O firidă de duioșie

By Iulian in Sa privim pictura! 0 Comment

Bisericuța din cadrul Mânăstirii de la Nămăiești este pitorească, dar oarecum sufocată de tot complexul într-o continuă expansiune care o înconjoară, generat de succesul ei devoțional.

Înăuntru, am regăsit acea atmosferă pe care foarte bine a descris-o Elie Faure, acea configurație arhitecturală menită a-l face pe individ să se simtă mic și apăsat, umil în fața forțelor providențiale.

Că e bine sau rău, e o discuție amplă, nu o să purtăm aici.

Nici pe cea despre icoana considerată a fi făcătoare de minuni, în fața căreia am văzut câteva persoane îngenuncheate, pe care unii turiști sigur le-ar privi cu ironie.

Ce am vrut neapărat să vă arăt este această pictură pe care timpul a cruțat-o exact atât încât să îi confere o duioșie care merge dincolo de controversele legate de ce este credința sau ce ar trebui să fie credința.

O scenă simplă, a celei mai trainice legături care se formează pe acest pământ.

În fața acestei imagini, mi-a venit în minte poezia Rugăciune de Mihai Eminescu, care stă în imponderabilitate în acel punct în care spiritualitatea și arta se întâlnesc și în care ateii și credincioșii pot găsi un spațiu să-și dea mâna.

Crăiasă alegându-te

Îngenunchem rugându-te,

Înalţă-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie

Fii scut de întărire

Şi zid de mântuire,

Privirea-ţi adorată

Asupră-ne coboară,

O, maică prea curată,

Şi pururea fecioară,

Marie!

Noi, ce din mila sfântului

Umbră facem pământului,

Rugămu-ne-ndurărilor,

Luceafărului mărilor;

Ascultă-a noastre plângeri,

Regină peste îngeri,

Din neguri te arată,

Lumină dulce clară,

O, maică prea curată

Şi pururea fecioară,

Marie!

Pictura ne învață să privim cerul

By Iulian in Intre vizual si conceptual, Sa privim pictura! 0 Comment

Cu excepția Cerului înstelat al lui Van Gog, sunt puține tablouri în care cerul este scopul pictural principal.

De obicei, văzduhul este fundal pentru restul operei, însă, dacă îl privim cu atenție, avem șansa de a învața să ne bucurăm mai bine de cel real, de incredibila lui varietate de forme, de frumusețea lui, uneori amenințătoare, și, mai ales, de inestimabilul ajutor pe care ni-l dă, protejându-ne de Cosmosul în care nimeni nu te poate auzi țipând.

Mâțele vindecă aproape orice

By Iulian in Carti, Sa privim pictura! 0 Comment

A fost odată ca niciodată o artistă pe nume Susan Herbert (1945-2014), căreia îi plăceau mâțele.

Și ce și-a spun la un moment dat:

Mai bine ca vechii pictori n-o să pun niciodată penelul pe pânză, dar ce-ar fi să le reinventez operele din perspectivă pisicească?

Zis și făcut, iar poarta a fost deschisă către o lume felină delicioasă, care mi s-a manifestat în fața ochilor în trei ipostaze, care mi-au parvenit prin largul concurs al surorii mele, căreia, întâmplare sau nu, i se mai spune și Mâtzu.

Începem cu Mâțele marilor maeștri, care m-a surprins mergând mult înapoi în istorie, chiar în Antichitate.

Mi-a fost greu să aleg, dar am ales să v-o prezint pe împărăteasa Miaudora, impunătoare și împodobită așa cum o știm din manuale.

Iar acest portret al Doctorului Catchet surprinde exact tristețea pe care Van Gogh o asemuia cu a lui.

Mâțele impresioniste m-a pus în fața unui alte dileme – cum să aleg ceva, fără să nedreptățesc celelalte lucrări mâțești.

Așa că l-am deschis la întâmplare și mi-a ieșit această seducție felină din timpul Balului de la Bougival.

Ajungând la Cine-Mâțe, aș fi fost pus în fața supremei dificultăți, dacă n-aș fi avut parte de nemilosul exercițiu anterior.

Marilyn era indispensabilă.

Cât despre Rick și Căpitanul Renault din Catsablanca, uitați-vă numai cât de bine e surprinsă esența fiecărui personaj.

