Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (26)

Farmecul filmului Perfect Days al lui Wim Wenders este că te obișnuiește cu rutina unuia dintre cei mai bonomi oameni care au apărut vreodată pe marele ecran, oferindu-ți în același timp ocazia să savurezi micile variații sau deviații de la structura ei.

Același lucru se poate spune și despre seria întâlnirilor Brânzeturi cum se… cuVin.

Asociem un tip de vin cu un soi de brânză.

Pornim de la vinuri albe (spumante, uneori) și ajungem la vinuri roșii.

Savurăm (mergând spre euforie bahică), ascultăm (în limitele euforiei bahice), discutăm (împinși de aceeași euforie bahică).

Frumusețea acestor degustări este că, deși împărtășesc structura organizatorică, nu sunt niciodată la fel.

Întotdeauna e un gust aparte, întotdeauna apar oameni noi și interesanți, iar uneori cadrul este diferit.

De pildă, de data aceasta am fost găzduiți de Casa Romanescu din Craiova, cu atmosfera ei aristocratică, iar evenimentul a fost asociat celebrării a zece ani de activitate ai Centrului de Limbă și Cultură Poloneză din Cadrul Universității din Craiova.

Salonul cel frumos decorat al acestei case inestimabile de patrimoniu a avut locatari vremelnici cosmopoliți și bine dispuși.

Vinurile au provenit de la Domeniile Vînju Mare, aduse fiind chiar de Ion Gîrniță, un vechi și statornic prieten al degustărilor noastre și protagonistul unuia dintre cele mai spectaculoase momente pe care mi-a fost dat să le încerc în cadru lor.

Ca și atunci, un nume princiar mi-a trezit cel mai mare interes, însă de data aceasta vinul n-a mai fost roșu sângeriu, ci de culoarea ambrei din faimoasa camera pierdută în vâltoarea celui De-al Doilea Război Mondial.

Vinul Principelui este un cupaj de Tămâioasa Românească și Chardonnay și reușește să armonizeze două atitudini oenologice diferite.

Pe de-o parte buchetul de arome al Tămâioasei, specific românesc, exuberant și neastâmpărat, și distincția proprie Chardonnay-ului, strugure din care, să nu uităm, se realizează șampania.

Franța este sora noastră mai mare de gintă latină, iar modul cum Chardonnay-ul sprijină și potențează artificiile senzoriale ale Tămâioasei Românești este ca o expresie bahică a ajutorului dat de reprezentanții Hexagonului în secolului al XIX-lea întru realizarea dezideratelor noastre naționale.

Iar ca o perfectă ilustrare a acestei strânse amiciții, Vinul Principelui a fost asociat cu Aperifrais Ile de France de la Delaco, mici bucățele de brânză proaspătă, asezonate cu diverse arome, cum ar fi ceapa, oregano, busuiocul, usturoiul, piperul sau măslinele verzi.

Deși am beneficiat de hidratarea indispensabilă cu largul concurs al celor de la Dolce Vita, voia bună a evenimentului, deja la cote înalte, a atins zenit spre final, când mi s-au relevat două lucruri.

De ce nu se comercializează alcool în zilele de alegeri.

De ce Cetățeanul turmentat al lui Caragiale e un arhetip nemuritor.

Hai noroc în viață, că din pahare curge din belșug!

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (25)

De ceva vreme încoace, amicul Daniel Botea, care e trupul și sufletul evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin, a ales să organizeze acea degustare care pică în preajma Zilei Basarabiei cu licori viticole din Republica Moldova.

Am avut astfel câteva ocazii de a descoperi ce buni meseriași într-ale vinului sunt vecinii și rudele noastre de peste Prut.

Acum a venit rândul celor de la Purcari să întărească această impresie.

Crama Purcari e un nume deja consacrat în România, iar când zic asta îi am în minte pe numeroși prieteni pe care i-am văzut alegând un produs al acesteia când sunt în restaurant.

