Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (30)

Era o seară ploioasă de vineri.

Neliniștea alegerilor ce urmau să vină plana asupra tuturor.

Vedeam și simțeam toate acestea, dar eram ferit de morbul bacovian pe care îl proiectau, pentru că mă găseam alături de colegii mei de spiță blogosferică la o nouă ediție de Brânzeturi cum se… cuVin.

Fiecare dintre aceste evenimente sibaritic-sociale este special, dar acesta a fost unul aparte, pentru că, în cadrul lui, am regăsit vinuri ale Cramei Corcova, prezentate chiar de proprietarul român al întreprinderii, Șerban Dâmboviceanu, el însuși protagonistul uneia dintre cele mai reușite incursiuni culturalo-bahice de la începuturile-mi în domeniu.

Într-o lume agitată, în perpetuă schimbare, a fost mai mult decât dătător de speranță să văd că eleganța, bonomia și generozitatea în explicații care l-au caracterizat atunci au rămas neschimbate.

În dialogul cu domnia sa, am revăzut și sporit impresia că domeniul Corcova este un tărâm unde s-a consumat multă istorie.

În cadrul discuției, am aflat că, în unele porțiuni ale viei, solul păstrează scoci antediluviene, de pe vremea că mealegurile noastre erau acoperite de un ocean, iar omenirea era doar un un vis îndepărtat.

Mihai Viteazul, care, până să ajungă ban al Craiovei sau domn al Țării Românești, a fost și bănișor de Strehaia, a făcut danii unor apropiați unele podgorii din zonă, iar crama existentă la 1907 a fost arsă în focul răscoalei din acel an.

Sub atenta și priceputa oblăduire a prințului Anton Bibescu, un veritabil crai de curte veche (dar asta e o altă poveste), ingineri austrieci au construit facilități moderne, care au rezistat până în prezent, tancurile de ciment, bunăoară, fiind utilizate chiar și acum în procesul de vinificare.

Și, fără să fi premeditat în vreun fel asta, permanența istoriei s-a manifestat și în acea combinație vin-brânză care m-a cucerit cel mai mult senzorial și intelectual.

Și atunci, și acum am fost captivat de discreta distincție a unui Sauvingnon Blanc, care, deși e plasat la început de degustare tocmai pentru această virtute a sa, nu trece neobservat, nu se strecoară prin istorie fără să lase vreun omagiu muzei Mnemosina.

Un vin sec, dar care a generat colocvii oricum, numai seci nu.

Dar, conform principiului enunțat de Heraclit, totul curge, așa că, față de Mozzarella Fresca de atunci, acum vinul și-a cununat aromele cu Camembert Delaco, tot o brânză din lapte de vacă, tot onctuoasă și mătăsoasă ca textură, dat una matură, că doar m-am mai maturizat și eu între timp, nu?

Am fost găzduiți de spațiul șugubăț al localului 12Doișpe, care invita la un dialog pe măsură, udat de licoare bahică din belșug, dar și hidratați cu neprețuita apă de masă Dolce Vita, care a neutralizat binecunoscutele efecte secundare ale vinului, lăsând să domnească încrederea, speranța și umorul.

Hai să le facem permanente, ce ziceți?

Credit foto: Daniel Botea, zis și CCRu’.

Istorioară despre Roșioară

Filoxera.

Spune acest cuvânt unui viticultor sau unui pasionat de vinuri și vei vedea cum îl scutură un fior.

Această vietate minusculă a devastat vițele de vie din Europa, inclusiv din România în prima parte a secolului XX.

Ce a fost Marea Ciumă pentru oameni a fost filoxera pentru struguri.

Și totuși, au existat oaze de rezistență împotriva acestui dăunător, iar una dintre ele este zona Dăbuleniului din Dolj, unde, grație solului nisipos, deloc agreat de voracea creatură, a supraviețuit soiul numit Roșioară.

Auzisem vag despre acest supraviețuitor din vechime, însă poveștile ajunse până la mine îl asociau unui vin slăbuț, care e realizat doar de oamenii din partea locului și destinat doar lor.

