Pești mici, suflete mari

By Iulian in De prin satul planetar 0 Comment

Se dă următoarea afirmație:

În România nu se face nimic.

Precum și două corolare ale ei:

În România nu se face nimic cu cap.

În România nu se face nimic cu suflet.

În continuare vă voi demonstra că aceste afirmații pot fi dezmințite, povestindu-vă despre Fish for Life – Refacerea culoarelor de migraţie şi a habitatelor pentru speciile de peşti reofili din Râul Gilort.

Acest proiect a început la 1 septembrie 2017, este derulat de Agenția pentru Protecția Mediului Gorj, în colaborare cu Invisible Nature și Universitatea din București, finanțat de Comisia Europeană prin programul LIFE+ și co-finanțat de Guvernul României.

Obiectivele declarate ale proiectului sunt:

Îmbunătățirea diversității habitatelor pentru patru specii de pești prin diversificarea variabilității morfologice și caracteristicilor fizice ale albiei râului, refacerea conectivității longitudinale a râului Gilort și menținerea caracteristicilor hidromorfologice a cinci corpuri de râu ce acoperă o distanță de aproximativ 26 de km.

Însă, așa cum ne spuneau unii dintre cei implicați în implementarea proiectului, unul dintre scopurile generale ale acestei inițiative este să arate că lucrurile se pot face și ALTFEL.

Că se poate folosi știința acumulată în timp și spațiu, că nu e rușine să învățăm de la alții (s-a menționat modelul suedez în abordarea hidromorfologică) și că natura știe ce are de făcut, nefiind nevoie decât să îi urmezi principiile.

În acest sens, pentru a reda râului Gilort trăsăturile naturale, s-au întreprins următoarele lucrări de reconstrucție ecologică.

Pe malurile sale au fost plasați bușteni proiectați sau bușteni prag (16 bucăți), precum și căsoaie simple (formate din 14 trunchiuri) sau căsoaie duble (formate din 16 trunchiuri), aceste două categorii din urmă fiind de-a dreptul fascinante pentru mine, pentru că, privite de un ochi necunoscător, par simple adunături de lemne aduse de râu.

În realitate, forma și amplasarea lor sunt rezultatul unor calcule foarte complexe, pe care Cristi, unul dintre ghizii noștri într-ale reconstrucției ecologice ni le-a arătat cu titlul de divertisment, trezindu-mi amintiri ambivalente de la calculele cu integrale și logaritmi din liceu.

De asemenea, pe cursul Gilortului și al afluenților săi din proximitate au fost plasate anrocamente de dimensiuni variabile (în număr de 241). În imagini sau chiar la fața locului nu par mai mult decât niște pietroaie puse aleatoriu în apă, însă ele au darul de a oferi diverselor specii de pești alternanța ape repezi – ape încete, ape tulburi – ape limpezi de care au nevoie pentru odihnă, refugiu și reproducere.

Și așa am înțeles ce frumoasă și ilustrativă este metafora eminesciană ”cuibar rotind de ape” din Pădurea de Aramă din Călin (file din poveste).

Toate acestea nu ar avea efect, dacă nu s-ar acționa pe un front mai larg, prin lupta împotriva eroziunii malurilor Gilortului.

Pentru acesta au fost realizate o serie de plantări de-a lungul râului – 6000 de puieți și anume salcie albă (823 puieți), anin negru (2835 puieți), plop negru/plop alb (1800 puieți) și frasin (517 puieți).

Din totalul puieților de anin negru plantați, 30% au fost recoltați din regenerări naturale (din arealul sitului Natura 2000 Râul Gilort și din zonele învecinate), cu respectarea condițiilor dimensionale și de calitate impuse prin standardele specifice lucrărilor silvice. Lucrările de plantare vor continua și în toamna lui 2023, suprafața totală reîmpădurită urmând a fi de 3,09 hectare.

Primii beneficiari ai tuturor acestor măsuri sunt trei specii de pești și un ciclostom (cuvânt pe care l-am învățat cu această ocazie).

Mreana vânătă, ruda mai mică și mai agilă a mrenei comune, populează râurile mai repezi de munte și este o specie-umbrelă, deoarece, prin protejarea ei, existe efecte pozitive asupra multor alte specii din același habitat.

Porcușorul de nisip (numele e adorabil, nu-i așa?) trăiește pe fundul albiilor de râu și este la rându-i o specie-umbrelă pentru alți fârtați care preferă același habitat.

Dunărița (alte nume adorabil) este un pește mic, dar foarte destoinic, care asigură curățenia râurilor, deoarece consumă materia în descompunere de pe fundul albiei apei curgătoare.

