Nu sunt naționalist în sensul apăsat al cuvântului, cu atât mai puțin iredentist, dar tot n-am putut rata minunata asociere a sărbătorii a 10 ani de Craiova Blog Meet cu ziua de 27 martie.

La acea dată (13 martie, după ritul vechi) în 1918, Basarabia declara unirea cu România.

O unire vremelnică, nu lipsită de probleme, pentru că o parte semnificativă a populației provinciei era formată din minorități, dar care rămâne, totuși, un eveniment marcant al istoriei de o parte și de a alta a Prutului.

Acestea fiind spuse, cred că o să înțelegeți de ce m-am făcut luntre și punte să fiu prezent la degustarea de vinuri ale Cramei Rădăcini din Republica Moldova, desfășurată la Casa ”Nicolae Romanescu” din Craiova.

Până să ajungem, însă, să ne dăm seama de ce vinurile vecinilor moldoveni sunt cunoscute în toate cele patru zări ale mapamondului, am avut parte de un alt deliciu.

Un tur ghidat de colega Dana Ilie, care ne-a deschis uși nebănuite (la propriu și la figurat) în istoria Casei Romanescu, oferind mai multe informații și povești picante decât a putut duce chiar și mintea mea obișnuită cu exigențele muzei Clio.

Pe de o parte, aspectele materiale ale reședinței acestui ilustru edil al Craiovei mi-au apărut într-o lumină nouă, dezvăluind detalii care îmi scăpaserăm cu alte ocazii, precum posibilele reprezentări ale unor personalități ale culturii universale, pe care le-am remarcat pe o sobă superb decorată.

N-au lipsit nici secrete care m-au umplut de uimire, cea mai mare înregistrându-se la vederea acestei picturi murale.

Da, știu, a fost o surpriză și pentru mine să aflu că există o supraviețuitoare a decorațiunilor de demult.

Pe de altă parte, figura lui Nicolae Romanescu este una care depășește simpla posteritate a constructorului neobosit, pe care a surprins-o atât de bine N.S. Petrescu-Găină într-una dintre caricaturile sale.

Și același desenator hâtru ilustrează două dintre multele detalii pe care Dana ni le-am împărtășit: controversa privind bugetul cam măricel pentru Parcul Romanescu sau aducerea apei potabile de la Gioroc.

Iar când vine vorba despre relația cu soția sa, născută Lucia Fălcoianu, ajungem la intensități domestice suculente, asemănătoare cu duelul titanic dintre Tolstoi și soția Sonia, spre amurgul căsniciei lor. Sper ca vreun cineast român să aibă fler și să dacă un The Last Station românesc, filmat, desigur, și la Casa Romanescu.

Ce mai tura-vura, dacă vreți ca acele frumoase clădiri pe care le admirați în treacăt să își deschidă secretele, puteți apela cu încredere la Dana Ilie, pentru tururi ghidate Craiova.

Cu mintea zumzăind de informații, am trecut la etapa a doua, în care am retrăit gustul unui festin stilat, precum cele care aveau loc odinioară în Casa Romanescu.

Vinuri Cramei Rădăcini din Republica Moldova au contribuit masiv la această senzație de distincție.

Crama Rădăcini este o întreprindere nouă, dar îndrăzneață și care nu se sfiește să experimenteze. De exemplu, au realizat un vin alb spumant din Cabernet Sauvignon, pe care rar îl întâlnești sub altă formă decât roșu.

În contact cu o gamă variată de sortimente, cavitatea mea bucală a încercat o pleiadă de senzații, dintre care au persistat cel mai mult, chiar și până la momentul scrierii acestor rânduri, cele pricinuite de întâlnirea cu triumviratul Rară Neagră – Merlot – Saperavi.

Ca ansamblu, vinul a funcționat ca o acupunctură. Foarte înțepător la primele atingeri ale papilelor gustative, lăsa apoi o relaxare și o mângâiere senzorială, ca și cum organul cel agitat al gurii, limba, ar fost pusă în repaos și îndemnată să lase liniștea să o cuprindă.

Această dualitate vine, probabil, de la cupajul inedit.

Rara Neagră, denumire arhaică și, de ce nu, chiar mai pitorească, a soiului Băbească Neagră, trebuie să fi contribuit la partea înfigerii acelor ace minuscule.

Merlotul, cu deja cunoscutele-i înclinații pacifiste, trebuie să se fi manifestat la post-gust.

Iar totul trebuie să fi fost învăluite de aura exotică a soiului Saperavi, originar din zona-leagăn a civilizației vinului, Georgia, demn reprezentant al trăsăturii numite Teinturier, adică având pielița și carnație închise la culoare.

Parcă îmi și imaginez o scenă dintr-un film de Sergei Parajanov, cu struguri de Saperavi zdrobiți pentru a se extrage neprețuita licoare, totul ca metaforă a sângerării pentru creație.

Deontologia personală mă îndeamnă să recunosc că habar n-aveam ce este Saperavi, până să aflu toate cele de mai sus de la reprezentanta Cramei Rădăcini, Crina Scorțanu, și de la reprezentantul firmei Wit Import Export, Ionuț Stănciulescu.

Sunt mulți patrioți de mucava, care susțin unirea Republicii Moldova cu România, dar n-ar mișca un deget în privința asta.

Eu am înțeles un lucru, că a fi împreună cu cineva înseamnă a împărtăși cât mai multe cu acesta.

Așa că, prin intermediul vinurilor de la Crama Rădăcini din Republica Moldova, eu și colegii mei din blogosfera oltenească am făcut un pas mic, dar delicios, către un moment la care nu încetăm să visăm.

Notă: Caricaturile sunt preluate din lucrarea lui Paul Rezeanu, Caricaturistul N.S. Petrescu-Găină, Editura ALMA, Craiova, 2008.