Prietenii mei, Lenuța și Narcis Neagoe, mi-au spulberat această prejudecată în cel mai savuros mod cu putință.

Alegând cu atenție ciorchine cu ciorchine dintr-o podgorie venerabilă din zona Dăbuleniului (uitați-vă numai cât de noduroasă e), datând tocmai din 1940, au plăsmuit două forme remarcabile de vin rose.

Performanța e cu atât mai meritorie, cu cât acest tip de vin n-a fost niciodată printre preferatele mele.

Fără să-mi displacă a priori, rar am găsit câte un rose care să se bată cu simplitatea plină de distincție a unui vin alb sau cu caleidoscopul de arome al unuia roșu.

Însă cele două creații oenologice ale Lenuței și lui Narcis sunt departe de acel rose lejer, de vară, care a cucerit mapamondul.

Unul e mai astringent și mai sec, celălalt mai onctuos, dar amândouă sunt vinuri solicitante, care te invită, ba nu, obligă, să le deguști cu atenție la detaliile senzoriale, cu acea lentoare hieratică impusă de ceremonia ceaiului, bunăoară.

La amintirea de neșters a acestei experiențe gustative a contribuit, probabil, și faptul că aveam impresia că gust un crâmpei de istorie.

Mai avem până găsim elixirul nemuririi.

Dar aici am găsit un substitut onorabil.

Credit foto: Aceiași Lenuța și Narcis Neagoe.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (29)

O seară muzicală superbă (fapt la care voi reveni mai jos) a avut drept încununare participarea tardivă, dar nu incompletă (căci am recuperat rapid) la o nouă ediție de sibaritism oenologico-culinar, cunoscut în Bănie și sub numele de Brânzeturi cum se… cuVin.

Oaspeții generoși care ne-au furnizat licorile bahice de data aceasta au fost cei de la Viile Metamorfosis din regiunea de mare tradiție Dealu Mare, pe care, pe măsură ce o descopăr, o asemuiesc cu Toscana cea glorioasă a surorii noastre de gintă latină.

De această cramă mă leagă o amintire foarte plăcută de acum ceva ani, când, la un târg de vinuri organizat de prietenul nostru neabătut, domnul Doru Ionescu, am descoperit pitorescul senzorial al soiului Shiraz (știu, e Syrah în Europa, dar trimiterile la Omar Khayyam et comp. sunt irezistibile), prin intermediul unui vin Metamorfosis.

Iar acum, mulțumită doameni Valerica Coza, l-am regăsit și îl voi savura din nou.

Însă, dacă e să aplic principiul latin sine ira et studio, vinul care a fost primus inter pares al serii nu poate fi decât încă o metamorfoză superbă a soiului Cabernet Sauvignon în Cantus Primus, asociat cu de-a pururi gustoasă brânză Grana Padano de la Delaco, cu textura ei inimitabilă.

Un buchet oenologic de arome bogat ca o cunună de lauri, dublat de distincția asumată a imaginii de ansamblu a acestui vin, care beneficia pe etichetă chiar de un citat din operă grandioasă a lui Ovidiu.

Cum am menționat anterior, veneam de la Filarmonica ”Oltenia” Craiova, unde ascultasem Stabat mater, emoționantă operă a lui Pergolesi, ale cărei versuri sunt, de asemenea, în latină.

Acest contact multiplu cu o limbă antică ai cărei beneficiari suntem m-a făcut să simt acea continuitate a istoriei care e reazăm subtil într-o lume atât de agitată.

Desfășurată în ambianța primitoare și aristocratică a Casei Universitarilor din Craiova, această seară de degustare a inclus și un moment de anulare a unui vot, că doar ne-am obișnuit cu asta.

Totuși, spre deosebire de mulți concetățeni ai mei, eu nu vreau turul doi înapoi, ci doar să se organizeze ale scrutine gustative.

Cu cât mai dese, cu atât mai bine.