Chișcarul este un văr mai afurisit al țiparului. Când ne-a fost prezentat, a fost caracterizat, în glumă (sper) ca fiind urât. Nu sunt de acord. Natura are căile ei de a plăsmui, dacă nu frumusețe, atunci pitoresc în diverse forme. Unde mai pui că își asumă un rol neplăcut, dar important în ecosistemul său, prin faptul că parazitează alți pești și se agață de exemplarele mai slabe, contribuind astfel la îmbunătățirea zestrei genetice a acelor specii.

Însă, in extenso, beneficiari ai Fish for Life suntem toți.

Suntem o parte a naturii.

Iar o natură sănătoasă și voioasă presupune și niște oameni mai sănătoși și mai voioși.

P.S. Povestea acestui proiect a pornit de la o analiză a populației de scobar, al cărui nume a generat imediat glume în rândul grupului vesel de bloggeri craioveni ajunși pe meleaguri gorjene.

Așa că vă las cu una dintre ele, găsită foarte prompt de colegul Marian.

Restul imaginile sunt surprinse de ochiul iscusit al Xaarei Novack.

Film în sat despre sat

By Iulian in De prin satul planetar, Filme 0 Comment

Cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului.

Motivația juriului Nobel pentru acordarea premiului către Mario Vargas Llosa poate constitui și descrierea demersului artistic realizat de Paul Negoescu în multilaureatul film Oameni de treabă.

Pelicula are o structură americană, impecabil adaptată stilistic și caracterologic la universul rural românesc (în cazul de față în Botoșani), unde factorii de putere sunt primarul, popa și șeful de post și unde Omerta e lege.

Ilie (zis și Iliuță, pentru apropiați) e un polițist care se târâie prin viață și mai are un singur dor: să-și cumpere o livadă.

Când e aproape să își vadă amărâtul de vis împlinit, se vede prins în ițele unei crime, pe care partenerul lui tânăr și zelos de la oraș se încăpățânează să o elucideze, deși semnalele de la mai marii comunități sunt să bage totul sub preș.

Suntem martorii deja familiarului proces prin care se fac aluzii, amenințări și oferte voalate, cu toate consecințele nefaste pe care le știm.

Din punct de vedere al realizării, Oameni de treabă uzează de vechiul mecanism al cadrelor prelungi în care îi urmărim pe actori fumând sau mâncând sau pur și simplu șezând. Meritul regizorului este că a învățat din excesele iluștrilor înaintași și a dozat procedeul suficient de bine, încât nu e supărător și e mai mult o cale de a ne apropia de povară sufletească pe care protagonistul o duce pe umeri, aproape literal.

Adus de spate, obosit de viață, obosit de moarte, Iulian Postelnicu își asumă o interpretare foarte dificilă, de placiditate punctată de excelente momente de expresivitate, ceva de genul creației care i-a adus lui Cassey Affleck Oscarul pentru Manchester by the Sea. Deznădejdea și rebeliunea care se deșteaptă treptat în sufletul său țin filmul închegat și interesul treaz în ciuda mizei sale deloc glorioase.

Distribuția are accentul moldovenesc și prestația necesare, însă nu cred că a fost, este și va fi vreun spectator din generația mea sau mai în vârstă care să nu fi fost impresionat de prezența scenică a lui Vasile Muraru.

Ca unul care a crescut cu scheciurile ușurele care îl aduceau împreună cu răposatul Nae Lăzărescu, personajul său de aici este un monument de subtilitate. Fără artificii actoricești, Vasile Muraru reușește să redea un ipochimen respingător, chiar dacă nu îl vezi întreprinzând nimic abominabil.

Este însăși fața samavolniciei care le-a adus în pragul disperării și ale cărei efecte se văd în explozia de la Crevedia sau în crima din Grădina Botanică din Craiova sau în tragedia de la 2 mai.

Tocmai pentru că Oameni de treabă reușește să surprindă asta cu lăudabilă eficiență artistică, îi rog pe realizatori să nu mai catalogheze filmul drept comedie și să schimbe afișul ăla oficial, care e o minciună sfruntată.

Filmul nu e amuzant decât prin ciclicitatea unui scene minore.

În rest e amar, cu un dram de umanitate.

Așa cum e viața în România în general.

***

Am vizionat această producție cinematografică pe un tăpșan de la Cernăteștii de Dolj, sub cerul înstelat, zgribulit un pic din cauza frigului nocturn de vară târzie, în cadrul proiectului Film în sat, inițiat de inimosul Toma Cuzin, care a înțeles că arta poate fi un liant între rural și urban, o mână întinsă către semeni care nu au atât de mult la acces la ea, dar care o pot aprecia la fel de mult.

Remarcabil este și spiritul de festival autentic pe care l-a generat acest proiect, o vibrație de care purcoiul de bani cheltuit cu Craiova Intencity e încă departe.