***

Pentru că arta vizuală are o soră bună, cea a cuvintelor, dacă vă ajută cunoștințele de limbă engleză, musai să vă cufundați, precum o mâță în borcanul cu iaurt, în Old Possum’s Book of Practical Cats de T.S. Eliot.

Acolo îi veți afla pe Growltiger, Rum Tum Tugger, Mungojerrie, Rumpleteazer, Mistoffelees, Macavity, Bustopher Jones sau Skimbleshanks.

Da, mâțele pot vindeca aproape orice.

Să privim pictura (XCII)

By Iulian in Sa privim pictura! 0 Comment

Deși indicatoarele care conduc către el sunt dezolante, Muzeul de Artă din Târgu-Jiu adăpostește destule lucrări superbe, încât să te ducă în starea de a te întoarce și reîntoarce la ele, după ce ai parcurs toate sălile de câteva ori.

Nu mică mi-a fost mirarea și plăcerea de a descoperi pe un artist din partea locului, Iosif Keber (1897 – 1989), excelent portretist și decorator de biserici, iar această icoană neterminată (fapt care contribuie la sublimul ei), mi s-a părut încununarea talentului său.

Deși pictorul urmează canoanele bizantine de compoziție și hieratism, nu se sfiește să dea volum figurii, iar rezultatul este o versiune ideală a frumuseții, inaccesibilă, dar totuși familiară.

De ceva timp, când ajung prin vreun oraș al României, mă interesez dacă există și vreun muzeu de artă pe-acolo și îmi acord un pic de timp să îl vizitez.

Ploiești, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Buzău, iar acum Târgu-Jiu.

Peste tot am avut parte de mici momente de revelație și încântare.

Ce mai e şi cu Banksy ăsta?

By Iulian in De prin satul planetar, Sa privim pictura! 0 Comment

La Bucureşti, în interiorul Arcului de Triumf, în perioada 30 iulie şi 27 octombrie 2019, se găseşte expoziţia The Art of Banksy, adică reproduceri ale creaţiilor acelui artist care a rupt gura târgului cu lucrarea care s-a autodistrus parţial.

Artistul n-a recunoscut expoziţia ca autorizată, organizatorii au ripostat mediatic, însă, scuturandu-ne de toată această tevatură cu iz de marketing al scandalului, pot să vă spun că merită să o vedeţi.

Nu numai că locul unde este amplasată este inedit şi nu mă pot gândi la o asociere mai potrivită între aerul hieratic al monumentului şi iconoclasmul şi impertinenţa lucrărilor lui Banksy, dar mesajele sunt percutante, chiar dacă am întrezărit în el dorinţa ardentă de a şoca, proprie oricărui artist.

Orice, indiferent să nu rămâi.

Mai jos aveţi câteva mostre ale diatribelor sale:

Şi, tot aşa cum personajul istoric satirizat mai sus spunea că nu există argument mai bun împotriva democraţiei decât o discuţie de cinci minute cu alegătorul de rând, tot aşa am constatat că nu există validare mai bună pentru viziunea lui Banksy asupra societatăţii actuale decât frunzărirea caietului de impresii de la finalul expoziţiei. Nu-l rataţi, e un deliciu!

De asemenea, pentru că traseul vă va purta până la punctul de belvedere de pe Arcul de Triumf, luaţi aminte la traficul rutier pulsatil care se desfăşoară pe bulevardul care merge de la monument spre Casa Scânteii (aşa îmi place să îi spun, că doar însuşi Pablo Neruda a cântat-o într-un poem al său, iar denumirea cea nouă – Casa Presei Libere – mi se pare orwelliană de-a dreptul). Veţi constata că trăim într-o lume pe amfetamine.

Pentru mine, expoziţia lui Banksy a venit ca o interesantă urmare a vizitei pe care o făcusem cu doar o zi înainte în atelierul artistului florentin Clet, renumit la rându-i pentru modul cum exploatează şi vandalizează cu stil indicatoarele rutiere.

Se pare că viitorul democraţiei, ca şi al artei, este în stradă.

Iartă-mă, Toni Morrison!

By Iulian in Carti, Sa privim pictura! 0 Comment

Aţi simţi vreodată durerea de a constata ce importantă era o persoană pentru voi, de-abia după ce a plecat pentru totdeauna?

Eu da şi mărturisesc că nu credeam să trăiesc asta şi din punct de vedere literar, însă s-a întâmplat.