Nu e de mirare, pentru că, dincolo de calitatea oenologică, această companie este dezvoltată după toate canoanele unei afaceri moderne, are filiale în mai multe țări, exportă vinuri în toate colțurile lumii, inclusiv în țări musulmane și se extinde neîncetat.

Dată fiind această amploare a portofoliului, am fost condamnați la o degusta doar câteva mostre din oferta lor de vinuri, urmând acel cursus honorom care însoțește îndeobște evenimentele noastre – de la vinuri spumant la cel roșii, cu diverse opriri pe tărâmul celor albe sau rose. Ghid prin toate ne-a fost Rebeca Didu, reprezentant zonal al Cramei Purcari.

Spre mirarea mea, din suita de delicii gustative a serii, cavitatea mea bucală și structura mea corticală au înregistrat cel mai apăsat împerecherea Domeniile Cuza Rose (cupaj Merlot și Saperavi) + British Cheddar Delaco D’Excepție.

Numele gamei de vinuri provine de la satul Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul, unul dintre acele ținuturi sudice și cu o istoria zbuciumată din Republica Moldova.

Să fi contat aceasta și încântarea faptului că numele acestui domnitor e evocat și peste Prut la preferința pe care am avut-o pentru acest vin?

Se prea poate, dar în mod cert au atârnat în balanță și arsenalul său de arome, precum și senzația pe care mi le-au provocat.

Dacă ar fi să îl caracterizez printr-un singur cuvânt, acesta ar fi tăios. Da, știu, epitetul pare a avea conotații negative, dar, de data aceasta, a întruchipat o virtute aparte.

Prin tot spectrul de la culoare la gust, acest rose a acționat cu fermitate, impunându-și personalitatea direct și fără echivoc.

Asta l-a armonizat foarte bine cu brânza britanică Cheddar, al cărei gust jucăuș și textură la rându-i fermă, dar nu intransigentă, a potențat aerul impunător al vinului.

O surpriză a serii a fost că hidratarea, indispensabilă unei degustări reușite și fără urmări, a fost asigurată prin bunăvoința colegei noastre Diana, care ne-a pus la dispoziție un stoc considerabil al unei mărci locale, Dolce Vita.

Despre caracteristicile acestui sortiment de apă ni s-au spus următoarele:

Provine dintr-un izvor local și are un pH de 7.5, fiind produsă după ultima tehnologie de filtrare și tratare. În producție se folosește tratamentul cu OZON, care este un tratament natural de sterilizare și curățare a apei. Totodată purificarea apei se face cu o bariera de filtre în cascada de pana la 0,1 microni, ceea ce face ca apa să fie microbiologic pură, iar din ea să fie eliminați nitrații, nitriții sau metale grele.

A pornit ca o afacere de familie în anul 2008, fabrica având sediul în Ișalnița.

Și uite-așa am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa despre cum, în deja tradiționalul spațiu de la C House Milano Craiova, am mai făcut un mic pas spre a fi din nou împreună cu aceia de care istoria ne-a depărtat vremelnic.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (24)

2024 și-a intrat de mult în drepturi, așa că merita să bifăm încă o ediție de Brânzeturi cum se… cuVin.

Ceea ce am și făcut, beneficiind din nou de găzduirea celor de la C House Milano Craiova, cu brânzeturi de la Delaco și vinuri de la Dradara, încă o cramă din alte ținuturi decât cele oltenești, atrasă în urbea noastră de acest minunat proiect.

Această nouă aventură oenologică vine din satul Mocrea, care aparține de orașul Ineu, județul Arad, și este încă un exemplu de ambiție combinată cu pasiune.

Deși nu beneficiază de suprafață cultivată foarte mare, am aflat de la emisarul lor entuziast, Daniel Popescu, că nu fac rabat de la calitate și nu îmbuteliază decât vinul care corespunde standardelor înalte pe care ei înșiși și le-au stabilit.

Din portofoliul de împerecheri vin-brânză pe care le-am savurat în acea seară, una anume mi-a câștigat simțurile și simpatia iremediabil.

