Arta a reprezentat de-a lungul istoriei un paradox.
În parte, a fost o formă de a căuta libertatea, în special cea de exprimare, care, în forma ei absolută pe care o clamăm acum, e de data recentă.
Însă a fost și instrument de propagandă, adaptându-se în formă pentru a servi un anume scop ideologic.
Iar asta mi s-a relevat într-un mod inedit parcurgând o expoziție dedicată picturii baroce spaniole de la Muzeul Jacquemart Andre din Paris.
O sală era dedicată unor tablouri provenind din noile colonii hispanice, mai precis din Peru de astăzi, și au o tematică vădit biblică, rod al politicii intense de convertire desfășurate de noi stăpâni în rândul populației indigene.
Interesant este însă cum artiștii, localnici rămași, din păcate, necunoscuți, integrează motive și forme familiare incașilor și celorlalte grupuri etnice, pentru a face iconografia creștină mai convingătoare și mai atractivă.
Să luăm, de pildă, tabloul de mai sus, realizat în perioada 1620-1650, deci la un răstimp care impunea ca vechii zei să fie încă luați în calcul de autoritățile colonizatoare.
O scenă a nașterii lui Iisus clasică, dar înconjurată de o ramă cu aluzii solare evidente.
Cultul soarelui era central în ansamblul de credințe religioase precreștine ale locuitorilor din regiunea care cuprinde azi Peru și țări învecinate.
Intenția unui transfer imagologic e destul de limpede.
Mai subtile sunt formele de apropiere propagandistică din picturile de mai jos, provenite din așa-numita Școală din Cuzco și realizat de artiști necunoscuți în perioada 1725-1800.
Observăm că sunt mai târzii, deci procesul misionariat trebuie să fi avansat, așa că nu mai era nevoie de asocieri apăsate între fostele și actualele sisteme de credință.
Însă păstrărea unui specific local rămânea o necesitate, iar aceasta se manifestă în cadrul luxuriant al picturilor, care oglindește condițiile de mediu din Lumea Nouă, dar și în trimiterile solare ale aureolelor personajelor biblice, precum și în modele de pe veșminte.
Ca o concluzie, parafrazez vorbele lui Farfuridi.
Propagandă, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi!
