 2021 și Vigneron Pinot Noir Barrique Bio 2018.

Câte un reprezentant al fiecărei mari familii de vinuri, al căror veșnic câmp de bătălie este cavitatea bucală a fiecăruia dintre noi, precum Arrakis pentru Atreides, Harkonnen și Imperiul Galactic.

În ceea ce mă privește, câștigător de data aceasta a fost vinul roșu, Vigneron Pinot Noir Barrique Bio 2018 a cărui consoartă din Casa Brânzeturilor a fost, oficial, Grana Padano Delaco D’Exceptie.

Pinot Noir este un vin capricios, nu doar pentru cerințele aparte pe care le are pentru a parcurge lungul proces de la strugure la licoare, ci și pentru relația mea senzorială cu el de-a lungul timpului.

Nu mi-aduc aminte multe dăți în care să fi rezonat cu el ca acum. Și asta nu s-a întâmplat, pentru că, precum spunea o colegă de degustare, ”e un vin bărbătesc”.

Nu, chestiunile de gen nu au nicio legătură. A fost pur și simplu o atracție instantanee, potențată de prezența brânzei Grada Padano, una dintre preferatele mele, cu textura ei granulată și gustul fin, dulceag, ușor sărat.

Pentru că Daniel a ales să așeze mai multe brânzeturi pe același platou, i-am acordat acestui Pinot Noir de la Domeniile Franco-Române niște aventuri extraconjugale cu Emmentaler Delaco sau cu British Cheddar Delaco D’Exceptie.

Iar rezultatul a fost același. Vigneron Pinot Noir Barrique Bio 2018 a rămas stăpân al plăcerii mele din acea seară.

Dacă voi ajunge din nou la Dealu Mare, îl voi caută acasă, la Domeniile Franco-Române.

Până atunci, le mulțumesc reprezentantului acestei crame, Mihai Frîncu, pentru prezentări oenologice și dezinvoltură, lui Daniel Botea, pentru că a ajuns degustător autorizat de brânzeturi și ne mai dă și nouă dintre ele, precum și celor de la C House Milano pentru găzduire.

Imaginile sunt meșteșugit surprinse de colegul Ion Mihăescu de la immedia.ro.

Vin moldovenesc + Teatru oltenesc = Unire!

By Iulian in Intre gustativ si conceptual, Teatru 0 Comment

Anul trecut am sărbătorit Ziua Basarabiei degustând vinuri moldovenești.

Anul acesta, prin eforturile neobositului Daniel Botea, am reeditat isprava, cu mici și simpatice variațiuni pe aceeași temă.

Sursa de încântare bahică și nu numai a fost acum Chateau Vartely din zona Orheiului, ceea ce pe mine m-a transpus instant într-o atmosferă romanescă, amintindu-mi de personajul negativ din Neamul Șoimăreștilor.

Așa cum se cuvine, dat fiind regiunea de origine a vinurilor, prezentarea lor a început cu niște Amintiri din copilărie, mai precis a Svetlanei Matvievici, al cărei har de povestitoare ne-a fermecat în așa hal, încât nici nu ne dădeam seama când vine din nou pe la mese, cu un nou soi de vin de încercat.

Iar varietatea acestor vinuri este una remarcabilă, toate beneficiind de personalități bine definite..

Gama Totem, de pildă, are o etichetă multipremiată și pe bună dreptate, pentru că, dincolo de modul cum exploatează tehnologia, oferind, prin scanarea unui cod QR, o mostră de realitate augmentată, te îmbie să o atingi, să îi simți textura în relief. Iar vizual, pe mine, unul, m-a trimis cu gândul la comorile găzduite de Muzeul Guimet, unul dintre cele mai spectaculoase ale Parisului.

Gama Cameo m-a surprins prin îndrăzneala conceptuală. Să alegi pentru un vin un termen folosit îndeobște în cinematografie (apariția fugitivă a unui actor, adeseori fără a figura în distribuția oficială) este riscant, însă filosofia din spatele acestei decizii mi s-a relevat după un pic de reflecție gustativă.

Orice strop de vin pe care îl savurezi, pe care te concentrezi, când nu te grăbești să bei în neștire, este o un moment tranzitoriu, unic și irepetabil.

Care merită prețuit.

Evident, nu am putut trece cu vederea Goliatul zilei, sticla de 3 litri de Taraboste, al cărei conținut a stat la decantat o bucată bună de vreme, tocmai pentru a se putea manifesta în plenitudinea aromei. Silueta mătăhăloasă a sticloanței și taninul viguros al vinului m-au trimis cu gândul la boierii pântecoși din scrierile lui Sadoveanu și chiolhanurile lor legendare (vezi primul capitol din Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă).

Dar, pentru mine, primus inter pares a acestei degustări a fost Individo, care aduce împreună două soiuri specifice moldovenești, Fetească neagră și Rară neagră. Nu doar că am simțit că mi se adresează mie, individual, dar a oferit acel rar echilibru între intensitatea și discreție a gustului pe care îl caut de când m-am aventurat în această lumea această fascinantă a vinului.