Mustoasa de Măderat 2022 și Havarti Castello.

Mustoasă de Măderat.

Vă las puțin să contemplați pitorescul și ineditul denumirii.

Îmi veți împărtăși atracția pentru acest vin când veți afla că nu se găsește decât în acea zonă, în împrejurimile localitățile eponime.

Iar cei de la Dradara au reușit să îl cultive pe o costișă care, odinioară, făcea parte dintr-un masiv vulcanic.

Iar de aici, imaginația mi s-a împletit cu senzațiile pure.

Nu doar că onctuozitatea pronunțată și plăcută a vinului s-a asociat impecabil cu aromele brânzei maturate, dar chiar procesele îndelungate prin care am ajuns la cele două delicii gustative par a fi fost în consonanță.

Eonii pe care terroirul acela de tuf vulcanic i-a străbătut până la ajunge să găzduiască vița de la podgoria Miniș Măderat se pot echivala cu efortul celor care, începând din 1852 în Danemarca, transformă laptele de vacă în brânza Havarti, pe care, gustându-o, n-ai bănui-o surata la origini cu Mozzarella.

Mustoasa de Măderat și Havarti au interacționat ca doi prieteni vechi.

Așa cum am interacționat eu însumi cu vechii prieteni pe care i-am regăsit la acest eveniment.

Top 10 opere de artă de la Wine Tonic

Chiar când scriu aceste rânduri are loc la Craiova, la Ramada Plaza, Festivalul de Vinuri Wine Tonic.

Dincolo de nenumăratele experiențe gustative (să nu cumva să ratați standul celor de la Eliada), o plăcere anume pentru mine a fost să admir etichetele sticlelor de vin.

Mai greu a fost să aleg zece dintre ele și inuman de dificil a fost să le ierarhizez.

Dar am scos-o la capăt, iar mai jos aveți Top 10 opere de artă de la Wine Tonic.

***

10. Crama Catleya, pentru marea de cuvinte care ilustrează numele vinului, o metaforă care mă trimite cu gândul către foșnetul de arbori sau talazurile mării sau o mulțime neliniștită.

***

9. Crama Roy & Dîmboviceanu, pentru că au înțeles că farmecul unei opere de artă nu înseamnă întotdeauna să o arăți ca întreg, ci doar ca o parte.

***

8. Crama 1000 de chipuri, pentru că au ales un fragment dintr-o pictură de-a pururi fascinantă – Omul cu turban roșu de Jan Van Eyck.

***

7. Crama Domeniile Franco-Române, pentru cum te împietrește cu privirea o Medusa excelent redată în perspectivă.

***

6. Crama Oprișor, pentru perspectiva naivă, dar eficace, precum și pentru farmecul motivelor populare utilizate.

***

5. Crama Purcari, pentru superba juxtapunere vizuală, care îmi aduce aminte de una dintre cele mai frumoase melodii pe care le-am ascultat vreodată la un concurs Eurovision – Silent Storm.

***

4. Crama Basilescu, pentru un lăutar cu țambal de gât și înaripat ca un înger. Cum să reziști la așa ceva?

***

3. Crama Vinaltus, pentru mai multe motive: eterica strălucire pe un cer de noapte liniștită a lunii din nume; enigmatica prezență a furnicilor; cuvântul ”picote” care în franceză înseamnă ”furnicături”, atât de potrivit pentru senzațiile pe care ți-o trezește un vin de calitate.

***

2. Distribuitorul Wine Point, pentru acest vin străin, a cărui etichetă este în întregul ei o veritabilă poveste, pe care am înțeles-o ca pe un fel de Cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei Vinului, realizată în stil de gravură de Albrecht Durer.

***

1. Crama Dradara, pentru acest omagiu inegalabil adus capacității minții omenești de a transforma haosul lumii în cuvinte, în povești, în sens și speranță.