Imaginile suprinse de amicul Daniel Botea sunt elocvente în acest sens.

Francofilie în Bănie

By Iulian in De prin satul planetar, Filme 0 Comment

După ce au inițiat Cinemateca, adică au avut îndrăzneala de a crede că în Craiova există dorință din partea cinefililor de a vedea capodopere ale cinematografiei pe marele ecran, cei de la Cinema Inspire Craiova dovedesc că nu pierd niciun prilej de a-și extinde domeniul luptei.

Mărturie stă Festivalul Filmului Francez, care se va desfășura în Craiova în perioada 24-26 martie 2023, și care va include proiecții unice ale peliculelor de mai jos, noi și atât de variate, că e imposibil să rateze gusturile cuiva:

Revoir Paris (2023), regizat de Alice Winocour – o poveste despre regăsirea liniștii interioare după ce ai trecut printr-un atentat terorist, realități franțuzești, dar cu reverberații în viețile fiecăruia dintre noi (Vineri, 24 martie 2023, ora 20:00, Cinema Inspire Mercur).

La Syndicaliste (2023), regizat de Jean-Paul Salome – suspans și tensiune într-un thriller inspirat de evenimente reale, în care o regăsim pe extraordinara Isabelle Huppert (Sâmbătă, 25 martie 2023, ora 20:00, Cinema Inspire Mercur).

Le Nouveau Jouet (2023), regizat de James Huth – o comedie în dulcele stil clasic franțuzesc, cu doi actori înzestrați, Jamel Debbouze și Daniel Auteil, continuare a clasicului Le jouet al lui Francis Veber (Sâmbătă, 25 martie 2023, ora 20:30, Cinema VIP Electroputere).

L’innocent (2022), regizat de Louis Garrel – încă o comedie, dar cu o latură emoțională și mai pregnantă, despre un fiu care vrea să-și împiedice mama să ia de bărbat un pușcăriaș (Duminică, 26 martie, ora 20:30, Cinema VIP Electroputere).

Vive la France!

Vive la Cinématographie!

De la material în sus

By Iulian in De prin satul planetar 0 Comment

Care e rațiunea de a fi a unei case memoriale?

Mai ales cea a unui scriitor?

Poate ea cuprinde un spirit?

Sau e doar o colecție de obiecte, cărora un vag fetișism al vizitatorilor le atribuie valori inefabile?

N-am avut niciodată un răspuns clar, însă cea mai recentă vizită într-un astfel de loc, aceea la Muzeul Memoral ”Nichita Stănescu” din Ploiești mi-a relevat că simplul material te poate împinge pe nevăzute spre simțăminte mai înalte.

Toate acestea s-au petrecut în câteva camere și în condițiile în care primul contact cu un obiect care i-a aparținut poetului e comico-sinistru (colegii mei bloggeri și-aduc aminte sigur despre ce e vorba).

Însă, pas cu pas și exponat cu exponat, am început să percep o vibrație.

Nu doar în interior, ci și în afară, în rândul celor cu care am avut plăcerea a merge acolo.

S-a întâmplat cu acest mic tablou care m-a trimis cu gândul la povestirile lui A. I Kuprin, pe care le-am ochit printre multele volume din muzeu.

S-a întâmplat cu această icoană, a cărei frumusețe te umple de evlavie, fie că ești bisericos, fie că ești ateu.

S-a întâmplat cu acest portret dur al lui Hristea, tatăl poetului îndulcit de minunata ramă realizată de însăși Tatiana, mama artistului, rusoaică de origine.

S-a întâmplat cu această dedicație a lui Nichita Stănescu către sora sa, metamorfozată într-o sublimă caligramă.

S-a întâmplat cu acest mic altar al liricii nichitastănesciene, integrate marii culturi universale.

S-a întâmplat cu această dedicație care numai are nevoie de nicio explicație.

Se spune că sufletul are 21 de grame.

Dacă e așa, înseamnă că am luat un pic în greutate la Muzeul Memoral ”Nichita Stănescu”.

10 idei de proiecte pentru spățoiul de sub Oul lui Brâncuși din Craiova

By Iulian in De prin satul planetar 0 Comment

S-a inaugurat cu mare fast și multă incompetență retorică un proiect remarcabil, de ce să n-o recunoaștem, Centrul Cultural Brâncuși din Craiova, care constă într-o spectaculoasă construcție de sticlă (cu analogii diverse), sub care se află un ditamai spațiul expozițional.

Acesta din urmă mi-a atras atenția, așa că m-am provocat la a găsi zece idei de proiecte care își pot găsi adăpostul vremelnic sau permanent acolo.

