In caz ca n-ati aflat ca Oscarurile au o tenta politica, in general, iar anul asta trateaza cu precadere discriminarea afro-americanilor in SUA, dati-mi voie sa va anunt ca si Green Book tot asta isi propune.
Suprinzator este, insa, ca filmul este atat de bun, incat ai impresia ca acum descoperi aceasta ubicua tema.
Mai ales ca si ideea de la care porneste este atat de uzata, incat s-ar putea face o antologie voluminoasa doar din productiile de acest gen: doua persoane cu personalitati/educatii/apucaturi/limbaje diferite, care se vad puse in situatia de a coabita/calatori si care ajung la o legatura trainica, in ciuda opozitiei mediilor din care provin.
In America anilor ’60, un italian bun de gura si tare de pumn se angajeaza ca sofer pentru un negru stilat, mare pianist si posesor al unui vocabular colosal. Impreuna au de parcurs sudul Statelor Unite, adica un fel de a topai pe campurile minate din Cambodgia.
Asadar, tema exploatata pana la satietate anul asta, cu o structura exploatata la satietate in toti anii, teoretic, n-ar mai fi mare lucru pentru un cinefil experimentat.
Cu toate acestea, Green Book a insemnat pentru mine acel ceva pe care il caut cel mai abitir intr-un film: sa ma faca sa uit.
Am uitat tot ce stiam si m-am bucurat si m-am distrat si m-am revoltat si m-am emotionat.
Au contribuit la asta regia fara cusur a lui Peter Farelly, scenariul inteligent
si hilar al lui Nick Vallelonga si Brian Currie si, mai presus de toate, interpretarile protagonistilor.
O sa va fac o marturisire: la inceput n-am avut cine stie ce parere despre Viggo Mortensen, mi se parea unul dintre multii anonimi si placizi din ampla distributie a Lord of the Rings. Apoi a venit momentul Eastern Promises, cand am fost realmente zguduit de talentul sau actoricesc si lingvistic. Poate ca nu e atat de italian in Green Book precum e rus in filmul lui David Croneneberg, insa manierismele, grimasele si reactiile lui Mortensen de aici sunt un deliciu.
De cealalta parte, Mahershala Ali confirma ca Oscarul din Moonlight n-a fost o intamplare sau vreo decizie dictata de corectitudinea politica. Fata de retinerea interpretarii de acolo, in Green Book este simandicosul prin excelenta, afisand o morga de intelectual rasat, dar lasand sa transpara zbuciumul dezradacinatului, al celui care s-a departat de origini, dar nu se vede acceptat in sferele superioare la care accede.
Impreuna, cei doi ofera acel spectacol al tachinarii si comuniunii pe care Hollywood-ul il propune de aproape un secol, dar de care nu ne-am saturat si nu ne vom satura vreodata, pentru ca il el gasim cea mai grea si nobila aspiratie umana:
Iubirea fata de aproapele.
Ati observat, poate, ca n-am mentionat nominalizarile pe care le are sau premiile pe care le poate lua aceasta pelicula.
Asta se intampla pentru ca am scos Green Book din cursa si l-am introdus intr-o ilustra galerie:
Filme de pus la rana.