A venit testul pentru gurmandul connaisseur – Wine Tonic

Am deja vreo câțiva ani și vreo treizeci de degustări de când sorbirea cu măsură și plăcere a vinului a intrat în viața mea.

Fiecare eveniment a fost diferit, a fost o lecție despre natura senzorialității și despre convivialitatea specială pe care vinul o catalizează.

Acum a venit moment unui test de mare anvergură – Wine Tonic.

Wine Tonic este cel mai mare festival de vin din Oltenia. Se va desfășura in weekendul 4-5 noiembrie 2023 la Ramada Plaza Craiova.

Ca orice festival, vine cu o listă de participanți, iar aceasta este cuprinzătoare, după cum puteți vedea.

100 Chipuri

Alexandrion

Averești

Avincis

Banul Craiovei

Basilescu

Borbone

Budureasca

Casa de Vinuri Cotnari

Catleya

Cepari

Chateau Cristi

Corcova

Cricova

Darabont

Domeniile Franco-Române

Domeniul Bogdan

Domeniul Drăgași

Dradara

Eliada

Gedis

Gramofon

Jidvei

Liliac

Măgura Zamfirei

Oprișor

Panciu

Peter John

Prodal 94

Purcari

ReWine

RGP

Sarica Niculițel

Strunga

Tepaso

Vinaltus

Vinarte

Vînju Mare

Vitis Metamorfosis

Vlădoi

Wine Point

O parte din nume îmi sunt familiare și vreau să le reîntâlnesc, altele sunt pitorești și vreau să le cunosc.

Greu, maică, greu.

Mai ales că festivalul Wine Tonic se va desfășura pe durata (din păcate) a doar două zile, după cum urmează:

Sâmbătă, 4 noiembrie, între 12:00 și 20:00.

Duminică, 5 noiembrie, între 10:00 și 17:00.

La o așa bogăție bahică, e nevoie de ceva organizare.

Din experiența degustărilor anterioare, știu că echipa vinurilor are următoarea ordine a numerelor de pe tricou: alb – roze – roșu.

Ca urmare, voi aloca o zi vinurilor albe, iar alta vinurilor roșii.

Nu mă întrebați ce fac cu roze-urile, e o dilemă la care n-am găsit încă răspuns.

Dar nu le voi ocoli, asta e sigur.

Un alt aspect vital la o degustare este hidratarea corespunzătoare, astfel încât caut o cisternă portabilă, să am apă la mine în mod corespunzător.

Un bilet pentru Ro Wine costă 35 de lei pentru o zi și 60 de lei pentru ambele zile. Dacă procedez ca Hagi Tudose, și gust câte un pic de la unul, de la altul, ies cu o experiență gustativă în care raportul cost-beneficiu ar fi foarte pe placul personajului lui Delavrancea.

Biletele se pot achiziționa la intrarea evenimentului sau de pe www.bilet.ro.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (23)

Am călătorit mult pe meridianele vinurilor oltenești, atât de mult, încât pelerinaju-mi mă aduce deja des în compania unor licori pe care le-am mai întâlnit cândva.

De data asta le-am întâlnit chiar pe cele din gama Pelerin a Domeniului Drăgași din jutețul Vâlcea, pe care am avut ocazia să le degust acum ceva ani.

Aventura acelei crame era atunci la început.

Acum le-am regăsit creațiile oenologice mai îndrăznețe, mai pitorești, mai inovative. Un exemplu peremptoriu este faptul că nu s-au dat în lături de a realizat un vin Rose din struguri albi, contrazicând practica obișnuită de utilizare a strugurilor roșii.

Am aflat, pentru prima dată în viața mea despre tehnica de vinificație Ramato, prin care mustul rămâne în contact cu pielițele mai mult timp în perioada fermentării.

Toate acestea ne-au fost prezentate de Alina Bușu, reprezentanta Domeniului Drăgași, în ale cărei energie și pasiune am descoperit încă o dată acest spirit animat al cramelor private din România care sfidează terroir-ul economic, legislativ și politic neprielnic din țărișoara noastră și care își fac treaba admirabil de bine.