1. Expoziție Jean Negulescu – nu renunț la ideea asta cât oi trăi și e musai ca evenimentul să includă și o proiecție cu un film al său, preferabil Boy on a Dolphin, pentru Sophia Loren ieșind din apă cu rochița, și așa sumară, lipită de corp. Cu plăcere.

2. Speed dating cultural – știți cum funcționează conceptul (hai nu faceți pe niznaii, e la fel ca la pornografie, nimeni, nimic), iar aici regula suplimentară va fi că discuțiile vor fi exclusiv despre preferințe culturale. Ești sartrian, iar tipa camusiană? Asta e, următoarea. Îi place Bach și ție Handel? Se poate încropi ceva.

3. Proiecții Țuculescu – vizitatorii intră în sală, lumina se stinge, iar pe pereți, pe podea și pe tavan sunt proiectate detalii din picturile acestui artist unic, însoțite de muzica noastră de fluier sau nai sau caval. Am trăit experiența asta în altă parte, într-o hală industrială, în care erau proiectate detalii din tablourile lui Klimt, iar efectul a fost ca în Inception:

You create the world of the dreams, you bring the subject into that dream, and they fill it with their secrets.

4. Call center pentru lectură – un spațiu special destinat, cu personal pregătit (voluntari sau plătiți), care răspund la telefoane. Alo, aș vrea ceva polițist, dar nu Agatha Christie? Luați de-ale lui Simenon, cu Maigret. Alo, am o criză de identitate religioasă, ce să fac? Yann Martel vă poate ajuta în Viața lui Pi. Și tot așa.

5. Mini-piese TNC – la un moment dat, Teatrul Național din Craiova va intra în renovare; oricât le-as dori actorilor noștri să plece în turnee, tot mai vreau să-i văd, să-i aplaud sau să-i beștelesc.

6. Cabine de urlat – cabine izolate fonic, dar transparent, în care oricine are nevoie intră și urlă din toți bojocii, conștientizând în același timp că nu e singur pe lume în acea situație.

7. Oricine e artist – știu persoane care sculptează în lut, care pictează, care fac piese origami de toată frumusețea; dar nimeni nu le poate admira lucrările. Cu programare bine pusă la punct, oricine își expune trei creații, timp de trei zile și, cine știe, dăm peste următoarea Alexandra Nechita sau, mai bine, de următorul Brâncuși.

8. Doctor în Alaska – numele vine de la faptul că ideea este inspirată de singurul episod pe care l-am văzut vreodată din acest serial, însă care mi-a stăruit în memorie de atunci. Personajului principal îi moare o rudă apropiată și, evreu fiind, are de adunat câțiva coreligionari pentru a derula ritualul funerar cum se cuvine. Nu reușește, așa că hotărăște să îi cheme pe cei apropiați din comunitate, cărora le spune:

Eu o să citesc ritualul din ebraică, dar voi nu trebuie să mă urmăriți. Nu trebuie decât să fiți alături de mine și să vă gândiți la cei dragi pe care îi aveți sau pe care i-ați pierdut sau la orice altceva veți dori.

Așa și aici: cu programare, cineva care are nevoie de sprijin își cheamă apropiații, care vin după cum îi lasă inima și, împreună petrec timp în tăcere.

9. Dobândirea simfoniei – corzi de diverse rezonanțe și lungimi, legate de pe perete pe tavan, de pe perete de podea, în felurite orientări. Un număr anume de vizitatori se mișcă printre ele, le ating și generează sunete. În timp, vor învăța să răspundă la sunetele create de alții, iar din polifonie se poate ajunge la simfonie. Și dacă vi se pare că sunt genial, și dacă vi se pare că sunt nebun, o să fiți dezamăgiți. Am trăit această experiență în altă parte și a fost ceva înălțător, deși am stat și culcat pe podea.

10. Asumarea rușinii – pe podea sunt diverse cercuri colorate, cu diverse roluri mult înfierate: mama adolescentă, dependentul de alcool, votanți cu partide dubioase, iar lista poate continua. Orice vizitator pășește pe acel cerc și, cât alege să rămână acolo, va fi împroșcat cu injurii și insulte specifice de actorii TNC (vezi punctul 5), dar și de alți vizitatori. Se vorbește mult de empatie zilele astea. Hai s-o învățăm pe bune.

Credit foto: Imaginile sunt luate de la Daniel Botea, care are scule mai bune și ochi așijderea.

Unde-s mulți contribuția crește – CSR Nest și Incubator ONG

By Iulian in De prin satul planetar, Publicitate 0 Comment

Pentru unii (în special cei de la putere), organizațiile non-guvernamentală sunt ciumă.

Pentru cei mai mulți, însă, sunt mumă.

Eu însumi am fost activ câțiva ani într-un ONG și mi-a fost de un folos incomensurabil, iar de generozitatea și dăruirea altor organizații am beneficiat din plin.