Credit foto: Daniel Botea, zis și CeCeReu’.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut – 13 ani de socio-blogăreală

Acum treisprezece ani, spre finalul celei de-a doua domnii a lui Băsescu-Vodă, trei condeieri digitali (ziși și bloggeri) din Craiova s-au gândit să se întâlnească și, după ce au pus țara la cale, au conchis că isprava merită reeditată.

Anii s-au scurs, numărul bloggerilor (adăugându-l aici și pe mandea) a crescut, activitățile s-au întețit și au devenit tot mai interesante, așa că iată-ne în leatul 2025 sărbătorind o duzină și un an de Craiova Blog Meet.

Și am făcut-o într-unul dintre locurile noastre preferate, Casa Romanescu din Craiova, cu atmosfera-i distinsă, dar și relaxată, cu una dintre cramele noastre preferate, Domeniile Vînju Mare, dedându-ne la una dintre ocupațiunile noastre preferate, Brânzeturi cum se… cuVin.

Despre brânzeturi ne-a relatat marele nostru expert, care ne este și baci de ceva vreme, Daniel Botea, iar vinurile au fost povestite (folosesc termenul acesta pentru că e deja încetățenit printre noi) de reprezentanții Domeniilor Vînju Mare, Virgil Turcu – Manager de vânzări, și Aliona Ionescu – Șef de laborator, precum și de ceea ce anglo-saxonii ar numi ”The Wine Power Couple”, Lenuța și Narcis Neagoe.

Printre hohote de râs, discuții despre câte în lună și în stele, am împerecheat brânzeturi cu vin și le-am examinat compatibilitatea gustativă.

Poate că a fost și dispoziția-mi mai exuberantă, dată fiind ocazia, însă de data aceasta preferința mi s-a dus spre o combinație brânză-vin care a provocat senzații ca niște artificii aniversale în cavitatea-mi bucală.

Această asociere a fost între Vinul Principelui Cabernet Sauvingnon și Syrah sec și Grand Blue Delaco.

Licoarea bahică în cauză e rodul unei realizări aparte, numite multisepaj.

Spre deosebire de cupajul clasic, în care se amestecă vinurile odată făcute, aici se amestecă strugurii dintru început, așa că rezultatul este precum odrasla unui mariaj intercultural.

Impetuozitatea taninică a Cabernet Sauvignonului occidental a fost temperată, dar nu anihilată, de gustul mai molcom și mai mătăsos al Syrahului oriental (i-aș spune Shiraz, în onoarea lui Omar Khayyam, Hahez și Saadi, dar mi s-a explicat de către experții mai sus menționați de ce să folosesc termenul oficial de pe sticlă).

Această apropiere osmotică Est-Vest a conlucrat întru plăcerea mea cu Grand Bleu Delaco, o brânza din familia celor înnobilate cu mucegai.

Pare un oximoron, dar nu e.

Pentru mine, acele pete albastre, neplăcute în orice alt context, declanșează când le văd pe o astfel de brânză reflexe pavloviene pursânge. Sau, mai bine zis, pursalivare.

Deși cea mai spectaculoasă, această asociere a fost doar unul din deliciile unei seri îmbătător de distractive, care s-a finalizat cu un proces de votare soluționat mai transparent decât scrutinul prezidențial de la finele anului trecut.

Ca să-l parafrazez pe Narcis, mai jos înfățișat, vinul nu e doar comuniune, e democrație curată.

Imaginile au fost suprinse de Daniel Botea, când încă nu degustase prea mult.

Top 10 opere de artă de la Wine Tonic (ediția 2024)

Ca și la ediția inaugurală de anul trecut, și la Wine Tonic din 2024 una dintre activitățile cele mai plăcute (pe lângă degustare, firește) a fost să ierarhizez zece dintre cele mai frumoase etichete de sticle de vin care mi-au ieșit în cale.

N-a fost ușor să fac acest clasament, dar iată-le.