Și așa cum conchideam alături de comesenii mei, gustul unui vin are ceva senzorial, dar și cultural, iar asta mi s-a relevat cu foarte multă pregnanță în asocierea culinară cea mai spectaculoasă a serii – Arhon Cabernet Franc 2017 și Grana Padano Delaco D’Exceptie.

O combinație care m-a transportat înapoi în timp în două feluri.

Unul a fost stârnit de numele vinului, ”Arhon”. Alina Bușu ne-a explicat că intenția a fost de a face trimitere la rangul boieresc din vechime, știut fiind că pântecoșii potentați de pe meleagurile noastre se dădeau în vânt după vinurile roșii, așa cum minunat ne povestește Sadoveanu.

Imaginația mea a fost, însă, împinsă și mai departe, către arhonții din Atena antică, magistrații care împărțeau dreptatea.

Și tot dreptate îi dau și eu unui contemporan al acestor arhonți, lui Epicur, care spunea:

N-ai nevoie de multe să fii fericit.

Un pic de brânză, un pic de vin și prietenii alături.

Exact ce s-a întâmplat la această ediție de Brânzeturi cum se… cuVin, organizată de Asociația Bloggerilor Olteni și de la DictionarCulinar.ro și găzduită de C House Milano Craiova.

Dar împerecherea Arhon Cabernet Franc 2017 și Grana Padano Delaco D’Exceptie mi-a facilitat o călătorie retrospectivă și pe coordonate pur senzoriale.

La chiar prima dintre aceste degustări, care au ajuns deja la un număr îmbucurător de mare, combinația brânză-vin care mi-a câștigat papilele gustative era una formată tot dintr-un vin roșu și Grana Padano.

E ceva aparte în modul cum vinul cel purpuriu se strecoară între bucățelele sfărmate ale brânzei.

E ceva anume în subtila lor interacțiune.

E ceva special în alchimia unică pe care o degajă.

Am trăit în prezent, dar și în trecut.

Și mi-am adus aminte de nemuritoarele vorbe ale lui Omar Khayyam:

Bea vin: timpul te paște, viclean,

Zadarnic fugi, te-ajunge din urmă

Și-o zi ca asta să regăsești

Nu mai putea-vei mâine.

Imaginile au fost suprinse de degustătorul-șef Daniel Botea.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (22)

Se spune că trăim pentru a ne împinge limitele cât mai departe.

Dacă e pe așa, exact asta asta am făcut la cea mai recentă ediție a Brânzeturilor cum se… cuVin, unde programul a inclus nu mai puțin de opt vinuri diferite.

Cum spune un cursant al meu foarte hâtru:

Nici ție nu ți-e ușor.

Furnizor de plăceri gustative au fost Crama Gramofon Wine, pentru vinuri, și Delaco, pentru brânzeturi.

Crama Gramafon, localizată în această Burgundie de România, adică regiunea Dealu Mare, nu are un nume întâmplător, deoarece unul dintre aceia care a fondat-o are legături puternice cu lumea muzicii.

Nici vulpoiul care apare pe etichetele multora dintre sticle nu e lipsit de tâlc, dar aceasta este o poveste pe care vă las să o descoperiți când veți ajunge la unul din multele evenimente muzicale pe care cei de la Crama Gramofon le organizează pe domeniul lor.

Ajuns aici, o să fac o excurs despre pasiune.

Urmărind-o pe Sabina Stroe-Bibescu, reprezentanta pasionată a cramei, în timp ce descria geneza acestei aventuri oenologice, care a inclus, printre altele, pasiunea fondatorului pentru vin, mi-am dat seama că, uneori, scrierile acelea pe care le numim îndeobște motivaționale au dreptate.

Nu poți face nimic fără pasiune.

Da, e nevoie de muncă, de știință, de sacrificiu, de orientare spre rezultate.