Ca urmare, nu am primi decât cu mare satisfacție știrea că se va lansa proiectul Dezvoltarea capacității ONG-urilor mici sau fără experiență din Regiunile Sud-Vest OItenia, Sud-Muntenia și Sud-Est – Incubator ONG.

Proiectul este derulat de Asociația CSR Nest cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 și a beneficiat de o finanțare în valoare de 246.621,99 EURO, pe o perioadă de 21 de luni începând cu luna august 2022.

Potrivit realizatorilor scopul proiectului este creșterea capacității și sustenabilității organizaționale a 10 ONG-uri mici sau fără experiență din Regiunile Sud-Vest OItenia, Sud-Muntenia și Sud-Est, care manifestă un interes sporit spre implicarea în comunitate.

Modalitatea de abordare este implementarea unor măsuri strategice de dezvoltare organizațională, care includ: traininguri; planificare strategică participativă; întărirea capacității organizaționale prin elaborarea unor instrumente interne de organizare, evaluare și monitorizare; apartenența strategică a celor 10 ONG-uri la o federație destinată organizațiilor mici sau fără experiență.

Știm că unde-s mulți, puterea crește, iar asta se aplică și în cazul organizațiilor non-guvernamentale, mai ales că mi-aduc eu însumi aminte cât ne străduiam să ne păstrăm pe linia de plutire și fiecare dintre membrii ONG-ului în care eram făcea de toate, sporindu-și limitele în direcții nebănuite.

Dar, pentru a aduce o schimbare notabilă în societate, e nevoie de mai mult.

Sorin Boboc, managerul acestui proiect, face o radiografie foarte exactă a situației de fapt pe frontul ONG-urilor din România:

Realitatea din România ne arată că în cazul ONG-urilor mici sau fără experiență, este vorba aproape întotodeauna despre o strategie de supraviețuire, iar obiectivul principal este ca organizația să nu dispară. Pentru a rămâne competitive și pentru a avea un impact cât mai puternic în comunitățile în care activează, organizațiile neguvernamentale trebuie să se adapteze la diferite contexte sociale, economice sau politice. Există mai multe modalități pentru ca ONG-urile să se adapteze pieței, una dintre ele fiind creionarea de direcții strategice de întărire a capacității organizaționale, incluse într-un plan clar de dezvoltare sustenabilă. În acest sens, unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru a răspunde cât mai rapid nevoilor din comunitate este parcurgerea unui proces de dezvoltare organizațională, cu scopul creșterii eficienței acesteia prin intervenții planificate, la nivel de management, angajați, voluntari, procese, cultură și structuri organizaționale.

Principalele activități ale proiectului vor fi:

– Elaborarea instrumentelor și metodologiilor de lucru;

– Stabilirea beneficiarilor direcți ai proiectului;

– Traininguri pentru dezvoltare organizațională;

– Întărirea capacității organizaționale a celor 10 ONG-uri incluse în proiect;

– Dezvoltarea unei federații destinate organizațiilor mici sau fără experiență

Rezultatele urmărite de proiect vor fi:

– 1 metodologie de selectie a ONG-urilor incluse in proiect;

– 1 metodologie de evaluare a nevoilor organizaționale ale ONG-urilor;

– 10 ONG-uri din regiunile Sud Vest Oltenia, Sud-Muntenia si Sud-Est, selectate in cadrul proiectului;

– 10 procese de evaluare a celor 10 ONG-uri incluse în proiect;

– 7 traininguri pe teme prestabilite: managementul ONG-urilor, comunicare în ONG, management financiar, diversificarea surselor de finanțare, managementul resurselor umane, planificare strategica, adaptarea organizațiilor in condiții de criză;

– 3 sesiuni specifice de formare personalizata in funcție de tipologia fiecărui ONG;

– 50 de ateliere de lucru privind elaborarea planurilor de dezvoltare strategica si a manualului organizațional ale celor 10 ONG-uri incluse in proiect;

– 10 website-uri de prezentare a ONG-urilor incluse in proiect dezvoltate si disponibile online;

– 10 manuale organizaționale pentru fiecare ONG beneficiar, elaborate si asumate de fiecare ONG;

– 150 de ore coaching si mentorat online pentru cele 10 ONG-uri beneficiare ale proiectului;

– 10 campanii de strângere de fonduri elaborate si implementate pentru cele 10 ONG-uri incluse în proiect;

– 1 eveniment schimb de bune practici organizat si implementat;

– 1 federație a ONG-urilor incluse in proiect, înființată;

– 1 platforma web a federației dezvoltată și disponibilă online.

Încă un pas către stele

By Iulian in De prin satul planetar 0 Comment

Una dintre micile rețete pentru fericire pe care le-am descoperit de-a lungul timpului este să trăiesc la un moment dat aievea experiențe facilitate de imaginație în copilărie.