La scurt timp după ce a murit Toni Morrison, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, mi-am adus aminte că aveam la dispoziţie cel mai cunoscut roman al său, Beloved.

Dincolo de incredibila profunzime psihologică şi meşteşugitul mozaic narativ, cartea te poartă în resorturile cele mai intime ale traumelor colective şi individuale la care au fost condamnaţi membrii populaţiei de culoare din SUA în perioada sclaviei într-un mod care depăşeşte mult prea lăudatul 12 Years a Slave de zece ori la puterea a zecea.

Am simţit o tristeţe cumplită, o revoltă surdă, o deznădejde pe care cred că am şi somatizat-o, însă, cea mai puternică a fost părerea de rău că nu am apucat să aduc acest prinos unei mari scriitoare, când încă mai era în viaţă.

Nu mai zăboviţi, spuneţi-le celor care înseamnă ceva pentru voi ce e de spus, până nu e prea târziu.

Iartă-mă, Toni Morrison!

Sa privim pictura! (XCI)

By Iulian in Sa privim pictura! 0 Comment

Pasii m-au dus in fata unui tablou monumental, intitulat Jupiter si Semele, al pictorului simbolist Gustave Moreau, iar modul cum era expus mi-a permis sa-l admir atat ca ansamblu, cat si in detaliu.

Cu aceasta ocazie am descoperit o varietate uimitoare a figurilor umane, atat de mare, incat ma incumet sa asemuiesc aceasta opera cu o Capela Sixtina in miniatura.

Mai expresive si mai numeroase mi s-au parut ipostazele feminine, asa ca am pe cateva dintre ele, adresandu-va si provocarea sa cautati aceasta pictura luxurianta intreaga si sa identificati de unde anume sunt extrase:











Enescu merita dezgropat

By Iulian in Intre muzical si conceptual, Sa privim pictura! 0 Comment

Asa-i ca v-am speriat un pic cu titlul?

Parca imi si imaginez, ca in bancul cu securistul si mutatul muntilor, doi reprezentanti ai statului, unul de la Ministerul Culturii, altul de la Ministerul Sanatatii, venind cu pasi hotarati spre mine, ca sa-mi ceara socoteala.

In realitatea, nevinovata, dar interesata mea intentie era sa va readuc aminte ca, printre marile personalitati romanesti pe care merita sa le celebram in Anul Centenarului, este si George Enescu.

Cat de mare a fost Enescu?

Mi-aduc aminte o anecdota dintr-o carte despre oameni celebri:

Asteptandu-l pe George Enescu, cazat la etaj intr-un hotel, cineva intreaba?

– Cand coboara Enescu?

La care Yehudi Menuhin raspunde solemn:

– Maestrul nu coboara niciodata!

Si imi mai aduc aminte si vizita la Muzeul National „George Enescu”, unde am parcurs noianul de obiecte si fotografii cu interesul limitat al necunoscatorului, insa am ramas mut de uimire in fata panopliei de decoratii pe care compozitorul roman le-a primit de-a lungul vietii.

Si mai este si acest tablou de la Muzeul de Arta din Craiova, in care Corneliu Baba a surprins exact conditia de geniu a lui George Enescu: singuratatea, apasarea valorii si unicitatea.

Acestea fiind spuse, cred ca v-am convins ca spectacolul 100 X Enescu, care va avea loc la Filarmonica „Oltenia” Craiova miercuri, 24 octombrie 2018, la ora 19:00 e o ocazie care nu prea e de ratat.

Ideea concertului dirijat de Cristian Lupes este sa reconstituie celebrul turneu pe care un tanar George Enescu il sustinea acum o suta de ani, in scopul stimularii creatiei muzicale romanesti.

Programul va consta din Dansuri romanesti de Bela Bartok, 5 of Millenium de Liviu Danceanu si Octuorul op. 7 de George Enescu insusi, iar artistii itineranti care vor poposi acum la Craiova sunt: Diana Jipa, Cristina Denise Pasa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian (vioara); Vots Emanuel, Madalina Penciu (viola); Postolache Bogdan, Eduard Zecheru (violoncel).

In acest An Centenar, daca te uiti la cine e la putere, daca te uiti la cine e in opozitie, daca te uiti in tara, mai ca te bufneste plansul.

Hai sa ne indreptam macar catre George Enescu, sa gasim putere sa mai rezistam inca 100 de ani!