Multe și felurite lucruri ne-a mai istorisit Svetlana, inclusiv despre cum Republica Moldova, o tărișoară pe care mulți nu o bagă în seamă e nici mai mult nici mai puțin decât un veritabil teatru de luptă geopolitico-oenologică între SUA și Rusia.

O dorință exprimată lui Daniel de către invitatele noastre moldovence a fost să vadă o piesă de teatru la Craiova.

N-a fost să fie pe scena Naționalului craiovean, dar s-a întâmplat să aibă loc în Crama 91, pentru că, ispitiți de succesul fulminant al reprezentației anterioare, colegii mei bloggeri și-au dorit să le mai aduc o piesucă.

Și le-am făcut pe plac, și mie totodată, traducând delicioasa Îngerul dă buzna a aceluiași Floyd Dell.

Regula de aur spune că nu va fi blogger care să nu aibă șansa să se manifeste artistic astfel, așa că distribuția a fost cu totul alta față de data trecută.

Dar dăruirea a fost aceeași.

Îmi va face o plăcere perpetuă să îmi aduc aminte de modurile diferite în care actorii și-au abordat interpretările.

Unii au plusat pe propriul fel de a fi.

Alții s-au transformat cu totul.

Ba au fost chiar și unii care au ales să redea indicațiile scenice gestuale din piesă, pe care un spectacol lectură (la prima vedere!) nu prea poate să le pună în practică, în general.

Rezultatul este după cum puteți vedea în imaginea de mai jos.

Cu vin s-a scris încă o pagină de istorie mică, dar importantă, de comuniune și solidaritate.

Și s-a mai făcut un pas către un vis la care mulți locuitori de o parte și de alta a Prutului nu au renunțat niciodată.

Imaginile sunt surprinse de colegii mei Xaara Novack și Daniel Botea.

Să-mi trăiască prietenii bloggeri, că multe calități mai au!

By Iulian in Intre gustativ si conceptual, Teatru 0 Comment

În 2012, în loc să vină sfârșitul lumii, cum cică ne-ar fi prezis mayașii, se năștea, de fapt, o alta.

Prietenul Daniel Botea și alți doi posesori de bloguri își dădeau întâlnire și hotărau ca o astfel de reuniune să aibă loc lunar.

Nu numai că au reușit să se țină de această rezoluție, dar, 11 ani mai târziu, e deja sărbătoarea unei comunități, nu a unui simplu grup de oameni.

O comunitate din care sunt onorat să fac parte, pentru că membrii ei vin cu o varietate minunată de caractere și calități.

Unele calități pe care le știu mai demult, altele pe care le descopăr cu încântare pe măsură ce trece timpul.

Unii dintre ei sunt experți în marketing.

Alții în programare.

Unii cunosc Craiova ca în palmă.

Alții au mâini îndemânatice.

Unii sunt nelipsiți de la evenimentele culturale.

Unii dansează foarte frumos.

Alții dansează foarte haios.

Și, mai nou, am descoperit că prietenii și colegi mei bloggeri sunt neînfricați, deschiși la minte și talentați actoricește.

Spun neînfricați, pentru că au acceptat provocarea mea de a lectura o mică bijuterie dramaturgică într-un act, intitulată Ciorapii Regelui Arthur, scrisă de Floyd Dell.

Patru dintre ei s-au înhămat la asta și au făcut-o cu atâta dedicare și har interpretativ (Nota Bene! textul era la prima vedere!), încât ceilalți i-au ascultat cu atenție și într-o liniște care s-a transmis și celorlalți clienți ai Cramei 91 de la Bacolux Craiovița Hotel & Events.

Asta, după ce în prealabil vizitasem întregul complex, care e generos cu spațiul pentru evenimente (există trei săli de festivități, cu capacități variind de la 80 la 300 de participanți), dar și cu facilitățile de cazare, atât pentru însurăței de orice vârstă, cât și pentru oamenii de afaceri chitiți să muncească de oriunde.

După toate zbaterile și dezbaterile cultural-teatrale, mergea un festin a la Lucullus, de care am avut parte combinând bucatele de la Crama 91, vinurile de la Sâmburești (unde s-a filmat Ramon, apropo), preferatul meu fiind Sauvignon Blanc, precum și hidratarea de la AQUA Carpatica.

Tortul, element indispensabil al oricărei sărbătoriri, a fost realizat de aceeași persoană care o face de ani de zile: mama fostului nostru coleg de breaslă blogosferică, Geordan.

Eu am plecat nițeluș mai devreme, ca să ajung la Băgău, dar am auzit povești că prietenii și colegii mei bloggerii au petrecut și dănțuit mult după aceea, până ce și-au tocit condurii, iar opincile au ajuns ferfeniță.

Printre multe calități despre care vorbeam se numără și cea pentru fotografie a colegului Ion Mihăescu, autorul imaginilor din acest articol.