Una dintre sursele de sporire și hrănire a imaginației este, binînțeles, lectura.

Lectura de puștan te aduce aproape inevitabil în contact cu Jules Verne.

Iar printre cărțile acestuia se află și Cinci săptămâni în balon.

Așa că apelez tot la imaginație, de data asta a voastră, în a vă face să vă dați seama cât a însemnat pentru mine ocazia de a mă află într-o nacelă la zeci de metri deasupra solului.

Dar nu doar zborul cu balonul a constituit experiența, ci întreaga operațiune de despachetare, aranjare și umflare a balonului cu aer cald. Am descoperit aici nu doar un meșteșug, ci o artă veritabilă, un set de procedee și proceduri care trebuie executate fără cusur, care nu sunt ușoare deloc și care, împreună, conduc către senzații pe care viața de zi cu zi nu le poate oferi.

Și pentru că m-am implicat în prima linie a acestor manevre complexe și destul de solicitante fizic, am constatat că acel ”efect IKEA”, cum este cunoscut în psihologie, este real și produce efecte fără echivoc. Când tu însuți contribui la realizarea a ceva, te bucuri mai mult de roadele muncii tale.

Aș putea filosofa la nesfârșit despre cât de mult a însemnat această experiență pentru mine, însă cel mai important mi se pare să vă descriu senzația de a fi în zbor.

Da, nu ajungi deasupra norilor, nu vezi Alpii de la înălțime, nu atingi viteze de croazieră amețitoare.

Însă acestea nu contează, pentru că, în balon, ești în contact nemijlocit cu văzduhul.

Inspiri aerul care de la înălțime.

Ești acolo, sus, fără a fi protejat sau ascuns de plexiglas.

Ești Robur, Cuceritorul Aerului.

Ești Eddie Redmanyne sau Felicity Jones în Aeronauts, nebuni frumoși și temerari ai atmosferei.

Ești tot ceea ce existența chtoniană nu te lasă să fii.

Cum am ajuns să am parte de un asemenea privilegiu care sfidează gravitația?

Totul a avut loc cu ajutorul prietenilor de la Aventura Baloanelor, inițiativă a unui grup de entuziaști îndrăgostiți de zborul cu balonul cu aer cald și dornici să împărtășească aceste senzații cu cât mai multă lume.

Aventura a început în anul 2016, când ARIES Oltenia, alături Incubatorul de afaceri Vidin și Incubatorul de afaceri din Montana (acestea două din urmă din Bulgaria) au implementat proiectul Aventura cu balonul, un nou produs turistic transfrontalier și au achiziționat două baloane cu aer cald (unul în România și unul în Bulgaria). Detalii despre această superbă inițiativă puteți citi pe www.balloonadventure.eu.

Cei de la Aventura Baloanelor nu s-au oprit aici, iar în perioada 30 august – 1 septembrie 2019, au organizat la aerodromul Cilieni – Băilești prima ediția a Festivalului ”Aventura Baloanelor”, primul de acest fel organizat la sud de Carpați.

Pasiunea autentică se împarte cu alții, așa că, începând din 2021, au înființat și prima școală privată pentru licențierea piloților de baloane de aer cald din România, oferind celor interesați cursuri care însumează 50 de ore pregătire teoretică și 16 ore de pregătire practică. Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul www.aventurabaloanelor.ro.

Nicio amintire n-ar fi completă, dacă nu i-ar include pe aceia care ți-au fost alături într-o experiență memorabilă.

În cazul de față, este vorba de tovarășii mei de jurnalism personal și virtual de la ASBO – Asociația Blogger-ilor Olteni, a căror reuniune a avut loc la Sky Fun Predești, o oază de relaxare într-o mare de imaș, reuniune udată de vinurile puse de la dispoziție cu multă generozitate de cei de la Domeniile Sâmburești (consumate numai după ce orice activitate de zbor luase sfârșit, stați liniștiți).

Când balonul a aterizat, iar eu am pășit pe pământ, un citat al lui Leonardo da Vinci mi-a apărut în plenitudinea înțelepciunii lui:

Odată ce ai gustat zborul

pe pământ vei păși cu privirea

întoarsă spre cer,

căci acolo sus ai fost

și într-acolo tânjești a te întoarce.

Imaginile sunt surprinse de Daniel Botea, care, fie din pasiune pentru vin, fie știind ce efort presupune, s-a sustras de la titanica muncă de ridicare a balonului cu aer cald.

De Sânziene muncim în grădină și ne place, place, place

By Iulian in De prin satul planetar 0 Comment

Se vorbește mult, foarte mult, prea mult, pro și contra, despre coronițe și premianți.