***

10. Crama Catleya, pentru cum ne propune o veritabilă odisee a vinului, un traseu care aproape că îl recreează pe cel al legendatului tren Orient Express. Am ales să vă prezint două etichete, pentru a vă arată cum periplul european înfățișat dă înconjurul sticlei.

***

9. Domeniile Franco-Române, pentru o pupăză mozaicală, care mi-a adus aminte de nemuritoarea pățanie a lui Nică al lui Ștefan a Petrei, dar și de un superb exemplar al acesti păsări unic împopoțonate, pe care l-am văzut în Valencia, oraș către care se îndreaptă gândurile noastre de compasiune și solidaritate în aceste momente.

***

8. Domeniul Bogdan, pentru o serie de vinuri intitulate Pătrar, care redau sugestiv atât fazele lunii, cât și o complexă urzeală faunistică, simbol al liniilor nevăzute care unesc toate viețuitoarele de pe acceastă planetă, inclusiv pe noi.

***

7. Crama Graffiti Aeroport Otopeni, pentru că, dacă tot ne știu străinii drept patria lui Dracula, apăi să le dăm ce vor și nu oricum, ci cu stil; castelul bampirului e impunător și înfricoșător și are ceva din arhitecturala colosală din The Lord of the Rings.

***

6. Crama Terra Valverde, pentru un întreg roman interbelic, cu rafinament, decadență, idile și jazz; Donna Alba a lui Gib Mihăiescu cu o coloană sonoră de Miles Davis.

***

5. Wine Focus (importator și distribuitor), pentru un mic tablou suprarealist, care m-a trimis cu gândul la creațiile jucăușe, dar profunde ale lui Juan Miro, mai ales că vinul acesta este din Spania.

***

4. Crama Budureasca, pentru cum ne-a întors la originile vieții, când Pământul nu era stăpânit de Homo Sapiens, ci de alte creaturi; este o etichetă care oferă și o superbă senzație tactilă.

***

3. Crama Avincis, pentru un microcosmos al copilăriei, ilustrat parcă de un Val Munteanu, artist care a îmbogățit vizual multe cărți din perioada mea de prichindel; o doamnă de la o altă cramă, căreia i-am arătat eticheta, a exclamat: Parcă e în Micul Prinț!

***

2. Dionysos (importator și distribuitor), pentru că m-a teleportat în splendida Veneție, cu idilele, intrigile, viciile și carnavalescul ei.

***

1. Cramele Liliac (România) și Castel Mimi (Republica Moldova), pentru un cupaj transnațional care e mai mult decât oenologic și care ne demonstrează fără putință de tăgadă că Unirea se poate înfăptui și că unitatea ne face mai buni.

Wine Tonic Festival se întoarce, așa că mă întorc și eu acolo

Anul trecut îmi foloseam toată experiența de gurmand connaisseur pentru a face față evenimentului Wine Tonic Festival.

Un pariu câștigător al celor de la 24H, deoarece intenția organizatorilor de a realiza cel mai mare festival de vin din Oltenia s-a materializat atât de bine, încât anul acesta urmează inevitabila ediție a doua, mai mare și mai bogată.

Deja văd niște ochi sticlind și intuiesc niște papile gustative activându-se, așa că voi purcede numaidecât la a da detalii tehnice.

Wine Tonic Festival 2024 se va desfășura în primul weekend al lui Brumar (2-3 noiembrie), în același loc ca data trecută, Ramada Plaza.

Programul este după cum urmează: sămbătă, de la 12:00 la 20:00, și duminică, de la 12:00 la 18:00.

Pare mult, dar știu din experiența ediției trecute că te fură degustatul și pălăvrăgitul în dreapta și în stânga (în engleză îi spune networking), de nu îți dai seamă când ajungi pe la chindii.

În plus, anul acesta există și posibilitatea de a lua parte la o aventură pasionantă în lumea vinurilor italiene, sub îndrumarea lui Luca Maroni; ca să vă faceți o idee (și poftă), amicul Daniel Botea a enumerat toate vinurile pe care specialistul italian le va utiliza în epopeea sa oenologică.