Dar fără pasiune niciuna dintre cele de mai sus nu stă în picioare prea mult.

Altfel cum ar mai fi putut îndrăzni cei de la Gramofon Wine și toți asemeni lor pe care am avut ocazia să îi cunosc până acum să pășească pe un teritoriu minat de volatilitatea gusturilor publicului și de o competiție acerbă?

În lumea aceasta a vinului e un nivel atât de înalt de pasiune dublată de profesionalism, că n-ar strica să dea lecții și altora.

Îmbrăcate în straie atât de muzicale, era inevitabil că împerecherile vinurilor cramei Gramofon Wine cu brânzeturile Delaco vor sta sub semnul sonorității armonioase.

Și așa a fost. Fiecare combinație a avut triluri aparte, cu care am rezonat mai mult sau mai puțin. Au fost sonate albe, lieduri rose sau simfonii roșii.

Dar, dacă e să aleg compoziția care mi-a plăcut cel mai mult, aceasta a fost cea care a deschis festivalul gustativo-sonor și care a adus împreună Gramofon Wine Prosecco și Aperifrais Ile de France.

A fost uvertura serii și a fost echivalentul acelor talgere lovite și a gongului care te anunță că te așteaptă un festin.

Numele de Prosecco nu este fără temei, căci această licoare este realizată după toate canoanele italiene, iar acest detaliu, împreună cu combinația foarte vivace dintre perlajul și aciditatea vinului și varietatea aromelor bucățelelor de brânză m-au condus cu gândul către Uvertura din Wilhelm Tell de Rossini, căreia pur și simplu nu îi poți rezista.

Localul care ne-a găzduit și de data aceasta a fost C House Milano Craiova care, dat fiind specificul muzical al serii, s-a transformat temporar în chiar Scala din Milano.

Nu credeam a învăța vreodată că vinurile se și ascultă!

Imaginile au fost surprinse de comeseanul și prietenul Daniel Botea.

Vinuri spumante și interpretări spumoase

Fără să ne fi propus neapărat asta, noi, cei din Asociația Bloggerilor Olteni, am devenit un mic club unionist.

Aveam deja la activ două degustări de vinuri din Republica Moldova, o cale sigură de a stabili punți bilateral benefice cu cei de peste Prut.

Iar acum s-a adăugat o a treia, menită a aprofunda cunoașterea domeniului Chateau Vartely din regiunea de mare tradiție a Orheiului.

Data trecută a fost dedicată vinurilor clasice, dar acum, în plin sezon estival, ne-am îndreptat cu precădere spre vinuri spumante.

Deși nu eram mare fan al acestui tip de licoare, a-l explora îndeaproape s-a dovedit a fi o aventură fascinantă.

În primul rând, am fost surprins de varietatea gusturilor pe care le poate propune un asemenea vin. Seria de spumante care ni s-a dezvăluit a constat din Inspiro Spumant Alb din Fetească Regală, brut; Inspiro Spumant Rosé din Pinot Noir, sec; Inspiro alb Muscat, demisec; Inspiro Rosé Muscat, demisec; Spumant Pinot Noir, brut, metoda clasică.

După cum vedeți, cei de la Chateau Vartely nu duc lipsă nici de soiuri de struguri, nici de inspirație (jocul de cuvinte e aproape premeditat).

Pentru că sunt om și nimic din ce e omenesc nu mi-e străin, preferatul meu a fost acest vin spumant care a știut cel mai bine atât să mă împungă prietenește cu aciditatea, dar și să mă mângâie cu un suav gust de dulce.

Vă las câteva secunde să vă uitați pe lista suspecților de mai sus, să alegeți făptașul.

Iar acesta a fost Inspiro Spumant Rosé din Pinot Noir, sec. Nu mi-aș fi imaginat că pretențiosul Pinot Noir poate adopta o astfel de metamorfoză.

Nu doar celulele gustative au fost solicitate la această degustare, ci și cele cenușii.

Am învățat să urmăresc perlajul, adică avântul micilor bule spre suprafață.