Ce-ar fi, dacă în loc de dezbateri sterile, i-am învăța pe copii să cultive flori, să împletească ei înșiși coronițele și să și le pună unii altora pe cap?

În acest spirit, în Craiova va avea loc un proiect minunat, chiar în ziua de Sânziene, prilej să îmbrăcăm iile pentru a reconstitui atmosfera bucolică după care tânjim, dar pe care nu prea o cunoaștem.

Pe 24 iunie 2022, Go Romania ne invită să inaugurăm Grădina Utilitară din Craiova.

Această grădină se află în spatele Parcului Nicolae Romanescu, pe strada Vânători de Munte, în zona stației de autobuz 5B, lângă ANL-urile de pe strada Potelu.

Varii și simpatice activități vor avea loc în cadrul proiectului Marea Grădinăreală.

În prima parte a zilei, vor avea loc ateliere bilingve (română și engleză), în care copiii vor învăța despre grădinărit și ce înseamnă o grădină utilitară, despre comunitate și spirit comunitar, despre eco-științe și un stil de viață eco-conștient.

Atelierele vor fi urmate de o vânătoare de comori, precum și alte activități recreative – cântece, dansuri și animație.

După-amiaza, începând de la ora 17:30, aparține adulților și adolescenților, cu activități similare de informare și divertisment, încununate, la ora 20:00 de un concert Ela Danhi & Marius Stanescu – EMplugged și de un foc de tabără.

Pentru a facilita transportul, cei de la organizația Ape fără plastic pun la dispoziție un microbuz care îi poate prelua pe cei care doresc să participe la acest eveniment. Participarea la eveniment și plecările cu microbuzul se vor face din parcarea Lidl – Bulevardul Nicolae Romanescu, pe baza unei înscrieri online, până pe 23 iunie, ora 15:00.

Mai multe detalii puteți găsi pe pagina de Facebook a evenimentului.

În pelerinaj sibaritic prin Dolj

By Iulian in De prin satul planetar 0 Comment

Vara e anotimpul plăcerilor, zice-se.

O zi întreagă n-am făcut decât să contribui la validitatea acestui aforism, gustând din varii delicii pe care le găsim pe cuprinsul județului Dolj.

Înainte de periplul hedonist am participat la o serie de ateliere pe teme de blogging și alte daraveruri de-ale online-ului, organizate sub egida unei organizații al cărei membru sunt onorat să fiu – Asociația Bloggerilor Olteni (ASBO).

Ascultând povețele ample ale vorbitorilor, specialiști în varii manifestări ale ceea ce numim rețele sociale, mi-am dat seama că nu voi putea prea curând sau chiar niciodată să transform blogul unde citiți aceste rânduri într-o afacere sui generis, pentru că asta înseamnă să mă dedic prea mult timp unor aspecte la care nu mă pricep și cu care nici nu prea rezonez, dar și pentru că îl văd ca pe un instrument de jurnalism personal, iar asta înseamnă să nu faci concesii în privința sincerității și integrității conținutului.

Vorba ceea, ”Dacă nu deranjează pe nimeni, nu e presă, e publicitate”.

Radu Afrim a simțit asta pe propria piele din partea-mi.

După învățămintele blogărești a urmat prima rundă sibaritică, reprezentată de niște pizze cât roata carului de la Praz Vegas. Pantagruelic nu m-am comportat, dar am uitat că nu aia era ora mea de prânz.

A urmat deplasarea la Domeniul Coroanei Segarcea, unde am înțeles ce înseamnă aportul istoriei.

Spunea cineva, mai în glumă, mai în serios, că poezia s-a mutat din cărți pe etichetele sticlelor de vin. Ați observat și voi, probabil, câtă silința își dau o cramă sau alta în a plăsmui povești care să sporească savoarea și noblețea licorilor pe care le produc.

La Domeniul Coroanei Segarcea, creativitatea n-are nevoie să fie împinsă peste limite, pentru că beneficiază de apartenența la un trecut august. Detaliile tehnice ale clădirii și dependințelor datând de când veacul trecut se năștea, suprafața vasta de cultivare a viței de vie și pitorescul amplasării întregului complex viticol și-au răsfrânt o parte din impresie asupra vinurilor pe care le-am gustat.

Căci da, aici s-a consumat al doilea episod de plăcere senzorială al zilei.

Pentru că nu sunt un adept doar al lui Epicur, ci și al stoicilor, dar și pentru că era o căldură dogoritoare, m-am limitat a degusta în cel mai pur sens al cuvântului, precum tovarășul cu numele de mai jos, care, la chiolhanurile cu membrii Politburoului ținea toasturi cu apă, în timp ce ceilalți erau siliți a bea votcă, fapt care le dezlega limbile în moduri care tot lor le erau funeste ulterior.

