Era o seară ploioasă de vineri.
Neliniștea alegerilor ce urmau să vină plana asupra tuturor.
Vedeam și simțeam toate acestea, dar eram ferit de morbul bacovian pe care îl proiectau, pentru că mă găseam alături de colegii mei de spiță blogosferică la o nouă ediție de Brânzeturi cum se… cuVin.
Fiecare dintre aceste evenimente sibaritic-sociale este special, dar acesta a fost unul aparte, pentru că, în cadrul lui, am regăsit vinuri ale Cramei Corcova, prezentate chiar de proprietarul român al întreprinderii, Șerban Dâmboviceanu, el însuși protagonistul uneia dintre cele mai reușite incursiuni culturalo-bahice de la începuturile-mi în domeniu.
Într-o lume agitată, în perpetuă schimbare, a fost mai mult decât dătător de speranță să văd că eleganța, bonomia și generozitatea în explicații care l-au caracterizat atunci au rămas neschimbate.
În dialogul cu domnia sa, am revăzut și sporit impresia că domeniul Corcova este un tărâm unde s-a consumat multă istorie.
În cadrul discuției, am aflat că, în unele porțiuni ale viei, solul păstrează scoci antediluviene, de pe vremea că mealegurile noastre erau acoperite de un ocean, iar omenirea era doar un un vis îndepărtat.
Mihai Viteazul, care, până să ajungă ban al Craiovei sau domn al Țării Românești, a fost și bănișor de Strehaia, a făcut danii unor apropiați unele podgorii din zonă, iar crama existentă la 1907 a fost arsă în focul răscoalei din acel an.
Sub atenta și priceputa oblăduire a prințului Anton Bibescu, un veritabil crai de curte veche (dar asta e o altă poveste), ingineri austrieci au construit facilități moderne, care au rezistat până în prezent, tancurile de ciment, bunăoară, fiind utilizate chiar și acum în procesul de vinificare.
Și, fără să fi premeditat în vreun fel asta, permanența istoriei s-a manifestat și în acea combinație vin-brânză care m-a cucerit cel mai mult senzorial și intelectual.
Și atunci, și acum am fost captivat de discreta distincție a unui Sauvingnon Blanc, care, deși e plasat la început de degustare tocmai pentru această virtute a sa, nu trece neobservat, nu se strecoară prin istorie fără să lase vreun omagiu muzei Mnemosina.
Un vin sec, dar care a generat colocvii oricum, numai seci nu.
Dar, conform principiului enunțat de Heraclit, totul curge, așa că, față de Mozzarella Fresca de atunci, acum vinul și-a cununat aromele cu Camembert Delaco, tot o brânză din lapte de vacă, tot onctuoasă și mătăsoasă ca textură, dat una matură, că doar m-am mai maturizat și eu între timp, nu?
Am fost găzduiți de spațiul șugubăț al localului 12Doișpe, care invita la un dialog pe măsură, udat de licoare bahică din belșug, dar și hidratați cu neprețuita apă de masă Dolce Vita, care a neutralizat binecunoscutele efecte secundare ale vinului, lăsând să domnească încrederea, speranța și umorul.
Hai să le facem permanente, ce ziceți?
Credit foto: Daniel Botea, zis și CCRu’.