Am exersat tehnica deschiderii manuale, fără pagube în stânga sau în dreapta.

Am descoperit tehnica sabrajului, prin care o sticlă este desfăcută cu o unealtă deja de tristă amintire în Craiova.

Am aflat despre degorjare, cuvânt derivat din franțuzescul ”gorge”, semn că sora noastră mai mare de gintă latină a fost și este far călăuzitor în multe domenii, mai puțin armonia socială, după câte se pare.

Toate acestea s-au petrecut sub călăuzirea Svetlanei Matvievici, ale cărei pasiune, exuberanță și voioșie sunt la fel de răcoritoare precum spumantele pe care ni le-a adus.

Și, pentru că i le remarcasem încă de la prima ei descindere la Craiova, am reușit să o conving a fi una dintre protagonistele încă unei scurte piese de teatru pe care am tradus-o și pe care ne-a găzduit-o Crama 91 din cadrul Hotelul Craviovița.

Scurta reprezentație s-a intitulat O chestiune de bărbați, a fost scrisă de Ferenc Molnar acum vreun secol și s-a învechit ca vinul bun, prilejuindu-le interpretări spumoase celor două actrițe (căci le pot numi fără opreliști așa).

Locvacitatea și prezența scenică ale Svetlanei au fost întrebuințate la randament maxim (cu un subtil adaos de experiență autobiografică), iar colega-mi bloggeriță Roxana, care e dinamismul în persoană, și-a însușit rolul nevestei șterse și naive cu o dedicare impresionantă.

Teatru, vin, prietenie transfrontalieră.

Aceasta este vara mulțumirii noastre.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (20)

A fost odată ca niciodată o degustare de vinuri împerecheate cu brânzeturi la care a participat autorul acestor rânduri.

Anii au trecut, fire albe s-au mai strecurat în părul său și al comesenilor, dar această tradiție a evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin a continuat neabătută, înfruntând pandemii și izolări și războaie.

De data aceasta am reușit să îmi potrivesc prezența cu a cramei Liliac, care, acum ceva timp întinsese la maxim limitele colegilor mei, printr-o gamă de nouă reprize de sorbiri bahice.

Sesiunea de acum a fost mai cuminte și a avut o configurație echilibrată, a început cu un spumant, a sfârșit cu un vin desert, trecând prin cele trei culori pe care le cunosc pe lume, alb, roze și roșu.

Dintre toate aceste asocieri, preferata mea a fost cea care a adus împreună Liliac Sauvignon Blanc și Camembert Ile de France de la Delaco.

Experiența mea anterioară cu Sauvignon Blanc îmi întipărise senzația unui vin liniștit, răcoritor, caracteristici pe care le-a avut și acesta, plusând cu o aciditate plăcută, ca zâmbetele pe care ți le smulge un introvertit cu simțul umorului, care aruncă în discuție câte o vorbă de duh.

Combinația cu brânza Camembert, la rându-i generatoare de trăiri gustative calme, dar în niciun caz anodine, a fost desăvârșită.

Nu explozivă, nu invazivă, nu sforăitoare.

Dar memorabilă.

A contribuit la asta și o amplă metaforă pe care mi-am construit-o mental și care a pornit de la spusele lui Alexandru Zeca, reprezentantul cramei, potrivit cărora prin acest Sauvignon Blanc, cei de la Liliac au vrut să facă apel la gusturile copilăriei, în special la socul cules primăvăratic și transformat estival în acel suc răcoritor pe care încearcă (fără succes) atâtea companii să îl imite.

Acest recurs la amintiri m-a aruncat cu gândul la Persistența memoriei, tabloul lui Salvador Dali, inspirat, după cum el își relata, din imaginea unor bucăți de Camembert prelingându-se de o masă.

Vinul este ghid prin tezaurul format de circumvoluțiuni.

Din tot ce s-a glăsuit la această relatare, m-a încântat și povestea numelui Cramei Liliac.

