În mitologia asta vastă de la Marvel, care se extinde mai ceva ca Universul, Guardians of the Galaxy sunt eroii sau, mai bine zis, anti-eroii, de care m-am atașat pe bune.
M-a atras combinația de umor ireverențios și de coeziune autentică între toate aceste personaje imperfecte și de tot hazul.
Guardians of the Galaxy Vol. 2 a ținut ștacheta sus în toate privințele, a adăugat câteva personaje haioase și ne-a lăsat cu pofta de continuare.
Care a apărut, inevitabil.
Întrebarea rămânea, însă:
Oare Guardians of the Galaxy Vol. 3 mai are ceva de oferit, ceva ce, oricât de delicios ar fi, nu e decât ciorbă reîncălzită?
Răspunsul este un da cu niște nuanțe surprinzătoare.
Acest al treilea film scris și regizat de James Gunn este un produs al unor minți și suflete care au mai îmbătrânit și au dobândit un pic de înțelepciune.
De aceea, parcă nu mai râzi cu hohote de prea multe ori, dar surâzi foarte frecvent la o mulțime de glume strecurate într-un peisaj emoțional încărcat.
Spre deosebire de celelalte producții, reflectorul nu mai e îndreptat preponderent spre Chris Pratt alias Peter Quill alias Star-Lord. Nu că personajul lui n-ar beneficia de destulă atenția, dar democratizarea contribuției celorlalți la haz și dramă și aventură e simțitor sporit.
Iar această atenție acordată unor nume pe care le redau chiar acum din memorie – Drax, Mantis, Nebula, Gamora, Rocket, Groot – e binemeritată.
Grație lor, lumea aceasta imaginară e vie.
Trama narativă îi opune din nou pe Gardieni unei forțe demiurgice, Marele Evoluționist sau ceva de genul ăsta, mai puțin convingător decât Thanos al lui Josh Brolin sau chiar Ego al lui Kurt Russell, însă Chukwudi Iwuji are meritul unei dicții britanice de toată frumusețea.
Nu întâmplător, una dintre cele mai discrete și bune poante ale peliculei este când îi corectează pronunția lui Rocket.
Și că veni vorba de ratonul vorbitor (tot mi-e greu să accept că vocea aceea e a lui Bradley Cooper!), lui i se acordă spațiu și trăire în mod special, din motive care se relevă prin acele bucățele neprețuite de după creditele de final.
Secvențele amintirilor sale, deși nu strălucesc de originalitate, sunt atât de bine realizate, încât te cuceresc și te modelează ca pe un lut moale.
Spre deosebire de celelalte două filme, care se avântă în imensitatea spațiului, Guardians of the Galaxy Vol. 3 se întoarce, literal sau metaforic, spre lumea noastră, cu tarele și angoasele ei.
E un vag avertisment asupra lucrurilor pe care le avem de îndreptat noi înșine, ca să ținem planeta asta în viață, până apare următorul Guardians of the Galaxy.
Pentru că refuz să accept că e ultimul.
P.S. În dulcele stil Marvel, vă mai zic și eu ceva după încheierea oficială a articolului:
Lupta de pe coridor concurează pentru titlul de cea mai tare scenă de acțiune din toate timpurile.