Ghid prin semnificațiile unor game de vinuri interesante conceptual, precum Minima Moralia sau Vardo, ne-a fost un om mare la stat și la sfat, Radu Rizea, căruia i-am găsit mental cel puțin trei potențiale roluri într-un viitor remake hollywoodian al Dacilor lui Sergiu Nicolaescu.

Pe la chindii am poposit la Port Cultural Cetate, unde personalitatea de poet gurmand a lui Mircea Dinescu și-a găsit o expresie deplină.

M-au fermecat rapid îmbinarea dintre opere de artă risipite care încotro, arhitectura de demult, valurile Dunării, acest drum fără pulbere, și vaga dezordine în care erau lăsate toate, curat atitudine de om înclinat spre liric.

Dar nu cred că bucatele rustice cu care am fost serviți ar fi avut gust mai bun, dacă scândurile pontonului pe care m-am tolănit ar fi fost geluite și potrivite la milimetru.

Nu, scârțâitul lor de fiecare dată când mă foiam, ca să mai fac loc în stomac vreunei înghițituri de zacuscă arzătoare întregea plăcerea, pecetluită de un apus de soare pentru care alde Francois Millet ar fi lăsat baltă Barbizonul.

Unde mai pui că fundalul sonor a fost asigurat de formația Gogu-Iancu, al cărei aer kusturician n-a scăpat răsplătit de niște bancnote care mi-au părăsit portofelul, dar și de un imprompu muzical lui Constantin Gaciu (care e legat în mintea mea de primul sezon din minunata emisiune Vedeta populară), însoțit de la fel de talentatul său fiu Cosmin și de o cobză de pe vremea lui Zavaidoc.

Credeți că am picotit pe drumul de întoarcere?

Ei aș, nu ne-a lăsat Marius ”Mache” Matache, care ne-a obligat să îl acompaniem în potpuriul său de melodii folkisto-patriotice.

Așa sunt zilele mele.

Una bună, zece rele, în care trebuie să lucrez la a sorta mai multe amintiri plăcute decât poate bietul meu creier să proceseze.

Încă de pe atunci vulpea era vânătorul

By Iulian in De prin satul planetar, Jocuri 1 Comment

A furore Normanorum, libera nos, Domine!

”Ferește-ne, Doamne, de furia oamenilor nordului”, se rugau locuitori de pe o arie geografică întinsă de pe coastele insulelor britanice până pe malurile Mării Baltice.

Căci viața acestor oameni medievali, și așa năpăstuită, era mereu sub spectrul amenințării unui raid al vikingilor.

A nu se înțelege, însă, că aceștia năvăleau câtă frunză și iarbă.

Dimpotrivă, veneau în cete reduse, atacau, jefuiau/siluiau/ardeau cât puteau și se întorceau să-și depene pățaniile la un pahar de hidromel.

Această filosofie a raidului cu forțe reduse, dar cu impact și o mare libertate de mișcare se reflectă inclusiv în universul ludic pe care ni le-au lăsat, ilustrat de jocul Vulpea și gâștele.

Menționat chiar de o saga islandeză de secol X, acesta face parte din familia de jocuri Tafl, care prezintă o caracteristică unică – protagoniștii nu beneficiază de forțe egale.

În acest caz, disproporția este extremă: unul dintre jucători manevrează o singură piesă – vulpea, iar celălalt 18 – gâștele.

Obiectivele celor două părți diferă: vulpea are nevoie să înhațe cât mai multe gâște, ca să le împiedice să o încolțească și să o imobilizeze; gâștele sunt condamnate să acționeze în falangă, pentru a o prinde pe prădătoare la strâmtoare.

Reguli simple, însă aplicarea lor lasă loc unor foarte intense provocări cognitive.

În primul rând, modul de gândire diferă în funcție în ce ipostază vă aflați.

Ești cu vulpea? Atunci e musai să activezi latura de gherilă, care exploatează libertatea de mișcare și oportunismul.

Ești cu gâștele? Atunci e imperios necesar să privești în ansamblu, să nu te lași sedus de individualism și să te miști încet, pentru a valorifica avantajul numărului.

În Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia de Selma Lagerlöf, pe care am citit-o, recitit-o și răscitit-o când eram mic, gâștele reușeau cumva să evite colții jupânului Smirre.

În jocul de față, lucrurile nu mai stau așa.

Nu vă împăunați că sunteți imbatabili cu vulpea.

Provocarea adevărată este să ajutați gâsculițele (nicio aluzie misogină, e doar afecțiune) să lucreze în echipă.

Iar asta e o lecție care merită exersată oricând.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un joc de care, zice-se, Regina Victoria a Marii Britanii era foarte pasionată.