În cazul meu, festivalul funcționează și o ca o expoziției de artă, a etichetelor mai precis, pe care am descris-o aici și pe care sper să o reeditez.

Detalii despre prețurile biletelor și despre firmele participante se pot găsi pe site-ul oficial al evenimentului Wine Tonic Festival.

Aurul lichid curge din Elada în Bănie

Suntem încă în plin sezon de Nobel, așa că iată o poezie de Giorgios Seferis, laureat pentru literatură în 1963.

Ulei pe brațe

poate un miros rânced

precum în capela

acestei prese de măsline

precum pe porii aspri

ai pietrei neclintite.

***

Ulei în părul

împletit ca o funie

și poate alte arome

necunoscute nouă

bogați sau săraci

și statuete oferind

sâni mici cu degetele.

***

Ulei în soare

frunzele tremurară

când străinul sosi

și tăcerea zăbovi greoaie

între genunchi.

Monezi cad:

”În numele zeiței, te chem…”

***

Ulei pe umeri

și pe brâul aplecat

picioare pătate de iarbă

și rana din soare

când clopotele bat la asfințit

când vorbesc în curtea bisericii

cu un schilod.

(Giorgios Seferis, ”În numele zeiței, te chem…; sursa: www.poetryfoundation.org, traducerea din limba engleză îmi aparține)

Am citit și recitit această superbă poezie ermetică a autorului elen și, de fiecare dată, am fost fermecat de oda subtilă pe care o aduce uleiului de măsline.

Acest lichid prețios, al cărui meșteșug străbate mileniile, însoțind istoria Eladei.

Ne delectăm cu uleiul de măsline în fel și chip, dar îl înțelegem oare?

Acum, noi, cei din Bănie, o putem face nemijlocit, prin intermediul produselor grecești ale celor de la Eliada.

Compania este fondată de Camelia și Cătălin Adam și a izvorât dintr-o pasiune.

Nu doar dintr-o pasiune pentru Grecia, pe care le-o știam, cunoscându-i de ceva timp, dar și din pura pasiune a unui meșteșug care are o complexitate și o subtilitate nebănuite.

Ascultându-l pe Cătălin povestindu-ne despre povestea realizării uleiurilor Eliada, de la măslina care își vădește sorocul nemailăsând cuțitul să treacă prin sâmbure și până la elegantele sticle din magazin, am auzit glasul pasiunii.

Spicuiesc câteva informații pe care le-am reținut din timpul prezentării, cu mențiunea că sunt doar o frântură din odiseea uleiului de măsline.

Aceste uleiuri premium se obțin din măsline verzi din soiul Hondroelia Halkidikis, selecționate cu atenție și splălate, pentru a elimina praful sau orice alte impurități, toate având potențial să altereze gustul final al produsului.

Măslinele sunt prelucrate în aceeași zi când sunt culese, pentru a-și păstra proprietățile, iar totul se desfășoară prin extracție la rece, sub 27 de grade Celsius.

Îmbutelierea se face în ambalaje adecvate, fără a lăsa aerul în contact cu produsul, prin utilizarea unui gaz inert (azot).

Gama Eliada cuprinde trei tipuri de ulei de măsline Grecia.

Eliada Gold, cel mai versatil, cel mai echilibrat, care odată strecurat în utilizarea de zi cu zi, devine indispensabil, având o aromă medie ca intensitate și potrivit pentru cele mai multe rețete.

Eliada SuperPremium, un ulei cu parfum puternic, peste medie, medaliat cu aur la competițiile internaționale de la Atena, Londra sau Berlin.

Eliada Agoureleo, un ulei proaspăt, intens aromat, nefiltrat, disponibil doar în sezon (octombrie-martie).

Mi-a plăcut foarte mult că, pentru a ne exemplifica toate calitățile aromatice și terapeutice ale uleiurilor sale, Cătălin le-a contrapus de fiecare dată unei alte mostre de ulei propriu, pe care a lăsat-o în mod deliberat să ajungă ușor râncedă.

