Non-ficțiuni pe care le-am citit (75)

Anul nou vine cu lecturi noi:

Psihologia poporului român – o lucrare foarte ambițioasă, nu doar prin subiect, ci și prin amploarea demersului științific. Am folosit acest epitet, pentru că obiectivul pe care și l-a propus Daniel David este să identifice trăsăturile nației noastre greu încercate de istorie și de propriile metehne prin mijloace cât mai exacte, mai precis prin teste utilizate la nivel mondial. Din acest motiv, în anumite momente, cartea este descurajant de tehnică pentru un profan, însă, dacă treci peste partea de calcule de deviații standard și coeficienți, concluziile sunt revelatoare. Cu riscul de a părea lipsit de modestie, eu, unul, am regăsit în rezultatele acestui vast proiect de cercetare confirmarea propriilor observații empirice. Românii au o mentalitate colectivistă, dar centrată pe familie, nu pe o comunitate mai amplă, suferă de un complex de inferioritate, pe care uneori îl transformă în complex de superioritate, și au tendința să bage lucrurile neplăcute sub preș. Acestea ar fi beteșugurile, iar în privința calităților constatarea mea că nu suntem cu nimic mai prejos decât alte popoare așa-zis mai răsărite își găsește confirmarea în volumul de față. De menționat că toate rezultatele sunt valabile pentru anul 2015, iar între timp s-au mai maturizat niște generații de români, bașca faptul că peste noi, ca peste toți de pe glob, au trecut o pandemie și o psihoză a războiului. Așa că testele acelea ar merita repetate, să vedem cum ne mai prezentăm acum.

Umbra din noi – nu sunt mare fan al psihanalizei și al urmașei ei ideologice, psihologia jungiană, dar lectura acestei cărți a Verenei Kast m-a prins intelectual și m-a lăsat cu câteva principii utile de comportament și reflecției asupra propriei personalități. În viziunea autoarei, ”umbra” este ansamblul de defecte, slăbiciuni sau dorințe neasumate și nemărturisite, pe care le negăm față de ceilalți sau chiar față de noi înșine, pe care pe pitim în adâncul psihicului și pe care le proiectăm asupra celorlalți. A nu se înțelege că umbra este automat tot ce e rău în om. Din contră, Verena Kast ne avertizează să nu absolutizăm manifestările omenești în bune sau rele, pentru că aceasta este o cale neproductivă de reconciliere cu noi și cu cei din jur. Soluția este să ne cunoaștem și să ne acceptăm umbra, fără ca asta să ne absolve de responsabilitatea acțiunilor noastre. Remarcabil este și că autoarea nu ezită să conteste anumite afirmații ale celui a cărui adeptă este, Jung, ba chiar să îi critice deschis ambivalența față de ororile regimului nazist. Sinceritatea, cea mai bună armă împotriva nevrozelor.

Istoria megalomaniei – titlul e autosuficient în a explica în ce constă această carte, însă nu are cum să vă dezvăluie și cât de bună este. E incredibil cât de pasionantă este această galerie de personaje, cele mai multe nefaste, care au fost înzestrate cu un narcisism extrem, manifestat în cele mai grotești sau rizibile moduri. Cartea începe acest periplu prin istoria grandomaniei cu Antichitatea, dar grosul conținutului vizează dictatori și dictatorași din secolul XX. E limpede că Pedro Arturo Aguirre detestă acest profil de conducător, însă are luciditatea să facă diferența între o figură ilustră precum a lui Ataturk și una caricaturală ca a lui Bokassa, ba chiar găsește merite unor Ho Chi Minh sau Deng Xiaoping. Mexican, deci membru al vastei comunități hispanice mondiale, autorul are un ce împotriva lui Franco, pe care posteritatea nu l-a înregistrat drept cel mai rău dintre oameni și căruia, totuși, îi dedică două capitole vitriolante. Scrisă cu vervă și umor, cartea de față demonstrează că istoria rămâne cea mai frumoasă poveste, chiar și când e despre cei mai urâți dintre oameni. Iar pentru românii patrioți, care nu suportă să nu fie băgați în seamă, indiferent cum, da, e și Ceaușescu pe-acolo.

Leave a Comment. Anulează răspunsul