Cuceriri SF – Ediție de 8 Martie

Pentru că suntem pe 8 Martie, haideți să explorăm patru romane SF remarcabile scrise de femei, de altfel foarte bine reprezentate în acest gen literar.

The Heart Goes Last – ca autoare a trilogiei MaddAddam sau dipticului The Handmaid’s TaleThe Testaments, Margaret Atwood e deja un nume în Science-Fiction, iar această carte îi consolidează contribuția. Nu e un efort deosebit, dar scriitura e la fel de fluidă, narațiunea, la fel de coerentă, iar umorul, la fel de savuros (și de negru). Doi tineri, soț și soție, care trăiesc la limita subzistenței, acceptă să facă parte dintr-un proiect aparte – o colonie penitenciară cu jumătate de normă. De aici rezultă o sarabandă de încurcături, adultere, androizi, eutanasie și Las Vegas. O lectură incitantă și facilă, dar câtuși de puțin superficială.

Where Late the Sweet Birds Sang – acțiunea acestui roman scris de Kate Wilhelm începe într-un context similar celui în care trăim acum: poluare, încălzire globală, radioactivitate crescută (din fericire, aici încă nu stăm așa rău). Pentru a evita extincția totală, o comunitate dintr-o zonă rurală a Americii apelează la modificări genetice și chiar la clonare. Urmează o poveste care se întinde pe mai multe generații, în care vedem beneficiile conformismului, dar și tragedia lui și în care individualitatea apare preferabilă unei dictaturi, oricât de binevoitoare ar fi. Lirică și introspectivă, cartea dă mult combustibil reflecției.

Barrayar – deși urzeala imaginată de Lois McMaster Bujold aici începe de unde se sfârșește cea dintr-o carte anterioară, Shards of Honor, această carte se poate citi separat și pe nerăsuflate, aș putea adăuga. Protagoniști sunt Cordelia și Aral, ea străină, el localnic de neam pe pe planeta eponimă, care, în calitate de regenți ai numitei lumi, au de înfruntat intrigi, lovituri de stat și o sarcină cu complicații, ajutați de câțiva aghiotanți de încredere, propriile abilități și afecțiunea reciprocă nezdruncinată. Picaresc pe alocuri, brutal uneori, dar și amuzant în dese rânduri, romanul e foarte eficace în a-ți provoca dependență de Saga Vorkosigan. Eu, unul, știu că mă voi întoarce ea cât de curând.

The Falling Woman – ca și American Gods, câștigător de Hugo, acest roman de Pat Murphy figurează în această serie dedicată SF-ului, doar pentru că i s-a decernat Premiul Nebula, însă, tematic, precum cartea lui Neil Gaiman, depășește granițele unei simple fantezii și ne poartă prin meandrele sufletului omenesc, de acum și dintotdeauna. Urmărim două voci, mamă și fiică, regăsite după ani de despărțire, pe un șantier arheologic din Mexic. Mama trăiește în prezent, dar vede și trecutul civilizației Maya, ca și cum ar aievea, ajungând să meargă pe urmele unei preotese întru deslușirea misterului abandonării acelui oraș de către locuitorii săi de demult. Fiica descoperă treptat că are același dar al transmigrației. Fiecare dintre ele e muncită de demoni proprii și mai și intră în contact cu ai celeilalte. Dincolo de desăvârșită psihologie a personajelor, impresionează erudiția aplicată a autoarei, care redă impecabil atmosfera și tehnica lucrărilor arheologice și evocă sugestiv lumea apusă a civilizației precolumbiene. În noi nu e doar o viață. Sunt toate celelalte care s-au scurs.

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)

Cuceriri SF (10)

Cuceriri SF (11)

Cuceriri SF (12)

Cuceriri SF (13)

Cuceriri SF (14)

Cuceriri SF (15)

Cuceriri SF (16)

Cuceriri SF (17)

Cuceriri SF (18)

Cuceriri SF (19)

Cuceriri SF (20)

Cuceriri SF (21)

Cuceriri SF (22)

Cuceriri SF (23)

Cuceriri SF – Ediție de Starcraft

Cuceriri SF (25)

Cuceriri SF (26)

Cuceriri SF (27)

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.