Astfel, am primit o vagă inițiere în tainele undelemnului, iar aceia care vor să meargă și mai departe pe această cale pot avea motive de bucurie, pentru că cei de la Eliada, împreună cu (deocamdată) puținii specialiști și pasionați din domeniu din România, vor să înființeze o asociație a degustătorilor de ulei de măsline, precum și să organizeze cursuri, de educație gustativă, dar și de specialitate.

În încheiere, permiteți-mi să îmi întind la maxim umilele mijloace lirice și să continui sublima creație a lui Giorgios Seferis cu încă o strofă:

Ulei pe degete

a curs în farfurie

codrul de pâine

s-a scăldat,

dar a miruit

și atingerea.

Credit foto: Flori Manda, tovarășă de degustare.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (27)

Dacă numărul din titlu vi se pare remarcabil, o să fiți de-a dreptul impresionați când o să aflați că este doar cel al participărilor mele, căci evenimentul Brânzeturi cum se… cuVin a ajuns la cea de-a 60-a ediție în total.

Slavă lui Daniel Botea, absolvent de master Expertizare Viti-Vinicolă și degustător autorizat de brânzeturi (sper să se oprească aici cu acreditările, că nu o să mai am loc de titulatură), care, cu abnegație și obstinație, ne poartă prin fascinanta lume a vinului românesc, permițându-ne să descoperim licori și oameni de toată isprava.

Pentru această ediție aniversară, Daniel a gândit în termeni de reîntoarcere, și a readus printre bloggerii craioveni o cramă cu care avem relații îndelungate, Vinarte, iar ca reprezentant pe însuși acela care a deschis porțile cunoașterii acum șaizeci de degustări, Iustin Urucu.

De-a lungul timpului, cei care au prezentat podgoriile și vinurile au etalat o gamă pitorească și diversă de caractere, având însă în comun dedicarea față de vin și savorile sale.

Iustin Urucu n-a făcut excepție, dar a adus și un imens nivel de cunoaștere a tot ce înseamnă fabricarea vinului.

V-aș putea enumera realizările sale sub forma unui veritabil laudatio, însă o să fiu mai elocvent, invocând modul cum am exploatat conștiinciozitatea unei colege de degustare.

Amica în cauză și-a luat sârguincios notițe, iar eu i le-am cerut cu cinism, ca să îmi reîmprospătez informațiile despre asocierea vin-brânză preferată.

Mi-a trimis tot ce și-a notat, iar documentul era lung cât Magna Carta desfășurată și citită în piețele publice în Anglia Evului Mediu.

Probabil că notițele colegei nu acopereau decât o parte din tot ce ne-a împărtășit Iustin Urucu, mai ales despre combinația care n-a avut rival în ceea ce mă privește.

Vin Desert MagiQ și Gorgonzola Delaco D’Excepție.

Nu știam întru totul ce înseamnă la dolce vita până să îmi las cavitatea bucală invadată de acest ansamblu de arome de intensitatea unui foc de artificii aniversar.

Vinul desert de față este un exemplu rar de eficiență materială sacrificată pentru arta gustului.

Este realizat din struguri botritizați, adică lăsați în mod deliberat în voia unui mucegai nobil.

Dar acesta este doar începutul unui proces puțin spus laborios.

Mucegaiul cu pricină nu binevoiește în fiecare an să participe la această epopee oenologică, iar când o face, nu catacdisește să lucreze asupra tuturor boabelor de Riesling Italian (dolce vita, după cum vă spuneam) în mod uniform, așa că trebuie culese treptat.

Când știu producătorii când vine sorocul fiecărui bob?

Aici se termină știința și de aici începe arta.

Unde mai pui că pentru presare se folosește un teasc manual, iar procesul de maturare durează cinci ani (da, ați citit bine), în butoaie de salcâm.

Poate din toate aceste motive vinul desert MagiQ mi s-a părut atât de dulce.

