Ba vremea, ba restricțiile fluctuante m-au ajutat să mai parcurg trei cărți de non-ficțiune remarcabile:
Istoria Olteniei – a nu se înțelege că sunt adeptul regionalismului separatist, dimpotrivă, dar ca oltean prin naștere și formație, am găsit că nu strică o incursiune în istoria acestei regiuni. Alex Mihai Stoenescu mi-a fost ghid, unul nu foarte spumos, dar riguros la a elucida controverse despre diverse chestiuni, începând de la originea locuitorilor până la gradul de autonomiei al Olteniei în perioada medievală, când, pare-se, centrul de greutate al Țării Românești aici era. Luați de-acișilea, bucureștenii! Pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre, autorul e nevoit să devină din ce în ce mai selectiv în episoadele și temele abordate, însă, chiar și așa, lectura rămâne la fel de captivantă. Istoria este cea mai frumoasă poveste, iar când e despre Oltenia Eterna Terra Nova, parcă îți ticăie inima și mai și!
Switch – dacă e ceva la care ne-a condamnat pandemia asta, schimbarea trebuie să fi fost. Ne-am schimbat modul de lucru, modul de recreere, modul de interacțiune. Și a fost cam greu, nu-i așa? Știind că schimbarea, în special a unor instituții și sisteme întregi, este o sarcină titanică sau chiar sisifică, Chip și Dan Heath au elaborat un model menit a o impulsiona. Cum am aflat dintr-o altă carte din această serie de non-ficțiune, toate modelele sunt rele, însă unele sunt utile, iar al celor doi autori este impecabil (ca și precedentul despre care vă spuneam aici). Sunt trei mari direcții pe care le putem urma (sau conjuga), iar argumentele și exemplele găsite de frații Heath sunt puternice și ilustrative. O carte obligatorie de la vlădică la opincă, de la marii reformatori din capul trebii la cetățeanul care vrea să se lase de fumat și nu prea știe cum.
Phantoms in the Brain – mărturiesc, m-a durut creierul un pic citind această lucrare, dar nu pentru că aș suferi de vreuna dintre ciudățeniile pe care le descrie V.S. Ramachandran, ci pentru că m-a atras și m-a convins demersul său. Pornind de la forme deviante de activitate cerebrală (titlul, de pildă, se referă la membrele-fantomă ale celor care au suferit o amputare), autorul încearcă, prin prisma neurologiei, să deslușească procese pe care însăși mama abstracțiunilor, filosofia, nu le-a clarificat nici măcar parțial. Ca un veritabil om de știință, Ramachandran nu îmbrățișează prea strâns nicio ipoteză, dar nici nu se sfiește să exprime opinii. Provenind din tărâmul suprem al spiritualității, India, are îndrăzneala de a avansa teorii chiar despre natura experiențele religioase și a manifestării lui Dumnezeu în mințile oamenilor. Habar nu am dacă are dreptate sau nu, dar mi-a cimentat o constatare: Secolul XXI va fi al creierului sau nu va fi deloc.
Non-ficţiuni pe care le-am citit
Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (28)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (29)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (30)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (31)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (32)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (33)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (34)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (35)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (36)
Non-ficțiuni pe care le-am citit – Ediție de pandemie
Non-ficțiuni pe care le-am citit (38)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (39)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (40)
Non-ficțiuni pe care le-am citit (41)