Acum câteva zile s-a săvârșit și gala din 2023 a Premiilor UNITER.

A câștigat Costinela Ungureanu. Felicitări pentru premiu (se arăta de la noianul de reacții scrise și vorbite care l-au precedat), dar și pentru momentul când i-a mulțumit mamei pentru rochie. A fost o picătură de emoție autentică într-o mare de discursuri lungi, foarte lungi, extrem de lungi, exasperant de lungi.

Claudiu Bleonț a venit cu ochelari hippie pe ochi, ca să nu se vadă când doarme. Asta mi-a adus aminte de o mărturisire a lui Al Pacino, despre cum a venit la o ceremonie de Oscaruri topit de diverse substanțe și a zăcut pe scaun toate orele alea, rugându-se în gând: Doamne, să nu câștig cumva, că nu știu cum m-oi ridica de-aci!

O duduie venea foarte țanțoșă pe scenă și a mâncat o trântă sora cu a Jezebelei de la Festivalul de Jazz de la Craiova. Am râs de m-am spart. Da, știu, o să-mi putrezească sufletu-n iad.

Cu ocazia asta mi-am amintit și de George Vraca, gelos pe Grigore Vasiliu Birlic, care făcea toată sala să râdă când se împiedica de ceva pe scenă și s-a gândit să se împiedice și el când și-a făcut intrarea într-un spectacol. Tot publicul a împietrit: Aoleooo, s-a împiedicat Vraca! Și n-a râs nimeni.

Cât a păstorit UNITER-ul, Ion Caramitru s-a recuzat de la orice nominalizare. Dragoș Buhagiar nu i-a luat de mult locul și s-a și pomenit cu niște premii și nominalizări. La domnie nouă, obiceiuri noi.

Radu Afrim a câștigat pentru cea mai bună piesă și pentru cea mai bună piesă montată în premieră. Așa cum spunea un mare om de teatru, Iosif Stalin, nu contează cine votează, contează cine numără voturile.

Au câștigat Silviu Purcărete (care scrisese epistola aia deschisă haioasă, pe care și-au însușit-o zevzecii din toate părțile) și Victor Rebengiuc, sir Anthony Hopkins al scenei românești.

Nu i-am văzut pe-acolo.

Așa cum nu i-am văzut pe Maia Morgenstern, Emilia Popescu sau Mihai Bendeac, care erau pe la Craiova, ocupați să facă bani și să ne facă să râdem.

Primele mari doamne ale scenei au descins cu Nepotul meu Veniamin, iar comediantul cu pricină a adus Nunta lui Krecinski de A.V. Suhovo-Kobîlin, la care am avut plăcerea de a participa eu însumi.

Am râs. Refuz să folosesc expresia aia cu reflexiv, chiar și la mișto.

Dar am râs.

Piesa e rusească, e despre nobili scăpătați, cartofori și escroci, urâte cu zestre și amaneturi, dar astea nu prea au mare importanță.

E jucată cu un patos louisdesfunesian și nu doar de celebritatea care semnează și regia, ci de toată distribuția în păr (o găsiți aici).

Nu e umor fin, nici grosier, nu e intelectual, dar nici inept.

E stilul acela de scălâmbăială cu scop, menită să facă un copil să nu mai plângă și să zâmbească printre lacrimi.

Noi eram copiii și am râs.

Am râs câțiva dintre noi și ca bonus, la hohotele cristaline ale unui puștan de vreo zece ani care stătea nu departe de mine.

La final, după runde prelungite de aplauze, Mihai Bendeac ne-a cerut să facem liniște un pic și ne-a spus:

– Am mai jucat în fața unor săli pline, dar la Craiova biletele se vând cu o repeziciune uimitoare (de asta mai joacă piesa încă o dată – n.m.). Asta înseamnă ori că vă place mult teatrul, ori că aveți bani și nu știți ce să faceți cu ei.

Aș înlocui ”ori” cu ”și”.

TNC, se aude?

P.S. Lucian Ionescu a prezentat plin de aplomb gala UNITER luni la Timișoara, iar marți era la Craiova în Nunta lui Krecinski. Ăsta da tur de forță!

Credit foto: www.comedie.ro.