Am simțit dăruirea cu care a fost făcut.

Brânza Gorgonzola Delaco D’Excepție, rivala italiană (dolce vita, după cum vă spuneam) a Roquefortului, a fost ca un companion fidel, care temperează orice avânt nesăbuit.

Orice senzație de exces de zahăr era anulată de savoarea acestui tip de brânză, excelenta lor conlucrare venind din faptul că ambele au avut nevoie de mult hulitul mucegai.

Mucegai.

Un cuvânt pe care îl destestăm.

Dar la aceaste degustări am învățat că natura e generoasă, chiar și în cele mai puțin glorioase forme ale ei.

O lecție pentru care sunt recunoscător.

Așa cum le sunt și celor de la 12Doișpe pentru găzduire și celor de la Dolce Vita (e coincidență, nu premeditare) pentru hidratarea nu doar necesară unei degustări, ci de-a dreptul esențială pe caniculă.

Credit foto: Daniel Botea, unicul și irepetabilul inițiator al acestor degustări.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (26)

Farmecul filmului Perfect Days al lui Wim Wenders este că te obișnuiește cu rutina unuia dintre cei mai bonomi oameni care au apărut vreodată pe marele ecran, oferindu-ți în același timp ocazia să savurezi micile variații sau deviații de la structura ei.

Același lucru se poate spune și despre seria întâlnirilor Brânzeturi cum se… cuVin.

Asociem un tip de vin cu un soi de brânză.

Pornim de la vinuri albe (spumante, uneori) și ajungem la vinuri roșii.

Savurăm (mergând spre euforie bahică), ascultăm (în limitele euforiei bahice), discutăm (împinși de aceeași euforie bahică).

Frumusețea acestor degustări este că, deși împărtășesc structura organizatorică, nu sunt niciodată la fel.

Întotdeauna e un gust aparte, întotdeauna apar oameni noi și interesanți, iar uneori cadrul este diferit.

De pildă, de data aceasta am fost găzduiți de Casa Romanescu din Craiova, cu atmosfera ei aristocratică, iar evenimentul a fost asociat celebrării a zece ani de activitate ai Centrului de Limbă și Cultură Poloneză din Cadrul Universității din Craiova.

Salonul cel frumos decorat al acestei case inestimabile de patrimoniu a avut locatari vremelnici cosmopoliți și bine dispuși.

Vinurile au provenit de la Domeniile Vînju Mare, aduse fiind chiar de Ion Gîrniță, un vechi și statornic prieten al degustărilor noastre și protagonistul unuia dintre cele mai spectaculoase momente pe care mi-a fost dat să le încerc în cadru lor.

Ca și atunci, un nume princiar mi-a trezit cel mai mare interes, însă de data aceasta vinul n-a mai fost roșu sângeriu, ci de culoarea ambrei din faimoasa camera pierdută în vâltoarea celui De-al Doilea Război Mondial.

Vinul Principelui este un cupaj de Tămâioasa Românească și Chardonnay și reușește să armonizeze două atitudini oenologice diferite.

Pe de-o parte buchetul de arome al Tămâioasei, specific românesc, exuberant și neastâmpărat, și distincția proprie Chardonnay-ului, strugure din care, să nu uităm, se realizează șampania.

Franța este sora noastră mai mare de gintă latină, iar modul cum Chardonnay-ul sprijină și potențează artificiile senzoriale ale Tămâioasei Românești este ca o expresie bahică a ajutorului dat de reprezentanții Hexagonului în secolului al XIX-lea întru realizarea dezideratelor noastre naționale.

Iar ca o perfectă ilustrare a acestei strânse amiciții, Vinul Principelui a fost asociat cu Aperifrais Ile de France de la Delaco, mici bucățele de brânză proaspătă, asezonate cu diverse arome, cum ar fi ceapa, oregano, busuiocul, usturoiul, piperul sau măslinele verzi.