Fiind din Transilvania, nu s-a sfiit a exploata mitul pe care ni l-a azvârlit Bram Stoker în ogradă, dar acest animal atât de interesant nu este doar un simbol vag amenințător, dimpotrivă. Liliecii aciuați în clădirile vechi din preajma podgoriei sunt neîntrecuți vânători ai insectelor care dăunează viței de vie, așa că proprietarii le-au adus astfel cel mai semnificativ prinos de recunoștință.

Dacă nu v-am convins încă de amploarea deliciilor acestei seri, aflați și că în festinul, frugal în aparență, spectaculos în esență, s-au regăsit și pufoase felii de Focaccia, pregătite de cei de la C House Milano Craiova, peste care a curs uleiul de măsline desăvârșit al celor de la Eliada.

Vin, pâine, brânză, ulei de măsline, prieteni, voie bună.

Un symposium a la Platon, nu neapărat pe filosofie, ci pe eudemonie.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (19)

Din aceleași motive teatrale ca data trecută, n-am participat chiar de la început la cea mai recentă ediție a evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin, organizat de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro la C House Milano.

A fost o ediție aparte, parcă inspirată din scrierile hinduse, având drept obiect de studiu și savurare gama de vinuri Prince Vlad de la Domeniile Vînju Mare, în diverse avataruri ale sale.

Am sosit la timp, încât să fie judecător între Prince Vlad Cabernet Sauvignon, lider autoritar a ce înseamnă vinuri roșii, și Prince Vlad Merlot, veșnicul aspirant la coroană, care, cu taninii săi mai blânzi, reușește să adune o bază de susținători suficient de mare, încât soarta disputei să nu fie niciodată tranșată pe deplin.

Orice rege are o regină, așa că Prince Vlad Cabernet Sauvignon a avut drept consoartă Grana Padano Delaco D’Exceptie, iar Prince Vlad pe Grand Blue Delaco. Un pic de libertinism din partea-mi mi-a permis să le împerechez și încrucișat, rezultând următoarea concluzie:

Cabernet Sauvignon își păstrează tronul, dar să nu se culce pe-o ureche, adversari are mulți și remarcabili.

Însă momentul de vârf al serii a venit din partea unei alte metamorfoze a lui Prince Vlad, una venind din negurile istoriei.

La scurt timp după ce a fost pus în sticle, un lot de Prince Vlad Cabernet Sauvingon Grande Reserve din 2001 a fost considerat pierdut pe vecie, când tavanul depozitului unde se aflau sticlele s-a prăbușit.

Asta până de curând, când lucrări de renovare au scos la iveală un număr îmbucurător de mare de recipiente intacte, care au supraviețuit și au așteptat cu răbdare titanică să își găsească băutorii de peste decenii.

Reprezentații cramei Vînju Mare au fost generoși și ne-au pus la dispoziție câteva dintre aceste sticle, iar Lenuța și Narcis Neagoe, a căror pasiune pentru vin are accente cărturărești și poetice deopotrivă, au făcut o alegere foarte înțeleaptă.

Au hotărât să deschidă unele sticle cu câteva ore înainte de eveniment, pentru a aerisi vinul venerabil, dar și să deschidă unele pe loc, astfel încât participanții să poată simți diferența.

Și ce diferență!

Întregul meu aparat senzorial a receptat variațiile vinului în contact cu aerul.

Nu doar că a existat o distincție neîndoioasă între ipostazele sale despărțite de câteva ceasuri de aerisire, dar cel desfăcut pe loc suferea metamorfoze la fiecare cinci minute, așa că, de fiecare dată când sorbeam din pahar, trăiam o experiență nouă.

Minunată ilustrare a dictonului Panta rei al lui Heraclit.

Totul curge, iar sper ca vinul va tot curge în paharele bloggerilor olteni și în 2031 și în 2041 și mai departe.

Imaginile sunt surprinse de părintele acestor superbe degustări, colegul și prietenul meu Daniel Botea.