Deși am beneficiat de hidratarea indispensabilă cu largul concurs al celor de la Dolce Vita, voia bună a evenimentului, deja la cote înalte, a atins zenit spre final, când mi s-au relevat două lucruri.

De ce nu se comercializează alcool în zilele de alegeri.

De ce Cetățeanul turmentat al lui Caragiale e un arhetip nemuritor.

Hai noroc în viață, că din pahare curge din belșug!

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (25)

De ceva vreme încoace, amicul Daniel Botea, care e trupul și sufletul evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin, a ales să organizeze acea degustare care pică în preajma Zilei Basarabiei cu licori viticole din Republica Moldova.

Am avut astfel câteva ocazii de a descoperi ce buni meseriași într-ale vinului sunt vecinii și rudele noastre de peste Prut.

Acum a venit rândul celor de la Purcari să întărească această impresie.

Crama Purcari e un nume deja consacrat în România, iar când zic asta îi am în minte pe numeroși prieteni pe care i-am văzut alegând un produs al acesteia când sunt în restaurant.

Nu e de mirare, pentru că, dincolo de calitatea oenologică, această companie este dezvoltată după toate canoanele unei afaceri moderne, are filiale în mai multe țări, exportă vinuri în toate colțurile lumii, inclusiv în țări musulmane și se extinde neîncetat.

Dată fiind această amploare a portofoliului, am fost condamnați la o degusta doar câteva mostre din oferta lor de vinuri, urmând acel cursus honorom care însoțește îndeobște evenimentele noastre – de la vinuri spumant la cel roșii, cu diverse opriri pe tărâmul celor albe sau rose. Ghid prin toate ne-a fost Rebeca Didu, reprezentant zonal al Cramei Purcari.

Spre mirarea mea, din suita de delicii gustative a serii, cavitatea mea bucală și structura mea corticală au înregistrat cel mai apăsat împerecherea Domeniile Cuza Rose (cupaj Merlot și Saperavi) + British Cheddar Delaco D’Excepție.

Numele gamei de vinuri provine de la satul Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul, unul dintre acele ținuturi sudice și cu o istoria zbuciumată din Republica Moldova.

Să fi contat aceasta și încântarea faptului că numele acestui domnitor e evocat și peste Prut la preferința pe care am avut-o pentru acest vin?

Se prea poate, dar în mod cert au atârnat în balanță și arsenalul său de arome, precum și senzația pe care mi le-au provocat.

Dacă ar fi să îl caracterizez printr-un singur cuvânt, acesta ar fi tăios. Da, știu, epitetul pare a avea conotații negative, dar, de data aceasta, a întruchipat o virtute aparte.

Prin tot spectrul de la culoare la gust, acest rose a acționat cu fermitate, impunându-și personalitatea direct și fără echivoc.

Asta l-a armonizat foarte bine cu brânza britanică Cheddar, al cărei gust jucăuș și textură la rându-i fermă, dar nu intransigentă, a potențat aerul impunător al vinului.

O surpriză a serii a fost că hidratarea, indispensabilă unei degustări reușite și fără urmări, a fost asigurată prin bunăvoința colegei noastre Diana, care ne-a pus la dispoziție un stoc considerabil al unei mărci locale, Dolce Vita.

Despre caracteristicile acestui sortiment de apă ni s-au spus următoarele:

Provine dintr-un izvor local și are un pH de 7.5, fiind produsă după ultima tehnologie de filtrare și tratare. În producție se folosește tratamentul cu OZON, care este un tratament natural de sterilizare și curățare a apei. Totodată purificarea apei se face cu o bariera de filtre în cascada de pana la 0,1 microni, ceea ce face ca apa să fie microbiologic pură, iar din ea să fie eliminați nitrații, nitriții sau metale grele.

A pornit ca o afacere de familie în anul 2008, fabrica având sediul în Ișalnița.

Și uite-așa am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa despre cum, în deja tradiționalul spațiu de la C House Milano Craiova, am mai făcut un mic pas spre a fi din nou împreună cu aceia de care istoria ne-a depărtat vremelnic.